luni, 18 martie 2013

Iarna Lupului Alb(5)


   Capitolul V: Somn (de Sir Gogu)

 
 GeRul alergă orbeşte către trupul nemişcat al băiatului în timp ce surorile începură un dans ameninţător. „Prea multă vărsare de sînge azi“, gîndi şi îşi plimbă degetele de la un buzunar la altul. Apucă apoi cîteva fire de praf auriu şi-l aruncă asupra luminişului cîntînd cu vocea foşnetului frunzei un cuvînt în limba străveche a Mării de Copaci. În liniştea ce s-a lăsat, bărbatul privi în jur şi ascultă cu atenţie sunetul fad al respiraţiei celor trei. Oftînd, se ridică şi începu să-şi săvîrşească lucrarea.

În vremuri de demult, pe cînd oamenii şi lupii umblau deopotrivă, în adîncul Mării de Copaci îşi avea sălaşul un trib atît de retras şi misterios încît mulţi puneau la îndoială însăşi existenţa sa. Unii îi numeau spirite şi le căutau îndrumarea prin rugăciuni, unii îi numeau demoni şi purtau amulete şi desene pe piele pentru a-i ţine departe. Ei erau păstrătorii echilibrului şi legendele spuneau că puteau să ia şi formă de lup, şi formă de om. Erau un trib paşnic, iar cunoştinţele acumulate şi transmise din tată în fiu pe parcursul a sute de generaţii puteau trece cu uşurinţă drept magie.

GeRul era ultimul dintre ei.

Cu două sute de cicluri în urmă, pămînturile pe care le îngrijeau au fost atacate în toiul nopţii. Bărbatul încă mai avea coşmaruri cu ochi de pisică ce îl vînau necontenit în cele mai retrase ascunzători şi încercau să-i zgîrie adînc pieptul. Cu şapte cicluri în urmă, însă, vînătoarea s-a oprit, iar GeRul a înţeles că urmăritorilor nu le păsa dacă trăieşte sau moare. A înţeles atunci că el e ultimul din tribul său şi că nu mai există nici o urmă de speranţă.

Oftă din nou, legînd strîns rănile lui Vlah. Plînse în timp ce punea ierburi tămăduitoare pe piciorul Adorei şi se încruntă privind cicatricea Gherganei. Săltă cu greu trupul adormit al lui Vlah pe umăr şi porni cu pas grăbit către sat. În spatele său, două trupuri adormite zăceau în luminiş.

„Timpul va rezolva totul. La răsărit, cînd cele două surori se vor trezi, toate vor fi descîlcite ca la Începuturi“, gîndi şi-şi mîngîie pieptul încercînd să aline focurile ce i se zbăteau necontenit în cuşca devenită deodata mult prea mică a inimii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu