La început au fost literele şi eu grăit-am astfel: domnul scrie. Domnul despre care făceam vorbirea era un nene ce stătea la catedră, un nene înalt, chiar foarte înalt dacă luăm în calcul şi jobenul lucios ce-l purta, cu aer distins, pe cap. Despre ce anume scria n-aveam nici cea mai mică idee şi tocmai de aia eram taaare interesat, curiozitatea-mi nativă rîcîindu-ma insistent. L-am intrebat pe colegul meu de bancă da' nici el n-a ştiut a-mi spune.
în schimb, m-a-ntrebat unde locuiesc. N-am ştiut să-i precizez strada, da' l-am asigurat că-i a mai ţifraşă stradă din Hermannstadt. Mi-a mai pus ceva întrebări la care i-am răspuns cu oarecare rezervă, ca omu' care nu vorbeşte bucuros despre cestiuni private- dar oricît de scurt, răspunsul meu a fost totuşi suficient de plastic ca să-l fac să-nteleagă că am venit aici de curînd şi că înainte aveam la Heltau un castel modest, cu herghelia aferentă si v'o două wigwam-uri în codrul de lîngă crescătoria de dragoni. Eram convins ca noul meu amic nu ştia ce-i acela un wigwam şi tare năcăjit eram că nu mă-ntreabă, ba se mai şi preface că ştie!
Nu, nu m-a-ntrebat, în schimb s-a apucat să se laude cu faptul că ai lui au cumpărat o cadă de baie. Am dat uşor din cap şi i-am mărturisit cu toată sinceritatea( fiindcă nu-mi place a minţi şi nici să mă laud nu-mi place), că noi, deşi avem deja patru căzi( una-n sufragerie, una-n birou' lu' tăticu' şi două-n wigwam-uri), ai mei vor cumpăra încă cinci, dintre care două vor fi prevăzute cu lanterne magice demontabile iar una va avea un mic aparat cu ajutorul căruia cada se va pune-n mişcare- da, da, mă voi putea plimba cu cada- şi puţin, da, puţin de tot, se va ridica şi-n aer!
Ajuns în acest punct, cu siguranţă aş fi abandonat discuţia, căci pe vremea aia nu-mi plăcea să pălăvrăgesc şi să mă laud...da' ce puteam face dacă amicul meu ţinea morţiş să afle dacă am avut baiuri cu tîlharii în codrul de la Heltau? Nu puteam să nu zîmbesc la vederea naivităţii întruchipate, totuşi i-am explicat, într-o manieră reţinută, dar nu neamicală şi lipsită de politeţe, că nu aveam noi probleme ci, adevărul pur este că noi hăituiam tîlharii...Furat de amintiri, i-am povestit amănuntele interesante ale unei asemenea hăituieli cînd am pus pe fugă, călări pe cîte un murg rotat, doisprezece tîlhari şi patru ucigaşi, care de teama noastră s-au căţărat într-un copac. Tăticul meu a scuturat copacul pînă cînd patru tîlhari şi, dacă-mi amintesc eu bine, un ucigaş au căzut din el. Pe trei dintre ei am reuşit să-i îmblînzim şi să-i folosim la mici munci casnice!
Prietenul meu m-a ascultat cu mare atenţie pînă la sfîrşit, apoi mi-a arătat o bucată de sticlă prin care literele se văd mai mari. I-am spus, zîmbind, că şi eu cunosc bine acest instrument, mai ales că şi noi avem o bucată de treiz...hm, de trei zile avem o bucată de trei metri de asemenea sticlă prin care deseori privim la stele. O, da, întrebarea-i logică: într-adevăr obişnuim să ne uităm şi la planeta Marte, care se vede cam cît Piaţa Huet şi putem distinge cu destulă claritate şi preciziune ce se-ntîmplă pe-acolo!
O, da, tare-s interesante lucrurile pe car' le vedem ..Pe Marte trăiesc furnici de înălţimea unui om, furnici cuirasate şi furnici zburătoare şi pot să-ţi spun că-n momentul de faţă e mare frămîntare acolo.Trebuie să ştii că pe Marte sînt două feluri de furnici( roşii şi negre), şi tocmai acum cele două neamuri de furnici se războiesc crîncen între ele! Amănunte nu i-am putut da prietenului meu în aceeaşi zi, da-n drum spre casă mi-am adunat gîndurile pentru ca a doua zi să pot da răspunsuri corecte noului meu amic dornic de informaţii.
A doua zi am avut deosebita bucurie să-i pot povesti pe-ndelete despre războiul furnicilor. I-am spus că poziţia trupelor roşii e, pentru moment, destul de bună; ele s-au adunat în dosul unui munte unde fac pregătiri pentru a trece un rîu în rînduri compacte, sub conducerea regelui furnicilor roşii care are sub comanda sa mai multe milioane de furnici, toate semănînd între ele, parcă ar fi dintr-un tată! Văzînd interesul viu manifestat de prietenul meu, i-am promis că pînă a doua zi voi studia şi poziţiile furnicilor negre şi-i voi vorbi pe larg despre regele acestora care, fie vorba-ntre noi, de pe-acum mi-e simpatic pen'că s-a aparat cu deosebit curaj, înfruntînd moartea cind, scufundat in ginduri, se plimba printr-un defileu şi a fost atacat pe la spate de o furnică roşie ieşită dintr-o cavernă! A învins-o foarte uşor, dar a lăsat-o în viaţă!
Atitudinea regelui furnicilor negre m-a emoţionat profund, chiar mi-a stors o lacrimă...Mi-am dat seama că pentru o astfel de purtare nu e nevoie numai de forţă fizică şi curaj, ci, la drept vorbind, şi de o anumită conştiinţă care deşteaptă în sufletul unui rege o severitate neînduratoare faţă de atacurile perfide şi trădătoare, dar şi o bunătate fără de margini faţă de popor, faţă de văduve, faţă de orfani şi faţă de alţi dezmoşteniţi ai soartei. Hm, dacă ar fi pamîntean, sigur l-am căţăra pe-o statuie. Sau l-am împăia, funcţie de posibilităţi!
Eram sigur că, mai curînd sau mai tîrziu, regele furnicilor negre va învinge dar ştiam că strălucita victorie nu-l va impresiona pe amicul meu decît dacă va urmări mai întîi calvarul suferinţelor acestuia. De aia i-am destăinuit şi alte amănunte: două furnici se-nţeleg să-l trădeze, se-ntîlnesc într-o vale-ntunecoasă şi pornesc un atac împotriva palatului! Din fericire, regina furnicilor negre tocmai ştrencănea de zor la hlamida regală aşa că a putut da deşteptarea-n palat, astfel că armia furnicilor negre s-a urnit din loc şi-a pornit-o către mare!
Despre acest alai negru şerpuind spre mare i-am povestit a doua zi prietenului meu.
În departare oglinda mării luceşte-n lumina soarelui ce-apune. Munţi de-un pitoresc romantic alterneaza cu cîmpii nesfîrşite unde ar avea loc furnicile negre laolalta cu ale roşii. În inima codrilor, printre copaci şi la umbra tufişurilor se-ascund, stînd la pîndă, furnicile roşii...Cîteva ceasuri şi vor da năvală...Într-o linişte sinistră alaiul negru se rostogoleşte-n mare...Dintr-o ciudată dorinţă de a-şi strivi definitiv adversarul, furnicile roşii se prăvălesc şi ele în apă...Marea devine sîngerie. În sfîrşit, planeta este pustie. Poate-i mai bine aşa!
Iac-aşa...
C.
