Era seară în Ţara Orbilor. Sau, pre limba savanţilor, (ec)lipsă de căldură. Storurile apărătoare de vînt ale cafenelei fuseseră lăsate. În salonul mobilat cu distincţie începuseră să răsune harpele care chemau cînd în Sol, cînd în Fa major, clienţii să intre.
La aşa zisa “masă aspră” din centru se aşezaseră oaspeţii nelipsiţi ai cafenelei : lăutari, conţopişti, dascăli, primarele urbei, dobaşul satului şi şefu de post - figurile reprezentative ale lumii selecte. Conversaţia lîncezea, cei mai mulţi tăceau, pipăiau plictisiţi arabescurile spetezelor...La un moment dat, apare Zavistios, un scriitor cu vocea profundă, pielea zbîrcită dar frumos mirositor. După ce pipăie politicos feţele celor prezenţi în chip de salut, se aşează la masă şi întreabă :
“Aţi pipăit articolul măscăriciului de Novator de astăzi?
Afon, un compozitor la modă, îşi trece plictisit degetele peste rîndurile articolului, după care spune indiferent:
“Mda, despre Novator am părerea mea... e un tip care face pe originalul şi care tare ar mai vrea să fie primit la masa asta... Tare mult i-ar place să inventeze ceva cu care să ne dea peste nas. E un snob. Filfizoni de acest soi nu trebuie să ne preocupe!”
“Dar despre ce scrie ?” se aude o voce subţirică al cărei posesor adulmecă timid întreaga adunare
“ Eh, asta aş vrea să ştiu şi eu- rîde Zavistios. Sincer să fiu, cred că a înnebunit!”
Toţi săriră să-i dea dreptate. Nu aveau nici o îndoială...Novator s-a ţicnit! Cum n-aveau altceva mai bun de făcut, se apucară să disece articolul în cauză:
- De la început mi s-a părut puţin bizar- zice Zavistios. Pe un ton de o naivitate copilărească spune că filozofia lui de viaţă a făcut un mare pas înainte, că a făcut o descoperire despre care vorbeşte folosind cuvinte taaare ciudate...Începe cu un studiu destul de confuz în care vorbeşte despre subiectivitatea organelor de simţ, despre cunoaşterea absolută şi relativă. Arată că de la un timp încoace trăieşte senzaţii curioase. Zice că în cunoaşterea şi perceperea lucrurilor dispunem încă de mijloace extrem de reduse, subiective. Insinuează că existenţa noastră ar avea nişte însuşiri de o importanţă covîrşitoare, despre care, pînă în prezent, nu se ştie nimic!
-Ei, aş!...Prostii...poveste veche! zice primarele in timp ce-şi mîngîie mîndru medaliile din chept.
-Speculaţii abstracte! spuse cu dispreţ dascălul.
-Asta nu-i tot! Folosindu-se de cuvinte pompoase lasă să se-nţeleagă că trăieşte experienţe noi ce ar ţine de esenţa naturii...iaca ce-i vine la guriţă:“La început aveam îndoieli, dar acum sînt convins, iar această convingere îmi dă o imensă, supraomenească bucurie! Ah, nu ştiu cum să vă explic mai bine...mi-e teamă că nu mă puteţi înţelege!”
-Al dracu, vorbeşte ca un popă ! observă şefu de post.
-Să continuăm:
“Acum am certitudinea că lucrurile, pe lîngă volum, sunet şi miros, mai au şi o altă exceţională proprietate, mai generală şi mai importantă decît cele cunoscute de toată lumea. Nu găsesc cuvintele care să exprime sentimentul ce mă stăpîneşte...aş vrea doar să spun cît de încîntat sînt că am descoperit acest Adevăr nou care răstoarnă tot ceea ce ştiam despre lume. De fapt, este o lume nouă, cu alte dimensiuni, fără de limite, un imperiu al spiritului superior...Prin mintea mea, ca-ntr-un extaz, roiesc impresii pe care imaginaţia cea mai bogată nu ar putea să le născocească. Acum ştiu totul chiar şi despre lucruri din afara sferei simţurilor. Îmi ridic faţa spre cer şi-n minte năvălesc imagini molatice-unduitoare şi nesfîrşite, pentru că depărtările au ceva molatic-unduitor şi nesfîrşit. Îmi aplec capul în jos şi mă năpădesc zeci de impresii fără a întinde măcar o mînă! Mă apropii de voi şi mă-nfior. Vă simt fără să vă fi pipăit. Sînteţi biete lucruri lunguieţe , elastice, fîlfîitoare. Vă-nvolburaţi, vă despărţiţi ; mi-e teamă de voi! Mintea mea nu mai suportă acest tumult de noţiuni şi impresii. Aş vrea să strig în gura mare, să-tind într-una braţele! Sînt foarte aproape de ceea ce s-ar putea numi Ideea Infinită! Acum, cînd mi se deschid noi perspective de viaţă, drumurile noastre se despart! Fraţilor, îmi pare rău, mi-e milă de voi! Mintea mea caută un cuvînt nou, nemaiauzit, nedescoperit, cu ajutorul căruia, acum, la despărţire, înainte de a vă părăsi spiritual, să-mi exprim compasiunea şi fericirea. Alerg liber, cu braţele desfăcute şi din piept izbucneşte ca un chiot un cuvînt dintr-o limbă necunoscută:
Lumină!”
În jur se făcu linişte. Doar harpele mai sunau cu un ţiuit prelung precum scoicile de mare...
-Lumină- repetă o voce timidă şi cam acră.
Aproape toţi tresăriră şi încercară să alunge senzaţia neobisnuită, stranie, care îi cuprinse la auzul ciudatului cuvînt. Se însufleţiră. Afon dădu din mîini a lehamite, dascălul rîse în silă.
-Decadenţă, zice un estet..
-Din punct de vedere al ştiintelor naturii e o fantasmagorie! scuipă nervos un ziarist .
-Metafizică! strigă profesorul universitar vrînd să pună capăt discuţiei. Şi metafizica nu-i decît o speculaţie gratuită, mai perfida decît ştiintele oculte. Iscă numai absurdităţi şi confuzii...
Aici discuţia părea încheiată.
-Metafizică, aprobă din cap şi dobaşul, chiar de nu ştie ce-nseamnă.
-Metafizică, zice compătimitor poticarul, sigur fiind că-i ceva ce se mestecă-n Berzelius..
-Metafizică, răsuflă uşurat criticul, bucurîndu-se că problema s-a rezolvat atît de simplu.
-Siguuur, metafizică, şopti şi Afon, căruia îi plăcea cum sună acest cuvînt.
În sfîrşit, se mirosiră şi se pipăiră cu afecţiune. De spus, nu s-a mai spus nimic. Scriitorul se gîndea la Novator, convins fiind că nu era decît un măscărici. Lăutarul se gîndea la spectacolul său de-a doua zi. Ziaristul se gîndea că poate folosi tot ce s-a zis pentru un articol. Majoritatea încercau să se gîndească la ceea ce părea că se gîndeste primarele, şi de aceea zîmbeau dispreţuitor. Primarele era foarte mulţumit de sine şi nu se gîndea la nimic.
În capul mesei, într-un fotoliu, Novator şedea printre ei tăcut şi liniştit, cu tîmplele în palme. Avea un zîmbet rătăcit pe buze...Privea cum frunţile teşite şi netede ale celorlalţi se holbau goale la focul ramurilor de măslin aprinse în mijlocul mesei...
‘Ai să ne-auzim luminatori!
