miercuri, 30 noiembrie 2011

Visele Auguste!

Cu ceva vreme-n urmă(aşa,cam între anii 108 - 110),mult înainte de a deveni nume de bulevard,domnul împarat Cesar Nerva Traianus Augustus dispune întemeierea unui nou oraş în Dacia romană!Anumite voci susţin că neica Traian auzea voci şi visa chestii ciudate...linguşitorii ziceau că-i clarvăzător!Ceva sîmbure de adevăr tre' să existe;se pare că, luîndu-l deoparte pe bunul său prieten Terentius Scaurianus,a început să-i povestească despre locul unde va construi viitoarea metropolă:
"Te vei duce în Dacia,undeva în sud - vestul depresiunii Haţeg,unde spaţiul parcă se dilată în toate direcţiile, dezvăluind pădurile nesfîrşite contopite cu crestele munţilor!Ochiul ţi se va plimba-n voie în jos şi în sus,alegînd cu răbdare locul ctitoriei!Vei ajunge pe-nserat,cînd ultimele raze ale soarelui cad pieziş pe locul unde viitorul cneaz Cande-şi va construi castelul!
 O să cauţi loc de înnoptat...nu trebuie să te neliniştesti, ţăranii acestor vremi te întîmpină cu poarta şi cu inima larg deschisă, ca cei care ştiu că oricine ar fi străinul ce-i calcă pragul, rege sau cerşetor, trebuie să-l primească la fel ca pe Domnul deghizat în muritor;cu timpul,porţile or rămîne deschise,da'-n loc de "ziua bună" te vor întîmpina cu "haben sie kaugummi _!",aşa că,grăbeşte-te!
Curiozitatea o să te mîne să explorezi împrejurimile chiar şi în ceas tîrziu de noapte,şi asta din pricina misterioasei umbre ce se distinge-n zare,printre păduri!Acolo,pe la 1300 se va construi biserica Colţ. Clădită din piatră de rîu, biserica va fi aşezată pe o înălţime, chiar vis-a-vis de rocile de care se agaţă cetatea Colţ. Seara care se lasă pe nesimţite şi ploaia măruntă îţi amplifică senzaţia de mister care învăluie acest colţ de Rai.Pînă şi domnul Jules Verne va fi fermecat de peisaj,obligîndu-l să scrie “Le Chateaux des Carpates”!
Dimineaţă vei pleca să cunoşti satul ce va purta un nume de basm:Santamaria Orlea!Vei vedea o mică colină verde,scăldată-n soare;nu te grăbi să te plictiseşti,gîndeşte-te că aci,prin sec xiii,va răsări o biserică elegantă şi zveltă,cu minunate fresce roşii ca focul!Baţi rapid trei mătănii, ca să nu-ţi bată sătenii obrazul,după care-ţi plimbi tălpile obosite prin iarba încă strălucind de roua dimineţii!Te vei simţi atît de bine ,încît vei purcede din nou la drum,călăuzit tot timpul de magnificele creste ale Retezatului ce se zăresc în depărtări!
 La un moment dat,la liziera pădurii ce se furişează printre coline,vei găsi satul Densuş!Acolo,măi Terente,dac-ai fi avut şansa să te naşti cu v'o doişpe secole mai tîrziu,ai fi putut admira în tăcere bovină,un monument creat,parcă,de o civilizaţie misterioasă;ai fi suferit un şoc,deoarece ochii tăi ar fi văzut ceva ce mintea ta cazonă nu ar putea pricepe:îmbinări de stiluri şi materiale de construcţie...de la un turn de piatră romanic la nişte ancadramente gotice... cîteva coloane clasice, bucăţi de mausolee romane, totul pe un fond de inspiraţie folclorică!
Năucit de atîtea minunăţii pe care le-ai fi putut vedea,o să te-nvîrţi ca o găină beată colindînd printre dealuri!Brusc,o să ţi se arate o colină verde-praz,străjuită de barierele naturale ale munţilor din preajmă,loc numa' bun pentru construirea oraşului!Acolo,în sud - vestul depresiunii Haţeg, pe locul unei tabere a Legiunii a V-a Macedonica,vei fonda noua capitală a Daciei romane!Şi,pentru că născocitorilor de nume imaginaţia le cam joacă feste,o punem de-un mic plagiat,numind oraşul Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa,după numele purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, care se chema simplu,Sarmizegetusa!Despre drepturile de autor încă nu s-a auzit,aşa că nimeni nu crîcneşte...ba mai mult,bunul obicei se va transmite din generaţie-n generaţie, fiind asimilat în adn-ul mioritic,pe lîngă interesul sporit arătat luptelor în noroi şi spălarea rufelor în public!
Probabil,măi Scauriene,că te-ntrebi de ce-i nevoie de altă capitală dacă exista deja una:păi,ca să ne ţină minte generaţiile viitoare nu doar ca şi cuceritori-ucigaşi-distrugători,ci şi capabili de a făuri lucruri bune şi durabile!Aşa că,hai,cap-compas către Dacia şi pune-te pe treabă!"



'Ai să ne-auzim făuritori!


  C.

duminică, 27 noiembrie 2011

Papa mult şi boosteru' nu măreşte creieru'!

Pe lîngă plopii fără soţ adesea eu treceam ,
Puteam să trec şi peste ei,da' ce gheşeft făceam?!

Ne naştem,creştem,ne maturizăm,crăpăm!Cam asta ar fi,pe scurt,evoluţia fiecăruia de pe minunata noastră planetă!Bineînţeles,totul se petrece în timp,fără grabă!De altfel,pînă şi Ăl de Sus ,în timp ce făurea lumea,mai lua cîte o pauză! Acu' ,deşi suntem în secolul vitezei,evoluţia omului ar trebui să fie tot aşa,langsam,fără a sări peste etapele vieţii precum un cangur cu jăratec sub coadă!

Cei care-au conceput joaca asta au pus la dispoziţie booster-ele,un fel de vitamine ce ne ajută să ne dezvoltăm mult mai rapid decît ar fi normal,făcîndu-ne să arătăm armonios la trup,fericiţi la chip...da' cu tărtăcuţa,cum rămîne cu tărtăcuţa?!Pare că nu dau doi bani pe vorba veche,din popor:"Steroidu' şi pastila nu o să ne crească bila"!
Ca să nu fiu acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză,iaca un exemplu de evoluţie rapidă:

Şedeam în balcon la cafenea şi răsfoiam o gazetă!Deodată am auzit nişte paşi uşori,şi văz un ţînc de vre-un anişor cum se aşează fără fasoane la masa mea:
Mă numesc Iosip,şi sunt foalte feliţit să vă cunosc,gînguri politicos!E pentlu plima oală cînd calc în cafeneaua asta şi am nevoie de nişte sfatuli!
-Cu toată plăcerea,cum te pot ajuta?!

Îşi lungi puţin gîtul şi mîinile,capul i se turti o idee la ceafă,nasul i se mări ,gura i se lărgi:arăta ca un copil de 6-7 ani,dar (încă)semăna cu ceea ce fusese în urmă cu două minute:
-Apelez la un om în etate ca la un cunoscător al sufletului omenesc!Vreau să vă cer sfatul în nişte probleme de viaţă!
-Îţi stau la dispoziţie,îi spun surprins,numai că...

Tînărul mă privea încordat!În clipa aceea, părul lui blond începu să-i crească vertiginos,iar dinţii de lapte îi căzură zgomotos pe masă:
-Mă scuzaţi un minut,pînă-mi cresc dinţii vorbesc cam greu!
Nici un minut n-a durat;mă privea zîmbind...arăta ca un puşti de vreo 12 ani...
-Ei bine,începu să vorbească limpede şi tare-cel mai important lucru:sunt îndrăgostit!
-Ahaa,am exclamat....
Sunt îndrăgostit şi nu mai vreau să ştiu de nimic altceva,strigă cu o voce un pic mai adîncă,în timp ce părul său blond căpăta o nuanţă mai închisă!În ochi îi juca un foc nobil,începu să-i mijească puful mustăţii,părea a avea 17 ani de-acuma!

Avîntul său tineresc mă cuceri şi-mi stimula imaginaţia:
-Bravo!Nu-ţi bate capul cu nenorocitele de prejudecăţi!Cîntă romantismul bucuriei,du o viaţă de artist,fii regele acestei vieţi,fericit liber şi nepăsător!
Mă privea cu aerul că-mi dă dreptate!Dar ochii lui păreau obosiţi!Pe neaşteptate pletele i se împuţinară!
-Ei da,rosti pe o voce adîncă,spartă,ceva mai rigid!Dragostea e o treabă importantă,dar nici mizeria,lipsa de bani,truda nu pot fi neglijate,că nu-i bine!Romanticii au cam denaturat adevărata faţă a lucrurilor!Or,nu-i permis să le cînţi în strună!Fiecare treabă îşi are rost la vremea ei!Dar romantismul este perimat!
-Bine,dar adineauri...
-Adineauri eram un ţînc fluşturatic ce nu cunoştea viaţa!îmi replică îngîndurat!
-Şi acum?
Mă privi rece:-Acum,mi-a crescut tărtăcuţa!Fără bani nu ţine nici dragostea nici literatura,bătrîne!
-Poate că ai dreptate,dar dacă-ţi urmezi visele...

Îşi încruntă sprîncenele negre şi stufoase:
-Vise!Iluzii!-zice cu dispreţ!Nu folosesc decît pentru a ne ascunde realitatea!Realitatea limpede,adevărată,deşi neplăcută!Nu merită să-ţi faci iluzii,iar,cînd ai ajuns la o vîrstă oarecare,îţi dai seama că nu ai nevoie de ele,că sunt doar aiureli şi slăbiciuni...te rog crede-mă,tinere!
-Scuză-mă,dar tu te-ai aşezat la masa mea cerîndu-mi sfaturi despre cum să-ţi faci viaţa!
Auzindu-mă,se ridică în picioare ca împins de un resort!Barba lungă .alba,îi fremăta toată pe faţa plină de zbîrcituri,în timp ce-şi repezea spre tavan braţele-i tremurătoare:
-Cuuum?!!zbiară pe un ton ascuţit,strident,de om bătrîn.Tu vrei să-mi dai sfaturi?!mie?!Unui om venerabil?!Tu vrei să mă-nveţi pe mine?!Mai bine şterge-ţi nasul,mucosule!!!

Scuipă scîrbit!Vînturîndu-şi mîinile bezmetic mă părăsi brusc,fără un cuvînt,lăsîndu-mă cu gura căscată!
Ce ţi-e şi cu booster-ele astea!


'Ai să ne-auzim nepastilaţi!


 C.

Şerloc Holmz s-a opărit!

motto: “we cannot know everything” eventual cu completarea “we know shit”…

Seară,linişte...doar eu şezînd în fotoliu' din dotarea camerei ce încă mai e a mea,muzică-n surdină de la vecinii amabili(surdina-i datorată bumbacului îndesat vîrtos în urechi),cafea,ziare şi ditai bongu'(dupa ultimele informaţii,m-am lăsat de tutunul inofensiv şi m-am apucat de ierburi parfumate )!Cu-o mînă răsfoiesc gazetele,cu una ţin cana de cafea,una sub ceafă şi cu una ţin pipa(hmm,are efecte deosebite:D)!La un moment dat ,cineva sună insistent la uşă-interesant cum cineva reuşeşte treaba asta fără sonerie,da',mă rog,nu-mi bat capu'!

Iaca,nea Şerloc!Purta un pantalon în carouri,ca de provincial,şi o cravată ţipătoare.Era îmbrăcat foarte derutant!Dacă n-aş sta zilnic,de la 3 la 7,la cafeneaua unde-şi face veacul şi el,şi n-aş şti că-i detectiv,l-aş fi crezut desigur altceva,atît de mult se străduia să facă impresia ,asupra unui privitor superficial,că ar fi un biet provincial naiv!

Intră cu o mutră întunecată în odaia mea şi-mi spune,protocolar:"Bună ziua"!
-Zău maestre Şerloc,ce eşti aşa scortos, cînd la cafenea mă iei cu "'ai noroc bătrîne"!Altfel,ce mai fac copiii,colegii detectivi...ai şanse să-ţi mărească leafa?!
Mă privi descumpănit:"Da' eu nu sunt detectiv,ci un biet provincial naiv,un bătrînel ce a nimerit cu totul întîmplător la uşa dumitale!"
-Bine bine,ok,Şerloace-i-am zis,rîzînd cu poftă!Care-i baiu'?!?!
Şovăind,întreabă:"-Eşti chiar aşa sigur că eu sunt Şerloc detectivul?!Îmi poţi dovedi identitatea?!"
-Absolut:ai în buzunar un pachet de ţigări confiscat acu' o juma de oră de la cafenea?!
Pipăindu-şi buzunarele:"-Ai dreptate,spune jovial!Ei bine,recunosc,sunt miliţianul Şerloc!"
-Yeap,mie-mi spui?!Cu treburi pe la mine?

Mă fixă lugubru:"-Fac cercetări cu privire la crima din strada Goldului!"
-Aşa,şi ce vrei de la mine?
-Nimic,doar să stăm de vorbă,să trăncănim un pic!
-Despre ce?
-Păi,să zicem,despre croitoraşul cel viteaz din Chişinău,rosti viclean detectivul!Încă de pe stradă eram hotărît să aduc asta în discuţie!Deci,ieri dupăamiaza,între 4şi5,nu te-ai gîndit la croitorul respectiv?mă-treabă fixîndu-mă tăios drept în ochi!
-Iertare,da' nu m-am gîndit la el!
- Ahaa,exclama ironic,da' la ce te gîndeai?!
-Zău de mi-aduc aminte!
-Sigur nu te-ai gîndit la o femeie bătrînă,singură,şi la care,să zicem, poţi urca din cine ştie ce motiv?!mă-ntreabă din ce în ce mai ocoş şi mai apăsat!
-Măi Şerloace,de ce nu spui deschis că mă bănuieşti a fi ucigaşul bătrînei din str Goldului?!
-Nu merge aşa!Dacă ţi-aş spune,ai deveni precaut;aşa,că nu ştii,poate te dai de gol!
-OK,atunci îţi spun clar:nu recunosc că eu am omorît-o pe babă!
Şerlocu' se gîndi adînc,apoi zice:"-Nu-i bine!Faptul că negi te face suspect!Ce te determină să negi?tocmai pentru că ai omorît-o şi acum te temi de consecinţe!Dacă n-ai fi omorît-o,ce rost ar avea să negi?!
-Băi Şerloace,în fond,ce urmă te-a condus la mine?
-Ceva foarte interesant!Bătrîna a fost sugrumată cu o batistă roşie!Pe tine te-am observat la cafenea scoţînd din buzunar o batistă albă!De ce?!!!Pentru că pe cea roşie ai folosit-o drept armă a crimei!Ei,ce zici,îmi poţi dovedi că ai o batistă roşie?!!mă+ntreabă pe un ton triumfător!
-Nu,am recunoscut!
-Deci e clar ,tu eşti criminalu'!exclamă victorios.
-Ştii ceva,măi Şerloace-îi spun ferm hotărît să mă duc la culcare-da' mătăluţă ai batistă roşie?
-Nu-îmi răspunse uluit!
-No,uite că mai este o urmă!Ţi-o ofer să o iei la cercetat!Poate că matale eşti criminalu'!

Şerlocu'-mi mulţumi pentru îndrumare!Opărit că nu i-a ieşit din prima cercetarea,îmi promise că va investiga şi a doua variantă şi plecă satisfăcut!Făr' să fie nici o ţîră jenat că m-o acuzat amboulea!Doar el îi Şerloc!


'Ai să ne-auzim (ne)bănuitori!


 C.

joi, 24 noiembrie 2011

Nu sînt acasă!

Iată o problemă chinuitoare.
Trebuie să sfîrşesc o dată cu ea. Sincer, fără ocolişuri. Să declar deschis. Poate se va inventa, în sfîrşit, o nouă convenţie socială, o nouă formă în apărarea integrităţii individuale, o formă care să nu te silească să minţi.

Pentru că, pînă una-alta, trebuie să mint. Cînd nu vreau să primesc pe cineva, trebuie să spun că nu sînt acasă. Dacă i-aş transmite franc că sînt acasă, dar doresc să rămîn singur, am de lucru, nu-s în apele mele- 99 dintr-o sută se supără, se simt jigniţi. Zadarnic le explici că , tocmai că-i iubeşti şi-i respecţi, nu s-ar cuveni să mă arăt în faţa lor în pijama, de trup sau de suflet, indispus, distrat- şi nu că eu n-aş vrea să-i văd, ci pur şi simplu doresc să-i împiedic să mă vadă ei!

Din politeţe, în loc de un refuz sincer sînt silit să comit o impoliteţe şi mai mare: trebuie să-nşel, treabă cu care jignesc doi oameni deodată- pe el , cel minţit, şi pe mine, cel care minte. Ce senzaţie chinuitoare!

Dar grosul neplăcerilor îl poartă secretarele şi bietele neveste, care, ca avangardă şi posturi înaintate, tot la zece minute trebuie să-l întîmpine pe duşman, să dueleze, să parlamenteze, să dea explicaţii în uşa întredeschisă sau la telefon, în vreme ce jucînd un rol dublu, cu receptorul în mînă, ele preiau în şoaptă refuzul meu, care ţin celălalt receptor, dar nu pot vorbi , din moment ce nu sînt acasă! Şi, sărmanii...scuzaţi...sărmanele trebuie să inventeze întîmplări fantastice în care figurează te miri ce autobuze, colegi de clasă sinucigaşi, trei gemeni născuţi taman acu'!Ş'astea-s cazuri simple, tehnică obişnuită, cotidiană. Atunci cînd există cineva care minte, ce-i drept în numele nostru şi totuşi în locul nostru!

Darămite cînd ghinionul mă pune în faţa unei situaţii neaşteptate! Cînd, de pildă, eu însumi deschid uşa. Dacă vizitatorul nu mă cunoaşte, scap ieftin: îi spun că domnul a plecat, dar mie, ca servitor credincios ce-i sînt, mi-a lăsat vorbă că...

Oricum, orice om precaut ar trebui să se-grijească de-o barbă falsă cînd deschide el însuşi uşa. Poate că-i vreun cunoscut. Apoi, trebuie să fi pe fază să nu te întîlnească după cîteva minute la poartă, în timp ce-o ştergi în grabă de-acasă! Că mai sînt vizitatori daţi dracului şi bănuitori, care nu te cred şi te urmăresc. Problema asta se rezolva radical strigînd din toţi rărunchii, în timp ce ieşi pe uşă: " Chiar adineauri am plecat, dacă vă grăbiţi, mă puteţi ajunge din urmă!"
Dar şi mai bine-i, totuşi, să spun c-am murit şi-s îngropat în străinătate.
Nici măcar mormîntul să nu mi-l caute!

 Acestea fiind spuse, stimaţi politicieni, in zilele pre-electorale, NU SÎNT ACASĂ!

'Ai să ne-auzim (ne)sîcîitori!


 C.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

Militarie cultivata!


În forma ei actuală,cu vechile deprinderi şi instituţii,armata nu mai corespunde pretenţiilor epocii noastre diferenţiate!De curînd am asistat la un exerciţiu şi trebuie să spun că asprimea cuvintelor dure cu care se transmiteau ordinele ma întristat!Omul oricum execută tot ceea ce i se spune în ordinele majurilor,da ce nevoie-i să fie urlate aşa şi să i se vorbească pe un ton arogant unui tip finuţ,care de mic copil e educat să fie politicos cu oricine şi să nu suporte bădărăniile!

Ţelul fiecărui război ,nu-i aşa,e pacea pe care o obţinem prin el!Şi cine-s apărătorii profesionişti ai păcii?!Diplomaţii!Aşadar ei sunt chemaţi să apere pacea!Diplomaţii,după cum ştim,sunt numai rafinament şi politeţe!Concluzia,deci,e foarte limpede:războiul trebuie rezolvat cu rafinament şi politeţe... ca atare,soldaţii trebuie modelaţi şi instruiţi în acest sens!Nu e cazul să-i înveţi la bădărănii pe mocofanii pe care-i foloseşte armata...ei oricum se pricep la aşa ceva!

Înainte de toate,trebuie reformate cuvintele de ordine!Atenţie,La dreapta,Îngenunchiat,Culcat...Ce-i cu tonul ăsta monşerilor?!Cum poţi vorbi aşa cu nişte oameni cărora le fîlfîie genele de jenă?!Şi cum stăm cu educaţia militară,ca să te tutuiască?!
Să se adreseze politicos!Pe un ton domnesc!Ce-i aia culcat?!Căprarul civilizat o să o spună aşa:"Îi rog foarte mult pe domnii ,dacă nu le vine greu,să binevoiască a se întinde ,eventual cît mai rapid,pe pamînt,cu capul înainte,vă rog suuu-pus!"
Sau:"Ce privelişte plăcută ochiului ni s-ar oferi dacă tot al doilea soldat ar face un pas înainte,iar rîndul rămas în urmă s-ar decide să îngenuncheze,cu capul în jos,în noroiul din faţa noas-tră!"

Imaginaţi-vă ce efect ar avea dialogul ăsta pe cîmpul de luptă:"Rugăm respectuos pe preastimatul duşman să se gîndească la faptul că ,după Schopenhauer,inexistenţa valorează mai mult decît existenţa,şi,ca urmare,e bine să renunţe la consecvenţă!"...La care duşmanul ar răspunde:"Ooo,numai după dumneavoastră!"Este că-i un mod mult mai elegant de a-ţi masacra inamicul?!

Iar la biroul de recrutare,cînd tot corpul ofiţeresc stă şi aşteaptă recrutul care nu mai apare...o fi rătăcit drumul sărăcuţul!Odată ajuns, au să-l întrebe(cu duhul blîndeţii) dacă nu i-ar prii sufleţelului său rafinat o singurătate de 21 de zile!!!Eeee,parcă altfel mergi către carceră,nu-i aşa?!

'Ai să ne-auzim civilizatori!


 C.

luni, 14 noiembrie 2011

Răvaş despre felul în care trebuie să intri

Cutia poştală (cinste cui a inventat-o),are un rol deosebit în viaţa noastră: primeşte fără a refuza nimic, tot felul de facturi,reclame,cereri...chestii pentru care nu eşti acasă!Dar, mai ales, scrisori de la amicii care nu te găsesc acasă! Contrar răuvoitorilor , iaca mai primeşte şi moşu' cîte una da'asta; m-am gîndit s-o public,poate se potriveşte... poate nu:

"Bădie,ştii foarte bine că niciodată nu am dat sfaturi cum să treci prin viaţă;niciodată nu ţi-am agitat bunul mers al trebilor importante cu care erai ocupat,doar am încercat,cu bicisnicile mele puteri, să mai înseninez un picuţ cotidianul şi să mai aduc aminte cît de frumos este în casa mare;nu că n-ai ştii,da' să nu uiţi;că unii uită!

Acum,însă,măi bade,văzîndu-te din nou agitat şi căutînd soluţii,am să-ţi vorbesc un pic despre felul cum,aci la Bucureşti,poţi pătrunde într-un loc unde oamenii n-au ce căuta!Ştim prea bine cît de instructivă este treaba asta...ştim, ca unii ce-am început prin a intra,toţi,în altă parte decît ar fi trebuit, sau ni s-ar fi potrivit,şi care am fost nevoiţi să ne ocupăm cu altceva decît de ceea ce ne plăcea şi pricepeam,pentru că acel altceva nu-i trebuia nimanui! Personal,cunosc nebuneştile tale alergături pe străzi şi pe scările clădirilor şi prin anticamere şi sălile de aşteptare ale edificiilor publice,ca şi nedumeririle,îndoielile şi temerile tale:la fel eram şi eu în anii tinereţii!
Rîndul trecut te-am întîlnit într-un foaier,la o comunicare ştiinţifică sau cam aşa ceva,iar tu stăteai de vorba cu portaru',ca să te lase să intri;îi explicai foarte limpede şi pe-ndelete ceva cefosului!Numa' că gealatu' n-a mai stat să aştepte quod erat demonstrandum-ul tău final,ci a început să te ia cu grosolănii,spunîndu-ţi că lui i s-a dat dispoziţie ,iar dacă domnul ştie mai bine decît el,n-are decît să se ducă unde pofteşte,dar aci nu intră fără bilet,aşa că...la revedere!Am aflat mai tîrziu că nu aveai bilet din pricină că tu însuţi erai conferenţiarul-şi cu toate astea uite că nu ai putut intra; mai bine zis,te-au ţinut la uşă pînă cînd a sosit momentul prielnic să ţi-o trîntească-n nas!

Treaba asta te-o fi punînd pe gînduri,dar tu habar n-ai că oamenii nu-s croiţi după logica ta simplă şi cinstită!Aşa că nu te mai frămînta,ci mai bine ascultă sfaturile unuia mai bătrîn!
N-ai putut rămîne la acea comunicare,tocmai pentru că aveai treaba acolo!Deci,renunţă o dată pentru totdeauna la conferinţe.În schimb,decide-te ca, de pildă, să iei parte la una din repetiţiile de casă,intime,ale Operei Române,unde să joci rolul lui Lohengrin.

Iată cum trebuie să faci asta: intri pe laterală,pe uşa cea mică; dar vezi,fii foarte atent,nu cumva să nimeresti o uşă pe care să nu scrie:"Intrarea strict interzisă"!Acolo unde nu zăreşti asta,neapărat te-ar întîmpina un om de ordine şi te-ar întreba cum te cheamă,ţi-ar cere certificatul de revaccinare,livretul militar,apoi te-ar da afară; ştii foarte bine,n-ar fi prima oară!Ocoleşti,deci,astfel de uşi!Acolo însă unde citeşti "Accesul străinilor interzis",intri frumuşel!Străbaţi cîteva culoare,iar dacă întîlneşti niscai angajaţi sau servitori,să nu te adresezi nici unuia. Îndată ce te-ai trăda că ai treabă pe acolo sau că ai venit să cauţi pe cineva,în acelaşi minut eşti pierdut :te anunţă că respectivul nu e acolo,sau că acum zece minute mai era pe scenă dar treburi urgente l-au mînat la minister,dacă te grăbeşti îl poţi ajunge din urmă! Tu să nu te laşi ambalat în aşa ceva! Treci furtunos pe lîngă oameni,pătrunzi pe toate uşile,îţi roteşti încruntat privirile,ca şi cum ai spune:"Ei,drăcia dracului!N-au venit încă?!Am să-i pedepsesc!";dacă vreun angajat se leagă de tine ,urlă la el:"Ce-i porcaria asta?!Unde-mi sunt partiturile?" Şi nu mai aştepţi răspunsul,porneşti mai departe cu paşi apăsaţi! Deschizi cu zgomot mare lojile,străbaţi cîteva culoare,pînă cînd urechile îţi sunt izbite de sunetul unui pian. O iei într-acolo. Ţi se iveşte în faţă o uşă pe care scrie,să zicem,"Intrare artişti"! Îi tragi un picior,mături din calea ta un purtător de tavă:"Ce mi te pui în cale,vită!",la care respectivul te conduce bîlbîindu-se!Pătrunzi în semiobscuritatea scenei,unde stau cîţiva artişti ce tocmai repetă cu scenaristul piesa "Lohengrin"! Înaintezi,îţi dai jos vestonul,rămîi doar în camaşă şi smulgi partiturile din mîna unuia!Dacă se arată miraţi, încruntă-te şi rosteşte pe un ton iritat:"Ce-i asta,n-a sosit încă noul regizor? Păi normal să nu te recunoască oamenii?!"Drept care toţi se retrag speriaţi şi respectuoşi!Arunci cît colo partiturile ,zicînd:"Aşa ceva n-am mai pomenit!",după care te apuci să reciţi partitura proprie!La final,îţi îmbraci vestonul,îl chemi pe un servitor să te conducă afară, şi pe deasupra,îi ceri 20 de roni,că n-ai marunt,să-şi amintească de tine!

Moşule,asta-i singura cale de a pătrunde undeva,aici la Bucureşti!Dacă întîmplător sfaturile mele ţi-ar sosi prea tîrziu,pentru că, între timp, te-a altoit în moalele capului un poliţai pe care l-ai întrebat unde-i strada Sticleţilor,atunci îţi recomand să-ncerci metoda faţă de Sfîntu Petru,care te va opri la poarta raiului să-i spui pe temeiul căror merite doreşti să intri!Da' ăsta,sigur te ascultă!"

Hmm,partitura mea o s-o recit pînă la epuizare!

'Ai să ne-auzim recitatori!


 C.

Ţucălaru'

În general,ţucălaru' e o persoană care îndeplineşte servicii considerate degradante, umilitoare,altfel spus,purtător de oală de noapte!
Chiar de pare a fi OK,este linguşitor şi servil(i se mai zice buciştergău)...dar chiar lipsit de identitate şi personalitate,trage ,si el, să ajungă-n fruntea bucatelor,fără merite,doar prin beneficiu de slugă!

Acu',deşi sunteţi cam nasoi şi nu meritaţi:),hai că vă povestesc la ce-am fo' martor mai deunăzi într-un magazin alimentar;discuţie între două vînzătoare şi un şofer de-al magazinului:
Şofer: Ai făcut?!
Vînzătoare:-Nu încă,n-am putut!
S: Hai că mă grăbesc!Jeni m-i l-o dat deja!
V:Dacă nu rămîne pe mîine!
S:Nu merge,că se prind ăia!Hai, că poţi,forţează-te şi tu un pic!
V:Auzi,împarte-l al lui Jeni în două!!
S:OK,da' vezi să nu se afle,că ne facem de mîndra minune!
V:Hai mă,aşa mă ştii,gură slobodă?!...După ce le duci,să treci să-ţi dau nişte mezel,din partea casei!
A doua vînzătoare:-Băi,da' despre ce tot şuşotiţi acolo,dacă aveţi secrete,ziceşi să mă duc mai încolo!
V(fluturînd,ruşinată,din gene):-Nu,da' trebuie să trimitem analizele pentru coprocultură şi ni le duce Jean,că-i băiat finuţ!
V2:Ptiu,al dracu,ce face omu' pentru un salam moca!
PAM-PAM!
  Am ieşit val vîrtej din magazin,şi nici nu m-oi mai întoarce v'odat' acolo!...

 C.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Vînătorul de cerbi

Prin secolul al XVIII-lea domnitorul Constantin Cehan Racoviţă, mare admirator al chiolhanurilor pantagruelice, bate-n podea cu botforii domneşti pentru a atrage atenţia boierilor aplaudaci din dotare că ar cam pohti la niscai muşchiuleţ de cerb; plus că ar fi vrut să-şi anine nişte coarne de cerb la colecţia de trofee! Lîngă coroană, pasămite! "Pas alert la vînătoare" ar fi sunat subtilul apropou, înţeles de toată căciulimea din preajma sa, inclusiv de-un moş din Tîrgu Ocna! Nenea ăsta, cam uituc din fire, abia prin 1800-şi aduce aminte de doleanţele domnului, drept pentru care-l însărcinează pe-un nepot d'al său cu sfînta misie!

 Tînărul serdar Mihalache Spiridon, hotărît să ducă la-ndeplinire dorinţa bunicului său, organizează o mîndră vînătoare de cerbi( aşa-i zicea p'atunci, acu ar fi vînătoare de cerb)! Bun cunoscător al locurilor, ştie că nu poate pleca-ntr-o asemenea misiune fără să-şi rezolve problemele trupeşti şi sufleteşti, aşa că, în prealabil, dă o fugă pînă la Salina de la Tîrg, unde beneficiază de tratamentele pur naturiste în veritabilul oraş din măruntaiele pămîntului, născut într-un imens labirint de galerii! Întru succesul misiunii înalţă şi-o rugăciune către Domnul, în locul unde, peste ani(aşa,prin 1988), minerii din Tîrgu Ocna vor construi singura biserică din Europa realizată aproape integral din sare, la 240 de metri adîncime-Biserica Sf. Varvara!
 Buuun, odată-ntărit trupeşte şi asigurat de iertarea viitoarelor păcate, purcede voiniceşte la drum către Poiana Uzului, auzise el c-ar umbla cîinii cu cerbi în coadă p'acolo!Trece rapid de Dărmăneşti,neuitînd să arunce o ocheadă pofticioasă către o frumoasă pădure în mijlocul căreia se iţea,elegant şi semeţ, castelul familiei Ştirbei!
 Ajuns în Valea Uzului, primul lucru pe care-l face - cască gura! De uimire! Un peisaj extraordinar i se-nfăţişa-n faţa ochilor, iar apa Uzului...ooo, neam de neamul său nu bănuise că ar putea exista atît de multă!Reuşeşte să-ngaime pierdut:"Tii, cîţi oameni şi-ar putea mistui setea! Ia să nu ne facem nevoile p'aci!" Se pare că vorbele i-au fost auzite, peste ani aci construindu-se un baraj ce asigură apa potabilă pentru mai multe oraşe! Bineînţeles că nu-ntîlneşte nici urmă de cerb; doar cîţiva porci ce nu cunoşteau bunul simţ îşi lîsau mizeriile prin zonă! Cam ca-n zilele noastre, nici urmă de cerbi...
 Niţel mîhnit, pleacă mai departe către "Coada Lacului", ferm hotărît să dibuiască un loc pentru vînătoare-n linişte, departe de zonele aglomerate şi sufocate de diferite sălbăticiuni pe două picioare! Îşi dă drumul vîrtos la mers, trecînd vijelios printre păduri de brazi cărora le crescuseră ramurile doar într-o parte - nici n-ar fi băgat de samă, gîndurile zburdîndu-i undeva prin văzduhul lumii sale, dacă n-ar fi adăstat o clipă pentru a bea apă, moment în care observă spectacolul unor stînci ciudate, cu aspect de ciupercă! Realizează că ajunsese-n rezervaţia Nemirei, loc de-ntîlnire-al vînturilor intense din vest cu cele mai blînde, uscate şi calde din est: "Crivăţul Nemira", aşa-l numesc localnicii pe artizanul ce ,in mii de ani, reuşise a sculpta-n piatră dupa pofta inimii şi-a imaginaţiei divine! Şi parcă, în acea clipă-şi dă seama cît de privilegiat este că poate urca şi MERGE pe munte, că poate simţi şi VEDEA minunăţiile naturii!
 Rotindu-şi privirile, Mihalache nu se mai satură de admirat şi ar vrea să adune-n suflet această bogăţie panoramică:Nemira Mare , Nemira Mică (numit de localnici şi Nemira Ţiganca), Şandru Mare, Pasul Oituz, Valea Uzului, Valea Dofteanei, Muntele Mic sau Vîrful lui Paul...imagini peste imagini, cerul se deschidea şi îi făcea primirea peste acele locuri de poveste!
 Inimosul vînător ştia că într-o călătorie frumuseţea reiese din drumul parcurs şi mai puţin din punctul de destinaţie, de aia parcă nu s-ar grăbi să plece, dar se pornise o ploaie ce se transformase-n lapoviţă şi apoi ninsoare, aşa că purcede la drum! Unde? Nu mai contează , unde vedea cu ochii şi cu inima, spre locuri neîntîlnite, neumblate şi nemaivăzute! Îmbătat de fulgii de zăpadă începe a colinda (Ninge pe Moldova ninge, cu luceferi şi cu zmei...), trecînd la pas pe lîngă doi tineri ce păreau a avea parte de o dragoste nefericită, dar nimic nu părea că poate să-i despartă, nici chiar vîntul cel puternic şi rece care bate pe la Poarta Vînturilor. Transformaţi în stane de piatră, cei doi tineri sînt şi acum nedespărţiţi... Nemira Mică - Sandru Mare!
 Coborînd printre jnepeni şi tufe de afini, ajunge la Poiana Stînii,înconjurată de brazi mititei, unde, dacă se poartă cuviincios, ştie că va putea-mbuca o bucată de caş de la ciobanii oricînd bucuroşi de oaspeţi! Odată-ntremat, traversează Culmea Căprioarei(doar era la vînătoare de cerbi), ajungînd în Poiana Soarelui, la marginea căreia se afla o pădure deasă, în care nu părea a fi călcat coadă de secure de cînd natura, în marinimia ei, ne-a dăruit-o!
 Lucrurile n-au rămas aşa, mai ales că un mîndru cerb cu uriaşe coarne era înţepenit în mijlocul codrului, chestie care-l face pe obositul vînător să ducă puşca la umăr , ferm hotărît să-şi ducă la-ndeplinire misia!Dar face greşeala de a se uita în ochii cerbului; ochi senini ce nu erau aprinşi de căutături tăioase sau ceartă, mai degrab' erau zîmbitori, parcă voiau să-i spună că, cu bunătatea lui fără de margini, îl înţelege şi îl iartă! Ostenit şi ruşinat, aruncă cît colo puşca şi se aşează pe un colţ de piatră, lîngă un izvoraş în apa căruia-şi moaie buzele uscate! Nu mică i-a fost mirarea cînd îşi dă seama că apa ceia-i minerală, cu puteri miraculoase; drept pentru care, însemnează locul pentru ca şi urmaşii să se bucure de descoperirea lui!
 Acu' e drept că vînătoarea-n sine a fost un fiasco, lăsînd panoplia domnească fără răvnitul trofeu iar maţele princiare chiorăind de pohte(oricum era-n zadar, Racoviţă intrînd în lumea celor preaplini cu v'o 25 de ani in urmă, în Bucureşti,ironic,tot în urma unui ospăţ îmbelşugat, da' fărp cerb); da' mult mai tare ne bucurăm că ,aşa, ca din greşeală,a apărut pe hartă un miracol al tămăduirii, superb tărîm de tihnă şi relaxare: Slănic Moldova!

   'Ai să ne-auzim buni vînători!


 C.

marți, 8 noiembrie 2011

[ce faci bade,stai şi cugeţi?] Brevete [Ba,numa' stau]

În adîncul sufletului,am fost întotdeauna convins că,dacă mi s-ar da mînă liberă,aş fi un inventator genial,total diferit faţă de cei cunoscuţi pînă acum!Vechea şcoală nu are nimic în comun cu mine;Edison,Marconi,Bell,lucrau după un şablon-analiză şi sinteză,pentru rezolvarea unor lucruri practice!
Mie altceva îmi fîlfîie prin cap,ceva care să dea o noua orientare în domeniul invenţiei şi al misiunii acesteia!Acea şcoală al cărei prim apostol simt că aş fi devenit,consideră invenţia un scop în sine,fără aplicaţie la necesităţi sau urmărind scopuri meschine!Aş putea-o numi orientare artistico-individuală în domeniul invenţiilor!

Dar,ce mai tura-vura,iegzemplele sunt cea mai bună demonstraţie!
Idolul meu,maestrul demn de urmat e,de pildă,acel suflet avîntat,unul din înaintaşii mei(care,fapt semnificativ,a murit într-o mare sărăcie,fără ca posteritatea,lipsită de întelegere şi nerecunoscatoare,să-l preţuiască nici pînă azi),inventatorul bătăturilor artificiale,care dor exact ca cele naturale!Din păcate,n-a avut niciodată bani pentru fabricarea modelului invenţiei;şi-a irosit zadarnic mersul picioarelor purtînd tot bătăturile veritabile chiar şi atunci cînd şi le-a dus pe cealaltă lume!

Mai jos,am placerea să vă prezint cîteva din ideile mele-sub rezerva priorităţii brevetului-pentru a vă da posibilitatea să vă preparaţi modelele voastre,dar,mai ales,pentru a vă îmboldi să nascociţi şi voi astfel de invenţii!

1)Aparat de amuţit ceasul deşteptător:-ştim cu toţii că cele mai frumoase vise sunt întrerupte abrupt şi neplăcut de sunetul strident al ceasului deşteptător!Ei bine,aparatul de care vă vorbesc este menit să capteze acel sunet,şi este format dintr-un ciubăr capitonat, cu capac,în care aruncăm ,iritaţi,ceasul cînd începe să sune!Un mesaj adecvat situaţiei va fi inscripţionat în interiorul ciubărului,motiv de reflecţie pentru respectivul(ceas),poate a doua zi tace şi nu se va mai zbuciuma atîta întru deşteptarea noastră: "Si tacuisses, philosophus mansisses”!Poate chiar ţine cont de el!

2)Veioza pîlpîitoare:menită a zădărnici prostul obicei de a citi în pat,îndată ce e aprinsă,veioza începe să fileze,făcînd imposibilă orice lectură!Dar,cunoscînd principiul" ai carte,ai parte",avem ocazia să citim la masă,în speranţa că vom fila măcar o quintă!

3)Şifonier cu talpa dublă,prevăzut cu picioare şi sus pe capac!Cînd se umple sus de praf nu mai trebuie curăţat,îl întoarcem cu curu' la deal!Chestie care ar trebui să ne fie familiară!

4)Lănţug pentru pălărie:-ataşat cu doi nasturi de o parte şi de alta a borului pălăriei,în momentul cînd o scoatem(pălăria),se poate folosi pe post de traistă!Existînd pericolul ca ăi mai hăbăuci să poarte pe cap o sacoşă neaoşă,sfatul meu este să găurim toate plasele din dotare,cel puţin să nu orbecăim pe drum în mijlocul zilei!

5)Lighean de alarmă:-o covată oarecare,umplută cu apă şi prevăzută cu savonieră,aşezată în apropierea intrării în casă,în aşa fel încît cel ce prestează hoţia să o poată observa!În caz că oţul doreşte să facă o baie reconfortantă la picioare după munca depusă,covata începe să sune,alarmînd casa!Dacă nu se spală,nu sună!

6)Busola cu capac sudat:- axată pe ideea că "toate drumurile duc la Roma",busola asta va avea capacul bine sudat şi va fi pentru uzul bagabonţilor şi turiştilor,cărora şi aşa nu le pasă unde se află punctele cardinale!Chestia-i că pot răcni, mîndrii nevoie mare, că au busolă!

 
'Ai să ne-auzim inventatori!

 C.

UnGuru-mesteru' casei?

În timp ce ţopăiam monopod prin frumoasa-mi locuinţă,în tandem cu ceea ce s-ar putea numi aparatul meu locomotor,o întrebare exersează dansul "Fetelor de la Capîlna" pe respectabila-mi scoarţă cerebrală,în modul "acu' ies,acu' nu ies!"...pîn' la urmă,iaca:dacă Ramakrishna Paramahansa(1836-1886) ar fi apucat eRepubliku',oare ar mai fi zis că "Bărbierul nu poate să facă şi pe medicul"?!...Pen'că,iaca,micii filozofi din eR au găsit de cuviinţă să facă o alăturare un picuţ ciudată:guru şi,în cazu' meu,fitter!Or fi vrut să-l contrazică pe maestrul bengalez,sau au băgat mîna-n şapca şi au ridicat mărgica pe post de perlă?!
Hmm,da' dacă au dreptate?Ia să purcedem la o analiză mai amanunţită,să vedem dacă termenii sunt chiar aşa antagonici cum par la prima vedere:
guru, s.m.(peior., pub.) 1. escroc de mare anvergură specializat în manipularea în masă a credulilor sub masca unei ocupaţii sau a unei activităţi cu pretenţii ştiinţifice.
Fitter=instalator,montator,ajustor,mai simplu meşter bun la toate!
Pîn'aci,lucrurile se pupă,instalatoru' fiind şi el un escroc ce manipulează ,tot sub o mască!De chiuvetă!Şi,susţinînd că prestează activităţi ce necesită eforturi supraomeneşti ,îi taxează fără jenă pe creduli!

Mai departe...Religia Sikh(o fo' prima la gugălit,d'aia o vom folosi ca şi paralela :D),are zece guru. Fondatorului Guru Nânak i-au urmat nouă maeştri umani succesivi, iar al zecelea, Guru Gobind Singh, a fost proclamat, la moartea sa, ca "guru perpetuu al credincioşilor sikh".
I-auzi ia...:"Nouă meşteri mari,calfe şi zidari,cu Manole zece,care-i şi întrece"!...iaca,se potriveste manuşă,hai noroc Manole,bem o ţuică la chenzină!!

Elementul cel mai important şi mai aparent la adepţii religiei sikh este turbanul de o formă specială. Această tradiţie a fost iniţiată de Guru Nânak. Ceilalţi nouă guru îi încurajeză pe credincioşii sikh să urmeze această tradiţie.
Aha,păi si Manole al nost' cu ai săi ciraci,poartă cu măndrie salopeta!Cu burtă şi crăpături în locuri diverse!Second hand!Ca semn distinctiv,emblema de la Mercedes,chiar dacă desfundă bude(de unde drac' au toţi acelaşi fel de salopete,rămîne un mister)!Şi ,dacă vorbim de tradiţie,ehe,totdeauna vor fi nouă meşteri care să încurajeze!Pe al zecelea,în timp ce munceşte!

Dacă Guru Gobind Singh a introdus o formă specială de botez, denumit "Amrit", ca element al disciplinei sikh ,iacătă că şi şpeţialiştii noştri au o formă de botez:"aldămaş",iar tu,ca şi client musai să-l respecţi,dacă nu vrei să cunoşti instrumentul disciplinar din dotare,pre numele său "Cazmaua" (sau Flegma,dupa caz si posibilitati)!
Scrierile sikh prezintă concret Nirvana ca fiind un fel de paradis, unde credincioşii sikh vor primi răsplata veşnică pentru credinţa şi dragostea lor faţă de Dumnezeu.
Absolut corect,orice instalator care se respectă visează la un paradis fără defecţiuni,unde să-şi ia (doar) răsplata pentru jertfele zilnice aduse zeului Bachus !

Guru Nânak dezaprobă ascetismul rigid al brahmanilor de a expune focului unul dintre membre, de a sta mereu în apă, de a posti, de a îndura frig sau căldură mare, de a se culca pe un pat cu piroane, de a ţine un braţ în aer pâna ce se anchilozează...Ţucu-te-aş,nici în Codu' Muncii nu zice mai fain şi mai pe placu' instalatorului!Pe bune,cre' că mai avea ceva cîlţi prin pozunare nenea ăla!

Într-o singură privinţă se contrazic fitter-ii cu guru(dau o bere celui ce-mi zice pluralu':D) Guru Nânak spune că "Numai aceia care trăiesc din roadele muncii lor sunt pe drumul adevărului"!...."Mai dă-te dreacu'" i-ar zice Manole,arătîndu-i deştiu'!

Deci,pin' la coadă,au cam potivit-o !Ş'apoi,dacă şi aşa ne place să ne-nfoiem precum curcanii cu cheptu' plin de medalii...dacă ne place să credem că din curu' nost' zboară vrăbiile şi dacă trăim cu impresia că suntem unici deţinători ai adevărului, bag de samă că înc'un titlu pretenţios acăţat la fişa de cadre e bine venit şi meritat...chiar dacă-i numa' titlu'...!



Hai să ne-auzim instalatori!

 C.

luni, 7 noiembrie 2011

So duhal tumen?

Din vremuri străvechi înţelepciunea populară românească a emanat o zicală ce ne arată ineluctibilitatea ghinioanelor în lanţ:"La omu' sărac îi cade pita-n rahat şi i se scoală mădularu-n biserică!" Plastică exprimare,dar care reflectă exact starea mea de-acu',avînd în vedere că,în urma unui banal accident mi-am rupt un picior(umăru' dislocat nu se pune)!Aşa că ,patroane,lipsa-i motivată,am şi tîdulă cu ştampilă de la felcer...nu fi tare năcăjit,o să recuperez...cîndva:D Bun,da' asta-i problema mea!Rezolvare:ghips,refacere planuri...totu-i bine!

Pe cale de consecinţă,probabil o să-mi depaşesc recordul personal de stat in faţa calculatorului...Aşadar,m-apuc de cetit presa!Tulai doamne,cîtă rigididate în gîndire, atît fixism în idei şi atîta greutate,chiar,în exprimare,fără a mai vorbi de caii verzi pe pereţi...Avea dreptate nea Murphy:"Uneori şi canibalul este sătul de oameni."
Bre, cică rigiditatea apare la 2-5 ore dupa moarte,determinată de dispariţia acidului adenozintrifosforic(este că v-am spart cu faza asta?!:D)!Aci,fiind toate cu curu' la deal,prima oară devenim rigizi,după aia decedăm mortal!Da' asta-i problema voastră!Rezolvare?!

Hm,păi, dacă suntem de acord că cele mai importante activităţi din joaca asta,ar fi munca şi antrenamentu'...musai să băgăm la tărtăcuţă ce zicea simpaticul Chang Ying Yue(da,da,au şi chinejii dăştepţii lor):" Cel care, toată ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, munceste precum un cal, şi care seara se-ntoarce rupt de oboseală precum un cîine, ar trebui să consulte un veterinar, căci este foarte probabil să fie un bou!"
De asemenea,ştiind că-i bine să fi prevăzător(chestia cu caru' şi cu sania..),văzînd că se munceşte de zor la construirea unui spital,propun ca:
1:Să aiba cel puţin o secţie veterinară...cîte stele nu contează,le aduc pacienţii!În frunte!
şi Be:să aibă o sală de operaţii pentru extracţia cozilor de matură!Prevenim rigiditatea!

Suplimentar,pen'că am înteles că nu-i sănătos a ceti,propun ca salile de lectură să fie dotate cu cărţi de colorat+carioci,preferabil cu cît mai puţin roşu şi verde!

Insănătoşire grabnică!Ceea ce-mi doresc şi mie!

PS:So duhal tumen= Ce vă doare


 C.

'Ai noroc, prinţeşilor!

„Voi ce intraţi aici, lăsaţi orice speranţă!…”

Divina Comedie/Infernul/Cântul III...sau V2 în viziunea lui Dante!

Capitolu' unu: Din ciclul "ai gijă ce-ţi doreşti "...hmm,tot timpu' mi-am dorit o gagică ţapănă,cu iniţiativă,arzoaică şi să arate bine!No,amu' o am!Pe vecie(sau,cel puţin,pînă oi ajunge la 160.000 pct militare,ceea ce-i cam egal cu veşnicia:D)!Ba mai mult...cică io-s zeiţa!Doamne apără şi păzeşte!!!

Aşadar,după o noapte agitată,cu vise ciudate şi gînduri apăsătoare,ce-mi umblau nestingherite prin cap, precum copiii de 4 ani care se duc acolo unde nu trebuie şi nu au voie(cică aşa s-ar manifesta anxietatea,mare consumatoare de energie,verişoară de-a treia cu entropia psihică,despre care o promis un nene că ne povesteşte el mai multe,aşa că ...mucles :D),deschid un ochi,mă uit la ceas...hmm,tre' să mă ridic în capu' oaselor pentru a mă întoarce pe partea ailaltă!
Nu ţine,ceva stresant nu-mi dă pace...aha,tu erai...băşica udului reacţionează ca a unui caţeluş pus în faţa unui leu bengalez în călduri...gata,am ţîşnit la toilette(aţi încercat v'odat' să pronunţaţi cuvîntu' ista cu limba împinsă pe alveolele incisivilor?!...o plăcere!),MĂ AŞEZ PE COLAC!!!...hmm,parcă altfel decurgea operatiunea asta în V1!
În fine,trec mai departe,duş,cafea...întind mîna dupa ziar...brusc,am o dorinţă nestăvilită de a lua o pereche de andrele şi să ştrencănesc neşte ciorapi...Mă,dă-o dracului!De mirare,faţa mi se lungeşte precum unui cal căruia-i iei sacu' de ovăz de la bot!...
Dau să mă-mbrac:asta nu, că nu se potriveşte cu bocancii,asta nu, că-i uni,asta nu că...hopa,stop joc!!!Nedumerirea-mi creşte la nivelu' mîrtoagei ce trage caru' cu ovăz într-o directie diametral opusă padocului personal!
Fuguţa la "bolentin":bla bla bla...cineva cu un umor sadic,s-a gîndit că,dacă vreau să fiu războinic,musai să umblu cu pletele-n vînt(da bre,sub căciulă-s plete,nu chelie,aşa cum,obraznic,insinuasera răuvoitorii)!Şi,ca nu cumva să şochez v'un copchil ce mă vede-n luptă cu păru' pe moaţe,m-au făcutără muiere!Nemesis,că altfel nu-i pot spune(parcă mergea mai bine Nuţi)!Păi bine bre,chiar aşa tare v-am supărat?!

Acu',gata "reformat",mi se nasc halte întrebări existenţiale:la şcoala ceia ce facem?!...cursuri Lamaze(probabil,pentru mîngîierea puţinului orgoliu masculin rămas,or fi rebotezate La Mazda)?!Dupe aia,dacă-n răzbel ne-om grupa mai multe zeiţe d'astea...şi ne-om sincroniza menstruaţiile,nu va fi haos cîmpul de luptă?!Vorba cronicarului...baie de sînge,neicuşorule!...
Una peste alta(începe să aibă sens vorba asta,nu ?! :D),sper să nu trebuiască să mă şi epilez...cică doare-al dracu'!Deocamdată ,mă duc să-mi îndrept sprîncenele,că nu arat prea fericit(ă)!Ta-ta,dragi(e)lor!

  C.

duminică, 6 noiembrie 2011

Colecţionara dă hartă...

Acu' ceva vreme sunasem goarna printre amici anunţîndu-i că am mare nevoie de-o carte ale carei urme nu se mai găsesc prin librarii sau biblioteci! Norocul mi-a surîs , unul dintre cunoscuţi recomandîndu-mi un anticariat de pe strada Plastografilor, al cărei proprietareasă era ,cică, mare pasionată de artă şi de la care puteai achiziţiona cam orice lucru dacă aveai o poziţie "socială" importantă!

Neavînd în posesie v'un bmw ori v'un q7, nici măcar o amărîtă de dacie, am căutat cea mai simplă soluţie de a da impresia că fac parte din crema societăţii: mi-am aninat un dobru- d'Alcide-! Iaca aşa , cu presupusul sînge-albastru curgîndu-mi prin vene, mosiu d'Alcide porneşte-n pas săltat către anticariatul cu pricina, pe al cărui frontispiciu scria cu litere mari şi viu colorate "Butic hartistic"!

La intare-am fo' întîmpinat de-o drăguţă subreta căreia-i clincăneau vesel cocoşeii din salba-nfăşurată în jurul unui gît ce nu prea părea a se-ntîlni prea des cu apa şi sapunu', da'-n schimb duhnea a colonie de la o poştă ! Cu un zîmbet strengăresc imprimat pe buzele-i boite mai ceva ca ale unui clovn îmi zice şugubăţ:" Dă-mi pălăria conaşule, nu-ţi fie teamă, că n-o manglesc! Tii, da' frumos giuben, nu cumva-i de vînzare, mînca-ţe-aş..!"

O depăşesc în grabă să nu fiu nevoit să-i altoiesc v'o două peste plisc şi intru în " muzeul" propriu-zis, unde m-aştepta proprietăreasa; cu un gest de mare doamnă îmi indică un cuier unde să-mi pot agăţa pălăria şi paltonu', moment în care consider că-i cazu' să-i plasez un mic compliment pentru a-mi uşura căutările:" Ia te uită ce cuier drăguţ!"

Bag de samă că atît aştepta , că-mi replică rapid, da' cu un zîmbet de satisfacţie lăbărţat pe faţă:" O, e un fleac! L-am cumpărat la Paris, la un auction! Nu-i cine ştie ce, mahon...Dar fă-te lejer! Nu te prea uita prin jur, trăiesc şi eu aşa cum pot, mai sărăcăcios... Ia un loc, uite, pe taburetul ăsta... ce zici de el, îţi place?"

Aha, ăsta-i momentul pentru complimentu' responsabil cu mîngîierea orgoliilor de obor: " Sublim! Minunată piesă! De unde-i ?"
"Eh, e un fleac din secolul al optsprezecelea, nu valorează prea mult. Dacă n-ar fi decît un exemplar ar mai valora ceva, dar mai sînt două: unu' la Britiş miuzeum, iar al doilea aparţine unui colecţionar de artă din Berlin!"
" Dar e o adevărată raritate! De altfel se şi vede!"
" Aşa, la prima vedere, mai puţin! Dar dacă te uiţi atent la linia picioarelor..."
"Sigur, sigur, am şi văzut. E sublim", trăncănesc eu !
" Ei, să nu exageram! Dacă e ceva care să valoreze ceva în toată sărăcia asta, atunci, uite, scrumiera asta.."
" Vai.. ce să spun... atît de simplă, cenuşie ...totuşi", bîigui ceva pentru irigarea puieţilor de speranţă din sufletul hartistei.

" Nu-i cenuşie. E culoarea oţelului. Ca asta poţi vedea cîte vrei prin galantare. Dar alea-s imitaţii! Uite aici, vezi zgîrietura asta?... Ei bine, asta ne arată că provine din faimoasa colecţie Benvenutto!"
" Minunat! Colosal! O splendoare de zgîrietură..." , reuşesc să articulez făr' să mă pufnească rîsul!

" Dar de lucruşorul ăsta de pe scrin ce părere ai?", mă-ntreabă pornită pe dezvăluiri măreţe neguţătoreasa.
" O folie...extraordinar de frumoasă folia...Aşa ceva n-am mai văzut! Iar capacul, pfff.."

" Ce capac? Nu, nu burlanul ţi l-am arătat...Vaza asta..."
"Absolut, şi eu mă refeream tot la vază...Ziceam doar că ce capac fantastic ar avea, dacă ar avea!"

" Dar ce zici de miniatura asta?!", îmi arată cu un gest princiar o miniatură cu " Răpirea din serai".

" Ooo! Fantastică! Genială! Mi s-a tăiat şi răsuflarea... eu ce să spun...multe miniaturi d-astea, pardon, monitoare-am văzut... ştii...ultima oară la balamuc...da' un minotaur...ptiu...o miniatură de asta chiar că n-am mai înghiţit!"

" Eh, o nimica toată făcută în grabă, numai cinci ani a lucrat la ea pictorul din evul mediu care-a făcut-o! O bagatelă! M-a costat saij'dă mii dă lei!"
" Ceee?! Numai atît?!! Şi n-a lucrat la ea decît cinci ani?!..."
" Zău, nu merită să te-aprinzi pentru un fleac ca ăsta!...Mai bine spune-mi ce părere ai despre ea?"

"Ce să zic?...parcă mai pot găsi vreun cuvînt?...pentru un...pentru un... da, un fleac ca ăsta, cum ai binevoit să-i spui... Ei bine, am văzut multe...aaa...multe chestii, da' zău că una ca asta n-am pomenit în viaţa mea! Cum Dumnezeu a avut obraz să se cîcîie cinci ani cu o zdreanţă ca asta, fir-ar să fie de găinar! Şi după aia să-l mai şi fraierească pe om cu j'de mii de lei, cînd n-aş scuipa nici cinci parale pe-un astfel de ciuruc de cea mai proastă calitate...o ploşniţă pusă în ramă , pe care-aş storci-o cît ai zice peşte dacă mi-ar cădea de-acolo de pe perete pe pantalon şi mi-ar murdari haina...dracu' să-l ia de anticariat...Colosal...Sublim...Fantastic! Pa, la revedere!"

 Am ieşit val-vîrtej din cotineaţă; mi-am lăsat giubenu' şi paltonu' acolo, oricum ar fi trebuit incinerate dacă le luam cu mine! Nici de carte n-am mai întrebat; da' nu-i bai, oi găsi-o pe internet.

  'Ai să ne-auzim (ne)kitsch-uitori !

 C.

joi, 3 noiembrie 2011

Dănţuiesc pentru tine

Stimatul domn Einstein, într-o pauză de ţigară luată în timp ce lucra la teoria relativităţii, cugeta cam aşa : "Politica e un pendul ale cărui balansuri între anarhie şi tiranie sunt întreţinute de iluzii revigorate în permanenţă."
Domnul Constantin Severin, într-o pauză de cafea luată în timp ce se chinuia cu lucrarea "Zid şi neutrino", spune că politica ar fi "o dansatoare cu rochia din bancnote false ".

Stimatul popor, în timp ce se chinuia să lungească pauza de ţigară şi cafea, a găsit de cuviinţă să asemuiască politicianul cu şarpele ăla ce iese din oala fachirilor cînd ăştia fluieră melodii patriotice şi zornăie pungile cu galbeni.
 Sînt sigur că de-a lungul vieţii dumneavoastră aţi întîlnit mai multe feluri de politicieni da', probabil că n-aţi ştiut să-i clasificaţi şi i-aţi băgat pe toţi un aceiaşi oală ; ei bine, în ajutorul nostru, a ălor mai puţin dibaci, un grup de cercetători a realizat, după o serie de atente analize coroborate cu adîncile ziceri de mai sus, corelarea dintre politică şi dans şi chiar clasificarea "dansatorilor" în mai multe categorii, cum ar fi:

Vîslaşul
Dacă dai cu ochii de el, ţi se pare că face cuiva semne de genul "Vino-ncoace, votează-mă!" E comod să stai pe lîngă el pentru că, vîslind cu o singură mînă, nu se mişcă din loc. Totuşi, rişti să-ţi bage degetele în ochi dacă simte că pierde "ritmul" şi trebuie să vîslească mai abitir.
 Instigatoarea
Îi place "dansul" în doi.Patru...cu cît mai mulţi, cu atît mai bine. Se învîrte în jurul Preşedintelui, îl mîngîie ca şi cum ar fi doar ei doi noaptea în parc şi dansează de obicei cu mîinile pe fundul lui. Şi nu numai cu mîinile...

Figurantul
El stie, măi! El a învăţat toate citatele despre iubirea de patrie pe dinafară. Are tot felul de scheme pentru care îi trebuie spaţiu. Aşadar, dacă vei auzi în mijlocul unei piese strigătul "O7!", dă-te la o parte că figurantul ştie şi roata! Cel mai bine e să fii cu ochii pe el ca să vezi cînd îşi ia avînt. Doar aşa să mai ai timp să te retragi din calea uraganului, că altfel s-ar putea să primeşti o directă-n falcă fără s-o meriţi .
 Încruntatul

Stă mereu încruntat. Nu pentru că îl strîng adidaşii sau că are maioneză pe tastatură, ci pentru că are mereu impresia că nu îi ies bine figurile. De fapt, nici nu-i place să "danseze". Însă n-are ce face, "discoteca" e cel mai prielnic loc de agăţat puicuţe. Şi medalii! Oricum, nimeni nu-l remarcă, dar asta nu-l face mai puţin exigent cu el însuşi. Îi place foarte mult să zică de alţii că nu ştiu să "danseze"; da' şi mai mult îi place să spună că NUMAI el ştie. Şi-a conceput un stil de "dans" pentru a parcurge toată "sala".Se străduieşte pînă reuşeşte.

Ţopăitorul
"Dansează" în contratimp. Nu "simte" muzica, dar îl inspiră zgomotul şi agitaţia din jur. Produce un "dans" asemănător cu step-ul. Nu , nu ăla al lui Fred Astaire, ci al lui Stepan Stepanovici (cică în famiglia respectivă erau foarte mulţi membri şi dimineaţa ţopăiau nerăbdători în faţa uşii de la baie). Dacă n-ar sări ca pe arcuri, ar sta ca pe ace. Aşa că ţopăie cu voioşie şi fredonează fals.
 Fetele de la Căpîlna
"Dansatorul" de grup-haită, după o metodă experimentată cu succes din moşi-strămoşi: un pas înainte-doi înapoi. Periodic, pasu' înainte este omis!
 No, dacă nici dupa aşa frumuseţe de îndreptar n-o să recunoaşteţi politicienii, io zic să staţi blînzi la masă şi să vă terminaţi consumaţia în linişte...aşa, ca mine :D
  'Ai să v-auziţi buni "dansatori"!


 C.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Ospitalieri prin Ţara Bîrsei

1211!Cătră toamnă! An bun pentru producţia de struguri născători de licori bahice şi reproducţia de cumani născători de temeri chezaro-crăieşti; ăştia din urmă ,în lipsa unui plan demografic bine stabilit, se-mpuiau în neştire ,riscul de expansiune al acestora fiind destul de ridicat! Chestie cu care Regele Andrei al II-lea al Ungariei nu se putea-mpăca , aşa că, în urma unor dezbateri aprige-n oglinda din sala palatului, decide că-i timpul de a pune picioru'-n prag!Bineînţeles, ca nu cumva să-i fie deranjat timpanul de ţipuriturile ostăşeşti, pragul este ales cît mai departe,aşa, prin Ţara Bîrsei; şi cum condurul delicat din preacinstitele-i picioruşe nu putea fi expus pericolului, se foloseşte de sandalele unor călugări-cătane; uite-aşa ,ne-am procopsit cu "vizita" cruciaţilor Ospitalieri ai ordinului Sfintei Maria pe frumoasele meleaguri,voinici ce erau în repliere de prin Ţara Sfîntă via Acra, unde o cam luaseră în freză şi aveau nevoie d'un time-out!

Sejurul plătit era într-o zonă extraordinară, ca un loc de întîlnire a culturilor dintre Răsărit şi Apus,mănoasa cîmpie din depresiunea înconjurată de o cunună de munţi înviorîndu-le privirile! Oameni dintr-o bucată,şi-au suflecat mînecile de la armuri şi s-au apucat de treabă! Unii! Că ăilalţi au luat-o pe poteci de munte, dîndu-şi întîlnire la CERBUL DE AUR din Braşov(da' despre asta, al'dată)!Pe unde treceau, lăsau ceva-n urmă:mai o cetate,mai o biserică...
 Şi iacătă-i ajunşi în Apaţa la cîntatul cucoşului; cocoş care suferă o dureroasă creştere-n greutate prin împuşcare din motive de cîntat fals, la ore şi-n momente nepotrivite!Împuşcatul cocoşului se mai practică şi azi în ruinele cetăţii; alţi cocoşi "cîntă" nestingheriţi d'ale play-back-ului opere şi nu-i împuşcă nime', ba din contră!
 Trecînd mai departe, după o pauză de mătănii la Biserica Fortificată din Măieruş, ajung în vîrful unei coline desprinse din munţii Perşani!
 De-acol' de sus,privirile avide admiră Bucegii,Postavaru, Piatra Craiului şi parc-ar lăsa deoparte săbiile şi ar pune mîna pe rucsaci...da' nu, scutură puternic din căşti... momentul de reverie a trecut, e timpul să pună mîna pe lopeţi: se opintesc atît de tare de nici nu-şi dau seama cînd termină de construit o ditamai cetate cu ziduri groase de pînă la 2 m! Cărămizile folosite cică aveau capacităţi hipnotice, cine ajungea pe-acolo nu rezista ispitei, musai să-şi ia cîteva acasă! Astfel că acum vorbim de ruinele Cetăţii de la Feldioara!
 Luînd-o încet către Braşov, băieţii ăştia cruciaţi nu mai prea aveau chef de strunit caii,aşa că se lasă conduşi de nobilele animale, bazîndu-se ,bag sama, pe spiritul lor de orientare! Urechile ciulite din cauza susurului rîului Vulcăniţa îi ghidează în apropierea unei coline-acoperite cu-o pădure de fagi, pădure din care răsar semeţe Pietrele Amiezii!Pe-acol' pe undeva,sub Măgura Codlei, ridică o cetate simplă:Cetatea Neagră!Atît de simplă încît nu va rezista atacurilor tătarilor de-atunci; noroc cu meşterii diferitelor bresle din Codlea care-au ridicat alta,mai ţapănă,prin 1432! Nările fremătînde ale patrupezilor indicau şi prezenţa unui parfum deosebit de placut în atmosferă, chestie normală dacă ne gîndim că erau în zona viitorului "Oraş al florilor"! Acu' n-ar mai fremăta,ar trece apatici p'aci,de serele de flori ocupîndu-se cu vrednicie,tătarii zilelor noastre!
 Într-un sfîrşit ajung în Weidenbach,Rîul cu sălcii în traducere liberă;în traducere tip cinema, Ghimbav! Traversat de rîurile Bîrsa şi Ghimbăşel, localitatea trezeşte interesul neobosiţilor zidari teutoni, aşa că mai trîntesc o biserică, după care se hotărăsc să ia o bine meritată pauză; oricum erau invitaţi la o nuntă sătească de la care dispăruse mireasa, prilej cu care 46 de băieţi d'ăştia ospitalieri îşi etalează cunoştinţele de echitaţie precum şi talentele de detectivi, reuşind,în cele din urmă,să aducă fătuca în faţa mirelui!Tradiţia se păstrează şi astăzi în cochetul oraş de pe Ghimbăşel!

De altfel,pe lîngă arhitectura vechilor case ţărăneşti, locuitorii acestei comunităţi au ştiut să conserve în timp şi suflete, şi obiceiurile şi tradiţiile moştenite de la înaintaşii lor!Şi ce-i mai important, să le transmită mai departe, pentru a nu fi uitate!Şi, dacă se poate, respectate!

'Ai să ne-auzim transmiţători!

Cu semizeu' prin Domogled !

"Neîntrecut în forţă şi vitejie,deosebit de isteţ şi plin de bun simţ!"-cam aşa era caracterizat un vestit erou din mitologia greacă,Heracle,pre numele său de botez-numit de către romani Hercules!Un fel de Rambo antic,mai puţin ultima parte...se pare că înaintînd în timp, sportul ajută mintea să judece pe sens unic,brandu' ţapăn devenind etalon al ieroilor!În fine,treaba lu' Rambo!Despre Hercule ştim că,deşi avea origini divine,n-a scăpat de munca de jos,asta şi din pricina faptului că,la un moment dat,într-un delir furios,dă cu mucii în fasole ucigîndu-şi copiii!Pentru ispăşirea păcatului,se cere-n detaşamentul disciplinar,producînd o samă de acte vitejeşti,v'o douăsprezece la număr!Printre altele,legenda spune că a pus-o de un comando eroic împreună cu domnul Iason plus argonauţii săi în căutarea Lînii de aur!Ei bine,în drumul lor se pare că ar fi trecut prin zonă,ajungînd la cataracta de pe Dunăre - Cazanele Dunării!
  Aici,pînă la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercule ar fi plecat pe Cerna în sus,într-o plimbare numa' bună pentru siestă!Hrănit bine şi cu pasu'mare,ajunge degrabă într-un loc parcă decupat din basme(deh,şi pe vremea lui existau basme)!Atmosferă relaxantă,ape termale revigoratoare,peisaje mirifice...ce altceva-şi putea dori muşchiulosu'!De altfel,mai tîrziu,chiar şi romanii au fost fermecaţi de zonă,împăratul Traian punînd bazele unei staţiuni,prin anul 102 dHR,punct de atracţie pentru aristocratia Romei antice,sub numele de Ad aquas Herculis sacras ad Mediam- Băile Herculane,dupa cum sunt numite acum de către haristocraţii noilor vremi!
 Se zice că apele din acest colţ de rai ar fi fermecate,avînd puterea de a înzdraveni pe cel ce se scaldă-n ele!Chiar ar fi existat un balaur care,după o baie d'asta revigoratoare, cînd şi-a luat zborul şi-a scuturat atît de puternic aripile încît stropi de apa au cazut ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte, numita Cascada Vinturatoarea!Bun balaur :D!
 Staţiunea este doar unul din minunatele locuri adăpostite de Valea Cernei!Minunata sălbăticie a văii ascunde nestemate ale naturii precum îngustele şi abruptele Chei ale Corcoaiei,pe care localnicii le numesc Cheile lui Hercule,unde, conform legendei, o hidră cu patru capete(al cincilea tocmai fusese retezat de către voinic) străpunge muntele şi fuge, lăsând în urma sa un traseu sinuos, aceste stranii chei săpate în calcarele văii, în speranţa că va ajunge să se scalde din nou într-unul din cele şapte izvoare termale pentru a-şi reface forţele!Bineînteles că domnul Hercule a fost mai rapid,drept urmare hidra-şi mai pierde o tărtăcuţă!
 Stîrnit de plîngerile localnicilor vizavi de nesimţirea balaurului şi,mai ales,de victoriile repurtate asupra lui,Hercule hotărăşte că-i momentul să-l pună cu boturile pe labe pe nemernic!Vrînd să-i dea lovitura de graţie acum cît era înţepenit între stînci,Hercule se opinteşte atît de tare încît piciorul i-a intrat în stîncă!
  Domnul balaur,posedînd tot mai puţine capete decît ar fi fost normal,reuşeşte să scape din strîmtoare,chestie care-l oftică tare pe viteaz,astfel că pune mîna pe măciucă şi-i altoieşte una bucată ucigătoare atît de puternică încît sîngele-i tîşneşte cu putere, formînd izvoarele - Izbucul Cernei, iar ultima suflare ieşindu-i într-un vîrf de munte, în locul ştiut astăzi drept Grota cu Aburi!
 Ca orice erou care se respectă,şi domnul Hercule,chiar ocupat cu lupta sa,a salvat o fată ce se ascunsese într-o grotă pentru urmărirea impresionantului meci,grotă a cărei intrare a fost blocată cu-n ditai bolovanul din motive de zguduit pămîntul!Se zice că impresionat de ţipetele fetei,Hercule şi-a folosit măciuca pentru a sparge stînca,localnicii numind locul în care a fost grota Gaura Fetei!Gurile rele spun că fata a devenit Frau Cule!Guri rele!
 O dată terminată treaba,eroul a luat-o la talpă spre Dunăre unde îl aşteptau argonauţii,neuitînd să mai facă o baie straşnică în unul din izvoarele termale, pentru refacere!
De-ar fi ştiut domnul semizeu că,peste sute şi sute de ani,zona asta o să devină rezervaţie naturală în Parcul Naţional Domogled ,poate n-ar mai fi plecat aşa grăbit!Sau măcar ne-ar fi lăsat instrucţiuni de utilizare şi a obrazului,nu numa' a muşchilor!
 'Ai să ne-auzim bine simţitori!


 C.

marți, 1 noiembrie 2011

Bocete...

 Mergeam pe uliţă scăldat de razele soarelui, dar sufletu'-mi era bîntuit de senzaţia că ceva nu-i în regulă şi nu ştiam ce. În cele din urmă îmi aduc aminte: da, da, trebuie să o vizitez totuşi pe tanti Stan, căreia îi murise bărbatul; de altfel şi nevastă-mea îmi spusese de dimineaţă la cafea( apropo, , al drac' subiect pentru deşteptare...):

 - E cazul să treci pe la tanti Stan să-i transmiţi condoleanţe, nu-i frumos să nu-i mai calci pragul; au trecut deja două săptămîni de cînd i-a murit soţul.

Aha, şi eu , musai să mă duc să mă prefac că-mi pasă, altfel nenea Stan nu-şi poate dormi liniştit somnul de veci, chiar dacă-n timpul vieţii eu i-am facut zile negre...da', cică, astea-s convenienţele sociale.

 Aşadar, cuprins de o disperare mută, mă plimb alene prin faţa casei şi nu-s în stare să mă decid. Mă tot frămînt în sinea mea, ce Dumnezeu ar trebui să-i spun ...Dragă tanti...-atîta ajunge, şi o privesc înduioşat şi trist , da, nu mai e nevoie să continui, doar să o privesc întristat, cu asta-i spun tot. Mai bine că a ajuns aşa, sus în rai. Îmi suprasolicitez imaginaţia şi încerc să mă conving că acolosus e mai bine pentru răposat.

Cu gîndul la asta, urc treptele, sun şi ciocănesc. În timp ce uşa se deschide oftez adînc şi colţurile gurii mi-i se lasă în jos. Brusc, mă năpădeşte emoţia şi-mi repet repede, căutînd să mă conving:" Săracu', săracu' nenea Stan!" Fac un efort să mi-l imaginez chiar lîngă mine pe nenea Stan, pentru a fi pătruns de căldura sincerei dureri, şi-n cele din urmă nenea Stan apare; cu nasul lui borcănat, lucios, vîrîndu-şi încruntat în gura pe jumătate deschisă un cîrnat unsuros şi muşcîndu-l în două. Din cîrnat se scurge o picătură de untură, pe care nenea Stan vrea s-o prindă cu limba, dar prea tîrziu, picătura îi cade pe vestă. Mutra fantomatică i se strîmbă caraghios- paştele mă-sii!- zice nenea Stan- şi-mi amintesc cum mă pufnise rîsul atunci, eu văzînd cu cîteva clipe înainte că untura va pica, dar nea Stan n-avea într-adevăr cum să-şi dea seama, din moment ce omul nu-şi poate vedea propriul cap :D

Uşa se deschide şi mă stăpînesc cu un ultim şi disperat efort să mi-l imaginez pe nenea Stan alb ca varul întins pe catafalc, deasupra creştetului cu şuşotitul chiparosului Săvîrşirii. Da' nu prea merge.

Tanti Stan , îmbrăcată în negru, cu părul pieptănat lins pe spate mirosind vag a pomadă, mă-ntreabă cu glas stins( de altfel, de trei săptămîni aşa vorbeste, afectat şi fără şir...): Ah, ai venit Alcide?

Încerc furios să-mi alung imaginea lui nenea Stan înfulecînd cîrnatu'. Dar e imposibil, e o tîmpenie! Nu merge! Şi toate se nimeresc atît de aiurea! De ce m-a întrebat " ai venit?!" de parcă n-ar vedea fără nici un dubiu că am sosit. Şi de ce mă-ntreabă pe tonul ăsta trist?!

În timp ce mă conduce în casă am senzaţia că cineva îmi vorbeşte în creier, obraznic, cu pălăria împinsă şmechereşte pe ceafă, înclinîndu-se adînc, pîna la pămînt şi susurînd din vîrful buzelor: " Doamnă draga, încă n-am venit, dar sosesc îndată, sînt încă pe stradă şi mă grăbesc să ajung cît mai repede aici!" Şi spiriduşul îmi face cu ochiul şi-şi îndreaptă degetul mic spre cap. Îl alung furios pe nepoftit şi-ncerc să fac apoteoza lu' nenea Stan, da' tipul revine cu insistenţă!

 În cameră geamurile-s închise,aerul e greu, îmbîcsit. Vizavi de uşă un ceas ticăie tare şi grav. Prin cap îmi fulgeră o grotescă bănuială că ceasul de fapt nici măcar nu merge, ci doarme, ca un mecanism vechi în camera asta întunecată , un ceas care nu porneşte decît atunci cînd vine cineva, ticăind de zor şi neobişnuit, parcă răstindu-se la om, pulsînd, făcînd zarvă, gîfîind şi mîrîind, apoi amuţind iar imediat...

Tanti Stan se aşează încet şi dureros, de parcă ar fi de sticlă şi acum-acum se sparge. Tremurînd îngrozit, încerc să potolesc spiriduşul , simt c-o să iasă lată, tîmplele-mi zvîcnesc. Nenea Stan...bietul nenea Stan...deci, a murit...dar mai bine de el acolo sus...îmi spun , în timp ce-ncerc să mă gîndesc la propria-mi moarte.

" N-ai mai trecut pe aici...de-atunci.", pufăie lamentîndu-se tanti Stan.

Eh, asta este, acum trebuie să şi vorbesc; vocea îmi tremură slab şi fals, din pricina spaimei ce tocmai am înăbuşit-o la gîndul ce va urma, sfinte Doamne, ce se va întîmpla aici, chiar acum. Deocamdată acest tremur îmi foloseşte, pentru că se confundă cu tonul aparent compătimitor şi emoţionat şi dă această impresie - dar, Doamne, ce va urma dacă va reieşi din ce cauză
- Da, n-am mai trecut, am fost prins cu treburi, tanti St...

Spiriduşul îmi ţopăie în faţa ochilor; a ajuns cît degetul cel mare şi se tot înclină obraznic: " Da, sigur, a fost ocupat! Ocupat pînă peste cap! Ocupat sadea! Avea şi un tatuaj pe care scria: Alcide e ocupat, nu mai poate fi văzut decît foarte greu. Poftiţi, intraţi, etajul trei, intrarea prin pivniţă!"

Simt cum mi se umflă venele pe frunte. Tanti Stan continuă cu lamentarile:" Au trecut trei săptămîni de cînd l-am redat pămîntului pe răhăposatul!"

Răhăposatul?!De ce răhăposatul?! Nu se mai poate rezista! Ce-i asta răhăposatul? Îmi las privirile-n jos, stomacul începe să-mi ghiorăie. Închid ochii de-a binelea, să nu-l mai văd pe obraznic şi mă rog, disperat , să nu se uite tanti cumva la mine, că-i mai rău ca moartea. Da' degeaba.
Spiriduşul îmi urlă-n ureche:" Al cui prea iubit răhăposat?! Al mahamii şi-al tahatii!"

Lamentîndu-se în continuare, tanti şopteşte stins:" Joi încă şedea aici scriind scrisoarea asta şi a semnat-o...am pus-o bine, în sertar..." Aduce o scrisoare şi mi-o întinde, lamentîndu-se necontenit:" Uite-o, asta a scris-o joi... şedea aşa cum şezi şi tu...Şi a doua zi..."

Îşi scoate batista în timp ce iau scrisoarea şi mă aplec aupra ei cu pioşenie. Capu'-mi vuieşte, ochii îmi scăpară. Văd puzderie de stele. Nu mai înţeleg nici un cuvînt. În clipa asta îmi apare iar nenea Stan cu cîrnatu'.

Tanti Stan plînge-ncet, bocind la nesfîrşit:" Aşa cum şezi şi tu acum..."

(O voce în curte , tare şi ascuţită:" Heeei, vaca dracului!")

Pfff!
Gura-mi strînsă şi vînătă explodează. Capul îmi e cuprins de o vijelie oarbă. Totul se întunecă. Scrisoarea cade jos ca o cîrpă udă. Sar în picioare, tanti Stan se prabuşeşte lată, pe spate.

Ţîşnesc afară, alerg jos, pe trepte, o tai peste străzi...iar din gîtlej îmi izbucneşte rîsul dureros, teribil, pe care abia mi-l reţinusem pînă atunci...totul s-a sfîrşit...n-are decît să vină moartea, prăbuşirea... să mă-nghită apa verde a Dunării...să vină coşciugul în care au să mă-nghesuie şi să mă turtească, şi să mă-ngroape...sicriul...în liniştea, în bezna şi singurătatea căruia voi putea, în sfîrşit, să rîd dezlănţuit...Hahaha! Hehehe...ha...ha...





'Ai să ne-auzim (ne)tînguitori !