Politeţe internaţională...

Nu demult umblam bezmetic (ca de obicei, de altfel) prin frumoasa ţară al cărei mîndru cetăţean sînt, căutîndu-mi un locşor în care să-mi odihnesc oasele-mi rujinite şi unde să mă pun la curent cu noutăţile. Bunînţeles că am ales să mă opresc la Iunion , loc în care mă simt ca la mine-acasă iar anasonu' e de calitate, chiar dacă nu se mai prea găseşte nime' să-l guste.

Locanta, ca de obicei în ultima vreme, e aproape pustie...doi-trei clienţi împrăştiaţi în diferite colţuri de parcă le-ar fi teamă să nu li se vadă ce au în blide!
 La una dintre mese un unchieş cu înfăţişare prietenoasă şi o muşteaţă precum coarnele de bivol îşi savura dejunul într-o linişte ce aducea mai degrabă a "loc cu verdeaţă" decît a cîrciuma. Noroc că din boxe răzbăteau gingaş acordurile fine ale unor domni ce pedepseau nişte ciubere, altfel aş fi putut comanda nişte colivă! Aşa, mi-am putut permite să comand, ca un român bun ce sînt, zamă de foale şi o porţie de mititei, totul spălat din belşug cu pălincă!

În timp ce mi se aducea comanda moşu' de car' vă zic tocma' îşi termina dejunul, se ridică şi, înclinîndu-şi puţin capul, zice:
-Mahlzeit!

Hopaaa, iaca moşu', ce politicos este, încît se prezintă chiar dacă-s un străin într-o cîrciumă, gîndesc eu. Musai sa nu fiu mai prejos...aşa că degrabă mă ridic şi-i întorc favoru':
-Alcide!

După ce plecă unchieşu', cîrciumaru-mi zice că respectivu-i un neamţ pripăşit de cîteva zile prin zonă.
Ahaa, deci de aia nu mi-l amintesc, îi nou p'acilea! Nu-i bai, las' că ne-om înţelege noi, chiar dacă nu prea buchisesc în nemţeşte. Pen'că-i musai să recunosc, în ciuda deselor călătorii în ţara lui Goethe, am uzat mai mult mijloacele de comunicare primitive folosite de domnul Robinson şi domnul Vineri( chestie care nu a scăzut cu nimic, ba chiar au potenţat farmecul acestor peregrinări). E drept că ceva cuvinte mi-au rămas în tărtăcuţă...da' zău că "schnapps" sau "ştrudel" nu mă prea ajută!

În fine, a doua zi l-am găsit pe neamţ la aceiaşi masă şi tot aşa, terminîndu-şi dejunul, s-a ridicat şi, înclinîndu-şi puţin capul, a rostit:
-Mahlzeit!

Am crezut că o fi uitat că s-a prezentat ( mde, de la o anumita vîrstă te cam lasă memoria. Şi memoria, vreau să zic :D ); sau, poate, aşa-i obiceiu' la ei, să te prezinţi de fiecare dată...Pentru orice eventualitate, m-am conformat situaţiei şi orăcăi:
-Alcide!

Ca să-mi elimin dubiile am apelat la amicii mei muuult mai deştepţi ca mine, întrebîndu-i dacă moş Mahlzeit poate fi considerat un neamţ obişnuit sau e v'un ciudat. După hăhăielile de marinar suspendat am realizat că ceva nu-i tocma' în regulă cu ce-am înţeles eu, iar după explicaţiile primite( "Mahlzeit" e un fel de "poftă bună") mai că-mi venea să intru-n pămiînt de ruşine, gîndindu-mă la ce putea să gîndească nemţu' despre mine!

Aşa că la amiază m-am dus din timp la Iunion, mi-am devorat în viteză dejunul reuşind să termin înaintea neamţului. Năduşit de efort, m-am ridicat în picioare, mi-am înclinat puţin capul şi, triumfător şi mîndru, am rostit:
-Mahlzeit!

Unchieşul s-a înroşit puţin la faţă, bag sama că de bucurie văzînd că exista şi străini extrem de delicaţi ce-i acordă onoarea de a-i face obişnuita urare în limba ţării sale! Ca un bun cosmopolit, neamţul se hotărăşte să demonstreze că ştie perfect ce-nseamnă politeţea! S-a ridicat deci, s-a înclinat şi, zîmbind, a rostit clar şi răspicat:
-Alcide!



'Ai să ne-auzim poligloţi!


 C.