Trecuseră 7 ani de atunci, 7 ani de la noaptea cu miros de moarte, 7 ani de singurătate şi dorinţă de răzbunare. E plină lumea de mistere, e plină de magie.
„I wanna be loved by yooou...“ fredona în timp ce îşi aranja părul lung pînă la umeri, rebel, de culoarea cafelei.
În faţa oglinzii mari, cu gravură neagră în loc de ramă şi un trandafir uscat, agăţat în colţul stîng, clipea senzual admirîndu-şi ţinuta. Rochia neagră, scurtă exact atît cît să provoace prin decenţa falsă pe care o inspira, cu bentiţă mov care-i încadra sînii tineri, sfidători, valorificîndu-le feminitatea, o făcea dulce şi fascinantă, cu un strop excitant de nebunie.
Avea o putere aproape magică de a fura raţiuni şi sentimente, pe care o adora, fiind conştientă de acest atu. Aşa lupta ea.
Nu eşua niciodată; de fapt, nici măcar nu percepea ideea că ar putea fi supusă de un bărbat, îmblînzită, furată din sălbăticia ei dementă - căci anume acesta era misterul ei, era lup.
O apăsare uşoară a clanţei...
- „Ai venit devreme“, spuse ea, privindu-l distrată, iar vocea sunase jucăuş şi îmbietor.
- „E timpul“, răspunse bărbatul, care nu era om, era altceva.
Clipi nemulţumită de un detaliu supărător, pe care nu-l indentificase încă; i se părea că arată...comun (iar acest fapt o supăra mereu).
Ochii mari, plini de trăiri şi pasiune, coloraţi într-un chihlimbar de acuarelă, căutau să găsească acel detaliu care o arunca în banal, şi într-o fracţiune de secundă chipul i se destinse, iar mîinile subţiri şi elegante se întinseră spre rujul de pe noptieră.
În timp ce adăuga acel strop de artificialitate colorată în sângeriu (culoarea care i se asocia cu moartea mamei sale), ochii ei se aprinseră, străluceau de dorinţa de-a vîna şi de a se răzbuna pentru durerea provocată acolo, în Marea de Copaci.
Toţi avem un scop, o istorie, un secret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu