M-am trezit la ora şase şi am coborît în stradă. Dinspre munţi bătea vîntul. A început să ningă cu fulgi mărunţi şi ascuţiţi ; mi-am întins mîna şi fulgii se loveau, fluturînd, de palmă, aşternîndu-se unii peste alţii, îngheţînd împreună în spasme, apoi oasele încheieturii mi s-au acoperit de-o pojghiţă albă. Am închis palma şi-am cotit pe o străduţă.
-Prima zapada, rosti lîngă mine un bărbat scund adresîndu-se altuia.
Un bărbat mătăhălos cu buza de jos răsfrîntă trist, vorbea dîndu-şi aere; explica o idee şi insista morţiş. Cînd trecu prin faţa mea, umbra mi se urca de la picioare-n sus pe trupul lui; în clipa cînd umbra ajunse pînă la obraz, faţa îi străluci galbenă şi zîmbitoare, cu găvanele goale ale ochilor, cu nasul turtit, plin de coşuri mucegăite.
Am căscat scrîşnind din dinţi şi nu mi-a plăcut. Zăpada îmi plăcea, era albă şi curată, vorbeam cu ea inteligent. Mi-am aprins o ţigară şi-am apropiat jarul ei rece, albastru, de zăpadă. Acum iar nu ştiam încotro să merg; mi-am vîrît mîna între două coaste şi m-am adresat vîntului, care sosise chiar atunci murmurînd şi fluierînd. "Alo, vîntule, unde alergi aşa? Hai să şedem şi să stăm de vorbă domol; mă plictisesc!" Dar vîntul nu mi-a raspuns; transporta parfumul Actriţei, mi-a şuierat nervos în ureche, tropăia şi m-a mîngîiat pe faţă. "Eşti nebun, i-am spus, ce ai cu mutra mea?Ei bine, atunci pleacă, să nu iasă vreo dandana- eu n-am nevoie, zău, de mirosul ăsta, poţi să-l duci. Mă plictisesc şi-aş vrea să stau de vorbă, aşezat, cu cineva, aş vrea să explic cuiva să nu alerge aşa, de parcă ar da grindina- să şadă şi să se culce şi să nu-şi arate colţii; să fie cuminte, că am să-l învelesc şi mă culc şi eu lîngă el, şi îndreptăm toate frumos-frumuşel. Dar voi toţi sînteţi nebuni şi plictisitori, şi răi cu mine; alergaţi brambura şi vă izbiţi de mine."
Mi-am ridicat gulerul, urmăream într-una zăpada ce-mi intra-n gavanele ochilor, răsucindu-se în scorbura căpăţînii; mă plictisesc, mă plictisesc...
Lîngă marginea trotuarului, cu picioarele strîmbe şi amorţite, stătea o mîrţoagă bătrînă, înhămată la o trăsură: asta mi-a placut, am început să-i vorbesc şi ea mă privea cu ochii ei verzi, de cal. " Uite, i-am explicat, azi am vorbit cu o muscă şi cu o vrabie; sînt două vietăţi înţelepte, de fapt cele mai înţelepte- vrabia a clătinat imediat din cap, dîndu-mi dreptate, şi a coborît din copac, şi şi-a întins frumuşel, supusă, picioruşele - de altfel nici musca n-a ţopăit prea mult, zîmbea şi a aterizat ameţită aici, în palma mea. Nu vezi cum ninge? Trebuie să fie tare scîrbos cînd pică pe pătura asta subţire."
" Dii, mă, dii!" a zis birjarul şi calul s-a opintit gîfîind. A început să strănute, dar eu am insistat cu încăpăţînare, m-am apucat să alerg pe lîngă el şi-am continuat să-i vorbesc." Da, da, şi tu te-ai apucat să fugi. Duci la teatru un buchet mare pentru că e premiera. Joacă Actriţa. Da, alergi din pricina unor şfichiuiri de bici, nu ţi-e ruşine? Ce tremolezi pe aste patru beţe slăbănoage? Zău, culcă-te frumuşel. Ho, mă, ho!"
Calul alerga holbat, cu ochii bulbucaţi. " Dii, mă, dii!" îi spuneau lovindu-l şi vroia să alerge mai tare ca mine. I-am ieşit în faţă, i-am pus piedică, a căzut în genunchi, apoi s-a lungit la pămînt nechezînd. Au făcut roată în jurul lui, nu vroia să se liniştească, dădea mereu din picioare. M-am luptat cu el şi m-am tăvălit pe pămînt; plîngeam de ciudă că nu vrea să renunţe şi pînă la urmă i-am vîrît pumnul în gît, şi-atunci s-a domolit suspinînd.
Am părăsit mulţimea şi m-am plimbat calm de-a lungul bulevardului. Felinarele ardeau în ceaţă ca nişte globuri luminoase; înăuntru, pe partea cealaltă a ţestei, lumina tremura palidă. Era şase şi jumătate , mă plictiseam. Mă plictiseam şi mă chioram curios pe sub porţi. Un filfizon palid şi tremurînd s-a oprit, mi s-a uitat în faţă şi m-a recunoscut; o vreme m-a urmat şi-mi tot bălmăjea ceva despre un buchet şi despre teatru, dar n-am întors capul; mă plictisea.
Am intrat într-o cîrciumă; acolo s-a încins o bătaie , şi beţivii s-au înjunghiat umplîndu-se de sînge. Am intervenit, vîrîndu-mă-ntre ei şi l-am tras deoparte pe cel mai scandalagiu, i-am pus mîna pe umăr ( rar mai discutam cu oamenii, ei demult nu mă mai înţeleg) şi i-am spus apăsat:" Ajunge! Vreau linişte, că ninge!"
Ningea necontenit, zăpada se aşternuse moale şi ondulată, fulgii cădeau tot mai des şi se pierdeau tot mai moi în acest aşternut. Am clătinat din cap mulţumit şi m-am retras să fac loc: din faţă se apropia un domn bătrîn (bancher sau aşa ceva) şi gîfîia plin de importanţă, cu burta scoasă înainte. Pe burtă avea un lanţ gros de aur, avea ochi mici şi bătrîni, moi ca piftia. Purta o cutie de bijuterii , şi buzele lui groase murmurau patetic numele Actriţei. A trebuit să-i fac semn de mai multe ori ca să mă bage-n seamă: " Ce doreşti?" m-a întrebat învineţindu-se la faţă, cu degetele tremurîndu-i.
I-am pus mîna pe umăr:" Nimic. Nu înţelegi? Ninge. Ai mîncat prea mult, domnule director; ajunge, domnule director. Dumneata eşti prea urît în zăpada asta frumoasă, albă. Du-te acasă şi culcă-te. Nu înţelegi?"
A rămas mască. S-a rezemat de zid iar capul înfundat în guler i s-a pleoştit; buzele-i atîrnau ca şi cînd ar fi vrut să-ntrebe ceva. După un minut cînd am întors capul, am văzut cum îl saltă doi brancardieri într-o căruţă ameţită...
Am urcat la ruletă unde erau cîţiva oameni politici. Era un jeu mare, dar ei erau puţini, căci la Teatru era premiera- chiar şi ăştia discutau despre ea. Am nimerit de treisprezece ori banco; am luat lopata din mîna crupierului şi-am tras toţi banii în faţa mea. Un morman de jetoane strînse la un loc, galbeni sunători şi bancnote foşnitoare. O fracţiune de secundă mi s-a părut că în mijlocul mormanului aburind şi încîlcit se zăresc cîteva bucăţi de carne şi cîţiva plumbi se rostogoleau. Era o căldura insuportabilă:" Mizez tot! Primesc şi vieţi. Dublu sau nimic! Nimeni nu mai vrea?!"
Brusc, vîntul s-a năpustit înăuntru pe un geamlîc, fluierînd peste masă şi stingînd candelabrele. De pe postavul verde se răscoliră o mulţime de fiţuici albe şi se aşternură fluturînd pe podea. Am adunat totul şi-am ieşit călcînd peste jucătorii leşinaţi.
Un tînăr politician alerga cu părul vîlvoi şi striga după maşină. Ningea cu fulgi cît pumnul, neaua cînta şuierînd în noaptea de smoală. "Trebuie neapărat să ajung la Teatru", răcnea disperat.
"Vino, te iau cu sania"- i-am spus calm. De nicăieri apăru sania-maşină, neagră, năpustindu-se prin zăpadă , mugind din claxon. Şenilele greoaie se zbuciumau trosnind. Mă simţeam excelent.Politicianul vorbea bătînd aerul cu mîinile:" Trebuie să strîng mulţi bani; azi e premiera, mîine după-amiază mă duc la Actriţă...în budoarul ei tapetat cu mătase roş-galbenă-albastră...acolo-i cald şi bine! Treaba e aranjată, nu-i vorba decît de nişte bănişori...E un fleac, treaba-i aranjată, o s-o sărut, ce senzaţii teribile o să am mîine, ce minunată încleştare!"
Un pumn de zăpadă pătrunse şuşotind înăuntru. Luîndu-l în palme i l-am lipit de gura tremurătoare: "Săruta asta!"
Sania străbătu mută, serpuind, labirintul de străduţe. Am intrat în goană pe porţile deschise ale caselor fără acoperişuri de pe malul celălalt al Prutului, tăind peste camere goale şi fără tavan, în care zăpada era groasă de juma' de metru. Îi vorbeam cu ecoul gîjîit al camerelor goale şi răsunătoare: " Săruta asta. Nu e oare mai albă, mai netedă ca orice piele?! Scumpa de ea, creşte şi nivelează tot. Nu e mai bună decît gura ta clocită? Şi ce bine va fi să uiţi acea strîngere de inimă şi acea încleştare din camera roş-galbenă-albastră, ce bine!"
Se zbătea sufocat şi, scuipînd, împrăştia zăpada ce i-o înfundasem în gură. Înjura şi bolborosea cuvinte dezlînate, ceva în sensul că acum ştie, ltie că o iubesc pe Actriţă, că eu vreau să merg la ea mîine seară, de asta l-am momit în sanie, ca să-l ucid. Apoi s-a liniştit şi a uitat acuzaţia caraghioasă, a zîmbit jenat, iar eu i-am zis compătimitor:" Eh, nu-i mai bine c-ai uitat asta?!"
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu