Dresură. De cîine...

 Şi anume, în Sibiu. Unde, chipurile, nu s-a mai petrecut aşa ceva niciodată.
Ce dracu' pot să fac, vecinii mă tot bîrîie la cap de mult timp să mă duc acolo să văd cîinele cela, cică-i o adevarată minune- scrie şi la gazetă!

Ajuns în faţa impunătoarei case din cartierul rezidenţial unde , cică, s-ar localiza minunea, constat că nu-s singuru' interesat de animal; ciutură de lume aşteaptă cuminte la intrare- se dau şi bonuri de ordine...Pîn' la urmă îmi vine rîndul , aşa că, plin de nerăbdare, intru. Mă primeşte un domn bine făcut, cu o bască ce-mi aminteşte de "ăl mai iubit fiu al poporului" aruncată şmechereşte pe ţeastă! E neobişnuit de energic şi competent:

-Vă interesează Lăbuş, nu?! îmi strigă răsunător, măsurîndu-mă cu privirile sale critice, de dresor.
-Exact! îi spun un pic descumpănit.
-Lăbuş...Lăbuuuş, rosteşte el apoi pe un ton neaşteptat de blînd, aproape implorînd.

De sub pat apare un fox sîrmos. Se apropie alene de mine, mă miroase, cască. Se vede cît de colo că treaba asta-l plictiseşte.

-Atenţie! se răsteşte la mine dresorul.
-Hau, ha...vreau să zic, da! exclam sărind în poziţie de drepţi.
-Ăsta e cel mai inteligent cîine din lume- continuă cu glas tunător. Înţelege orice cuvînt, exact ca un om.

Apoi, cu o voce mieroasă:
-Lăbuş, unde-i uşa?
Cu o mutră chinuită, Lăbuş îşi repede botul spre uşă. Apoi iar cască.
-Lăbuş, unde-i zahărul?
Lăbuş se-ntoarce spre măsuţa pe care se afla zaharniţa, apoi se lungeşte pe jos, ca şi cum ar spune:" Uite-o colo, ce mă-ntrebi , cînd ştii şi tu unde-i!"

-Şi daţi-mi voie- continuă dresorul pe un ton ce nu suportă contrazicere- se-aruncă şi-n foc pentru stăpînul său. Nu admite să i se facă vreun rău stăpînului. Vă rog să mă loviţi un pic!

Mă supun speriat, deşi ştiu că Lăbuş o să-mi hăpăie mîna cît ai zice peşte... Îl lovesc.
Lăbuş nici nu se clinteşte
-Vă rog, puţin mai tare.

Îi altoiesc o bucată răsunatoare peste ceafă. Lăbuş n-are nicio reacţie!
-Lăbuuuş, uite ...mă atacă- rosteşte cu o voce plînsă derutatul dresor.

Îmi vine o idee salvatoare-n sprijinul cîinelui: prudent, ca nu cumva să-l jignesc, îi atrag atenţia că-i normal să nu sară căţelu', că doar e foarte inteligent şi înţelege orice cuvînt...
Dresorul mă priveşte surprins:
- Cum adică?!
-Simplu! Dacă n-ar înţelege orice cuvînt, s-ar năpusti pe mine! Dar de vreme ce te-a auzit pe mătăluţă îndemnîndu-mă să te lovesc, nu ia treaba în serios. Nu se lasă dus de nas!
-Ahaaa! exclamă dresorul, deşi nu încape-ndoială că nici acum nu pricepe explicaţia mea cît se poate de limpede...

Eu şi Lăbuş ne privim pe furiş. "Lasă-l, te rog, în plata Domnului - îmi spun ochii lui Lăbuş- n-o să priceapă niciodată treaba asta atît de simplă."

E un cîine într-adevăr inteligent.
Înţelege orice cuvînt!


C.