sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cu superiorul său nimeni nu-i nervos...



Rog pe domnul redactor să mă ierte că-i plictisesc cititorii cu acest mic studiu despre care ştiu bine că ar fi mai la locul lui într-o gazetă medicală, dar eu nefiind membru al vreunei asociaţii de acest gen musai să apelez la 'mneavoastră dacă vreau ca, din cînd în cînd, să aduc la cunoştinţa publicului modestele rezultate ale cercetărilor mele ştiinţifice.

După cum ştiţi( şi dacă nu ştiaţi, aflaţi degrabă acum), în ultimii ani am buchisit cu osebit interes literatura neurologiei moderne iar datele adunate, însoţite de modestele mele observaţii, am încercat să le armonizez în experienţa vieţii de zi cu zi. Nu mi-a scăpat din vedere nici neasemuitul avîntul luat în corecta determinare a fenomenelor nervoase. În ştiinţa diagnosticii, acestui avînt i se datorează faptul că astăzi abia mai există oameni în al căror sistem nervos o practică medicală să nu poată descoperi caracteristicile schimbărilor patologice a caror totalitate alcătuieşte tabloul clinic clasic al tuturor neurasteniilor, isteriilor, nevrozelor şi psihozelor pe care îl oferă, într-o puritate de-a dreptul încîntătoare, medicului conştiincios. Pe acest tărîm al diagnosticii, cu deosebire în examinarea diferitelor leziuni sufleteşti, s-au înregistrat rezultate remarcabile mai ales datorită uriaşei dezvoltări pe care a luat-o metoda psihanalitică a lui Freud şi a urmaşilor săi care au completat teoria fenomenelor cu date clinice şi observaţii practice de o bogăţie neasemuită.

În cele ce urmează aş dori să-mi aduc şi eu obolul la tezaurul mai sus amintitelor observaţii clinice printr-o modestă contribuţie personală, mai exact să atrag atenţia celor ce studiază nervozitatea asupra unui lucru despre care îndrăznesc să afirm că a scăpat atenţiei specialiştilor. Aş dori să vă prezint rezultatele cercetărilor mele(efectuate cu rigurozitate ştiinţifică, bunînţeles), sub un titlu scurt şi nu foarte pompos: "Absenţa, respectiv dispariţia fenomenelor nervoase în prezenta unor persoane faţă de care pacientul se găseşte în raporturi de dependenţă".

Ideea de a mă ocupa de problemă din acest punct de vedere am capatat-o cu totul întîmplător, cu un noroc chior, aşa cum sînt marile descoperiri de altfel. Soţia mea, a cărei stare nervoasă am avut prilejul s-o studiez în funcţie de apariţia constantă a unor numeroase grupuri de simptome perfect determinate, mi-a oferit( taman în timpul prezenţei simptomelor cele mai caracteristice), condiţiile cantitative şi calitative optime în care astfel de simptome se pot manifesta: plîngea şi rîdea totodată, în timp ce făcea bucăţi un aspirator "Electrolux"( vă recomand călduros marca), şi arunca cu piesele în direcţia în care mă aflam eu( adicătelea pe fotoliul de unde o ţineam sub observaţie; bine, era şi-un meci important la televizor, da' asta nu interesează publicul larg), cu motivarea, patologică evident, că aş fi un ucigaş( ceea ce, în treacăt fie spus, nu-i adevărat). Aceste fenomene nervoase prezentau tabloul patologic al bolii în mijlocul unui adevărat concert, cînd, pe neaşteptate, a intrat prietena ei croitoreasa, spre a-i prezenta niscai modele moi. În acea clipă soţia mea s-a liniştit, a început să trateze prieteneşte cu modista, iar fenomenele au încetat per primam, după cum am constatat din analizele reflexe efectuate fără ştirea pacientei.

Iac-aşa am ajuns la concluzia că între încetarea fenomenelor nervoase şi apariţia modistei există raporturi cauzale categorice şi nicidecum incidentale. Soţia mea se află în raporturi de dependenţă faţă de modistă, pen'că de doamna respectivă depinde dacă ea - adică soţia- va avea o căciulă frumoasă, şi nu invers.Observaţiile mele, în continuare, mi-au permis să constat următoarele:

-majuru' nu-i niciodată nervos faţă de locotenent, ci numai faţă de răcan.
-maistru nu-i nervos faţă de inginer, ci numai faţă de muncitor.
-clientul de la Iunion nervos din cauza scumpetei înjură de obicei chelneru' şi nu guvernu'.

Această constatare, dacă va fi băgată-n seamă, va putea oferi posibilităţi serioase pentru rezolvarea problemelor celor nervoşi. Din partea mea le recomand tuturor celor ce nu-şi pot stăpîni nervii, să nu se ducă la doctor (care, trăind de pe urma clienţilor, se află faţă de ei în raport de dependenţă), ci să se adreseze unui alt cetăţean nervos, mai nervos decît ei. Să zicem, să fie nervoşi în faţa şefului lor, sau în faţa unui om mai "bogat"; sau în faţa unuia mai puternic decît ei şi care, dispunînd din aceste motive de nervi mai sensibili decît ei, cu siguranţă îi va linişti!


'Ai să ne-auzim liniştitori!


C.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Denunţătoru'...


Se zice că dacă vrei ca aventura vieţii să fie completă, îi musai să treci prin toate experienţele pe care ţi le oferă lumea asta de rahat! Aşadar, nu era cazu' să fiu supărat că eram pe cale de a petrece o bucata de vreme în puşcărie. Şi nici nu eram. Supărat, zic... eram mai degrabă uluit pentru că toate astea erau consecinţele acuzelor unui cretin! Crezute şi condamnate cu mînie de către alţi cretini! Greu aveam să-mi revin din starea-mi de uluială! Şi nici nu bănuiam ce o să-mi rezerve viitorul apropiat şi nici cît de jos poate coborî un om...
Şedeam pe bancheta din celulă iar privirea-mi zburda peste pereţii acesteia unde diferiţi zugravi îşi încercaseră talentul pentru a-şi exprima, fiecare după puteri, dragostea sau ura vizavi de diferite personagii din viaţa lor. La un moment dat, apare un gardian şi mă anunţă că sînt căutat la vorbitor. Mă ridic rapid şi bucuros în acelaşi timp, crezînd că este vorba de avocatul meu...puieţii de speranţă îmi sînt degrabă seceraţi de rînjetul ce se-ntinde pe lătăreaţa faţă a gardianului în timp ce mă anunţă deosebit de bucuros:" Neah, nu-i avocatu', e alt tîmpit. Gheorghe Falcă!"

Rămîn blocat şi răcnesc cu uimire:" Falcă?!! Imposibil!!!"
" Şi io am zis tot aşa. Imposibil să te cheme în halu' ăsta!", torăie gardianul în timp ce deschide uşa celulei. " Unde mai pui că are şi o faţă tristă. Dreptu'-i că şi eu aş fi trist dacă aş arăta ca el", continuă cerberul, demonstrînd că pînă şi dobitocii pot fi amuzanţi. Involuntar, bunînţeles...
" Nu, măi bade, baiu-i că tocma' din cauza acestui individ zac aici, în prevenţie! El e cel ce m-a denunţat că aş fi falsificat nişte poliţe, că aş fi bigam şi că aş fi furat un palton din cuier de la Iunion!", încerc să lămuresc cerberu'. Aş fi încercat mai mult, da' îmi răcesc gura pomană. Oricum, ajunsesem la vorbitor. Am intrat cu băgare de seamă, să nu care cumva să-mi sară fălcosu' în spinare. Nu era pericol, stătea la masă şi pufăia o mahoarcă.

M-aşez tacticos la masa din mijlocul camerei şi-i dau bineţe: "Bună ziua! Iartă-mă că te primesc într-un cadru atît de modest. Ştii, în ultimul timp n-am prea avut chef de amenajări interioare."
"N-are importanţă. Oricum, nu-i vina ta pentru aspectul camerei. Dar, dă-mi voie să mă prezint: Gheorghe Falcă mă numesc". Şi, cu o nuanţă de ameninţare-n glas, mă-ntreabă: "Ai auzit de numele acesta?!"

Îl privesc chiorîş. Mă uit în ochii lui şi din privirea-i bovină înţeleg că vorbeşte serios...e clar că nu-i cazul de a mai încerca miştouri subtile, omu' are imaginaţia unui sac cu cartofi: "Da, mă rog...Cu ce-ţi pot fi de folos?", îl întreb niţel încurcat.

Ridicînd tonul incepe a turui: "Să nu mi te bîlbîi! Tu ai comis o faptă oribilă împotriva mea!!! Nu-ncerca să negi. Ştiu totul. Dar, nefiind un tip ranchiunos, am venit aici pentru a-ţi da posibilitateade a repara răul pe car' mi l-ai făcut!"

Uluit la culme încerc să-ngaim: " Nu-nţeleg nimic..."
"Hai, hai, nu-mi fă pe niznaiu', înţelegi foarte bine! Tu eşti cel ce m-a denunţat!!!", orăcăie-n timp ce trînteşte autoritar cu pumnu-n masă.

Uluirea-mi creşte la cote nebănuite: "Eu te-am denunţat pe dumneata?! Mă nene, tu eşti cel ce m-a denunţat pe mine!"
Mi-o taie categoric: "Asta-i altă poveste! Acum e vorba despre faptul că TU m-ai acuzat de calomnie!" Agitîndu-şi mîinile într-un mod ce mi-aduce aminte de "artişti" precum cei de la Paraziţii, turuie necontenit: "Ştiu că ai fost de bună credinţă cînd, în cursul anchetei, ai declarat că te-am calomniat! Dar e imposibil ca tu să nu-ţi dai seama ce înseamnă această declaraţie! Ştii ce-ai făcut?! E în joc onoarea mea, domnule!...Onoarea mea..."

Încerc să profit de pauza pe care-o ia pentru a-şi trage răsuflarea şi, chiar dacă ajunsesem la stadiul de tablou din cauza uimirii, reuşesc să strecor şi eu cîteva vorbe: "Să am iertare, dar atunci cînd dumneata m-ai...". Hmm, din păcate momentul de respiro a fost scurt. Şi, probabil că vorbisem deja prea mult, că-l vaz ridicîndu-se-n picioare şi cu un ton ce nu suferea contrazicere, îşi continuă spiciul:

"...Eu te-am denunţat că eşti bigam, că ai comis pruncucidere şi că ai furat un palton de la Iunion. Poţi să mi-o spui verde-n faţă, nu trebuie să te ruşinezi. Da, eu te-am denunţat. Dar, în schimb, tu ce-ai făcut? Ai declarat în plină dezbatere a procesului că astea-s calomnii! Adicătelea, ai afirmat despre mine că aş fi calomniator!"

Dau să zic ceva da' numa' cel văd că ridică un deget şi decretează ameninţător:" Pardon, acuma EU vorbesc!" (bag sama d'aia am gîtul uscat, că numa' eu vorbisem pîn'acum). "M-ai acuzat pentru calomnie cu toate că ştiai foarte bine că nici una din faptele pentru care te-am denunţat nu corespundea adevărului. O ştiai foarte bine. Să nu negi! Si, cu toate acestea, m-ai denuntat!!"

Pff, omu' ăsta a reuşit performanţa de a mă lăsa cu gura căscată. Totuşi reuşesc să-ntreb: "Cum...cu toate acestea?!!...Cum întelegeţi, vă rog, această expresie: cu toate acestea?"

"Auzi?! Cum o-nţeleg? Ei bine, dacă ar fi adevărate faptele de care te-am acuzat, procedeul tău să zicem că ar fi într-o oarecare măsură scuzabil, fiindcă, în acest caz, nu aş fi ameninţat de pericolul care mă paşte acum. La dezbatere aş putea face dovada că tot ce ţi-am pus în cîrcă este adevărat, prin urmare nu aş putea fi acuzat de calomnie! În consecinţă..."

"În consecinţă?...", încerc să-i tai elanul. Fără succes, bunînţeles, el continuîndu-şi retorica. Chiar cu un aer de superioritate aş zice:"În consecinţă, aş fi achitat imediat. Asta-i o chestie clară! Dar aşa? Îţi dai seama ce se poate întîmpla cu mine în situaţia de faţă?! Aş putea fi trimis în judecată pentru calomnie, aş putea fi condamnat şi chiar închis, iar onoarea mea ar fi pătată pe vecii vecilor!"

"Amin", apuc să zic şi eu. Doar atît, că-ncepe iar demonstraţia de logică a fălcosului, cu acelaşi ton ridicat:

"Nici o vorbă, te rog; procedeul tău nu poate fi justificat. Pe scurt: tu, deşi ştii că nu-i adevărat nimic din cele afirmate de mine în contul dumitale, totuşi m-ai denunţat! ( continuă cu o voce tremolată) Ăsta-i procedeu? Asta-i omenie? Să mă denunţi pe mine... om cu cinci copii să mă expui oprobiului public şi rigorilor brutale ale legii?! Dar, făcînd abstracţie de îngrozitoarele consecinţe, făcînd abstracţie de faptul că ai mei copii vor ajunge muritori de foame...că soţia-mi se va sinucide... făcînd abstracţie de toate acestea... te-ntreb: ce se va alege de numele meu curat, cinstit şi imaculat?... (na, iacătă-l că plînge) Onoarea... Onoarea mea! (îşi scutură pumnii şi, ca să-mi intre bine-n cap, mai zice o dată ...) Onoarea mea!..."

Acu' deja plînge cu sughiţuri. Chimeşa sare pe el, lacrimile i se-nnoadă-n obraji. Cu un efort supraomenesc îşi stăpîneşte suspinele şi-şi continuă discursul:
"Îţi dai seama că nu am meritat aşa ceva din partea ta, nici eu, nici familia mea...Dar ştiu că tu nu se poate să fii un infam, tu nu poţi să fii ca ceilalţi oameni care fură paltoane, ucid copii, falsifică poliţe...Ştiu că tu eşti un om bun, nu o să prăvăleşti în prăpastie o familie demna de o soartă mai bună!". Trage aer în piept şi-mi trînteşte o rugăminte: "Dacă dumneata recunoşti toate faptele pentru care te-am acuzat, onoarea mea va fi salvată iar tu vei scăpa de remuşcarea chinuitoare că mi-ai distrus viaţa şi familia!"

Mă prăbuşesc uluit pe scaun exact în momentul în care gardianul ne anunţă că vizita s-a încheiat. Gheorghe Falcă mai apucă să-mi transmită din vîrful buzelor că apreciază ajutorul meu şi va conta pe mine...Cîteva secunde rămîn împietrit la masa de la vorbitor. Brusc, mă hotărăsc: îi spun gardianului că vreau să fiu audiat urgent deoarece doresc să fac o declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei mele.

Nu foarte mirat, gardianul beleşte fasolea la mine: "Ahaa, deci, totuşi ai săvîrşit acele oribile fapte?"

" Da de unde, îi replic sec, n-am săvîrşit nimic, dar nu vreau să mă întorc într-o lume unde aş putea întîlni un asemenea individ!"



'Ai să ne-auzim denunţători!


C.

joi, 25 octombrie 2012

Domnul Acelasi...



Psihofizica fricţiunilor dintre păturile suprapuse şi sufletul colectiv; studiu principial exhaustiv asupra cauzelor luptelor sociale, în două părţi:


Partea întîi:

UN NENE stă pe peron în faţa ghezăşului şi se holbează la plăcuţa pe care inscripţia "Complet" arată că nu se mai pot urca decît cel mult zece inşi; brusc se agaţă de mînerul de la intrarea-n vagon şi, cu fruntea lipită de miile de cadavre care zac presate pe platformă, începe a străfiga: " Ce vorbă-i aia, că nu mai e loc?! E loc destul, poftiţi de vă mai strîngeţi bendeurile oleacă! E o porcărie să nu-l lăsaţi pe om să se urce cu voi; am exact aceleaşi drepturi ca şi voi, cei care-aţi urcat deja!...Domnu', scuzaţi că v-am călcat pe cap, da' aşa-i în vreme de război! Dacă nu se poate altfel, o să ne cucerim drepturile cu forţa! Dacă cei de la conducere tolerează ca unii să se poată urca şi alţii ba, atunci o să facem noi înşine ordine! Îţi inchipui că eu n-am baiuri la fel de importante şi urgente ca tine? Că tu te-ai urcat cu o staţie înaintea mea puţin îmi pasă; asta înseamnă că oricum ai călătorit destul! Hai, dă-te jos! Poţi să turui cît vrei- aici nu-i vorba să stabilim cine şi-a ocupat locul mai devreme sau mai tîrziu, profitînd de protecţia cine ştie cui! Aici e vorba să vedem cine are puterea să-şi menţină locul pe care l-a ocupat! La o parte din calea mea! Jos conductorul! Jos burtoşii! Trăiască revoluţia! Jos guvernul!"

Printr-un salt extraordinar se înghesuie-n vagon! Ghezăşu' porneşte în timp ce piese defecte desprinse din cadavrele inutile de pe platformă se-mprăştie care-ncotro!


Partea a doua:

În statia urmatoare, ACELAŞI NENE, care cu eforturi disperate a ajuns cocoţat pe platformă, se adresează ocos mulţimii ce se-nghesuie să urce: " Dar...domnIlor! Domnilor!!!... Pentru Dumnezeu! Nu vedeţi că nu-i loc nici să arunci un ac?! Se prăbuşeşte sub noi platforma! Nu vă-nghesuiţi ca animalele! Unde este demnitatea umană?! Chiar vreţi să călcaţi pe cineva pe cap pentru a putea urca?! Domnilor, e musai să respectam ordinea, altfel se prăbuşeşte tot ceea ce prea înţelepţii au reuşit să creeze în interesul dezvoltării noastre, bineînţeles în limitele dispoziţiilor legale! Răbdare, domnilor, răbdare! Aşteptaţi ghezăşu' următor! Aşteptarea paşnică şi sistematic executată îşi va arăta cu siguranţă roadele: vom avea un viitor mai frumos, dar, fireşte, numai în limitele bunului simţ. Să ne gîndim, domnilor, la occidentul civilizat! Să ne plutească-n faţa ochilor marele exemplu al Germaniei! În numele naţiunii vă somez, domnilor, să vă disparaţi în bună pace unul de lîngă burta altuia şi să aşteptaţi următorul tren! Trăiască preaiubitul nostru conductor, care în aceste zile grele conduce trenul nostru cu o înţelegere atît de plină de înţelepciune! Trăiască guvernul!"


'Ai să ne-auzim (ne)oscilatori!

C.

duminică, 7 octombrie 2012

Noi şi pădurea...


Cică pe vremea cînd eram mai mult daci şi mai puţin…ce om mai fi acuma, frumosul picior de plai era înzestrat cu păduri mîndre şi dese, alcătuite din copaci care înţelegeau să se lase sacrificaţi pentru a deveni baraje în calea năvălitorilor, sau adăposturi pentru cei care îngrijeau pădurile. Cîteodată copacii acceptau să devină şi lemne de foc, dar atunci se revolta ceva în ei astfel că, dacă le picai în flăcări, te cam prăjeau.

Odată cu trecerea timpului au trecut p’aci ba romanii, ba hunii, ba leşii, ba ruşii, ba grecii, ba turcii, iar ruşii, apoi nemţii şi iar ruşii, ba, într-un sfîrşit au apărut şi americanii; nici timpul şi nici feluritele naţii de “vizitatori” n-au fo’ gingaşi cu pădurile locului...şi de ce-ar fi fost, dacă pînă şi noi, care cică am fi fraţi cu codru , ne-am cam bătut joc de el ?

Amu, io nu ştiu cum arătau cele păduri în vremurile demult apuse( nu vă luaţi după avatar...nu-s chiar aşa bătrîn, era doar o zi rea a părului :D ), da’ vă poci spune cum arată pădurea în ziua de azi. Şi zău că nu-i a mai faină privelişte...
Că dacă te uiţi mai atent, vezi că mai sînt cîţiva copaci scorburoşi din care nu prea mai poţi scoate nimic, iar restul copacilor sînt din ăia din care nu se pot face decît…cozi de topor. Iar ăştia nu fixează nici solul, nu ţin nici torenţii de ape, nu fac nici umbră şi nici măcar nu dau frunze care să îngraşe pămîntul. Ăştia doar cad peste tine cînd ţi-e lumea mai dragă. Încerci să te adăposteşti lîngă unu şi te trezeşti descoperit. Dacă vrei să-ţi faci ‘coperiş din el, te trezeşti că-ţi plouă-n casã. Plută? Fii prudent, că te duci la fund cu pluta făcută din ei cînd nici nu te aştepţi! Lemne de foc? Păi îţi scot ăştia un fum de nici nu mai poţi respira. Cozi de topor, atît se poate face din ei. Şi limbi de lemn. Şi, uneori, beţe d-alea pentru steaguri. Beţe care, după defilare, sînt folosite la cotonogirea “ălorlalţi”. Bunînţeles, sub lepedeu’ patriotismului.

Cam asta s-a ales din pădurile dacilor, acuma cînd noi am devenit…ce-om fi devenit.


‘Ai să ne mai auzim din cînd în cînd!

  C.

Maşina timpului..


Maşina timpului, excelenta invenţie a lui H.G.Wells, s-a oprit în faţa casei. Am sărit repede în ea şi i-am dat drumul în direcţia trecutului. Roţile au început să uruie, iar elicea să se învîrtă cu o viteză nebună.Stăteam pe loc, dar eu ştiam că sînt în plină călătorie. Într-un minut călindaru arată anul 2012, luna august.Un scîrţîit scurt şi maşina se opreşte..am ajuns la destinaţie!

Sar afară din teleguţă şi privesc în jurul meu. Mă aflu în acelaşi loc ca adineauri, dar ce schimbare! Pe Marele Floaşter felinarele aruncă o lumină rece, tramvaiele brăzdează oraşul aproape goale! Din fereastra unei prăvălii un nene mă evaluează cu zîmbet sardonic în priviri; observ că prăvălia se numeşte "Amurgul" şi-i înţeleg pohta!

Un minut mă simt copleşit sub povara unui şuvoi de amintiri, dar îmi revin rapid. Nu am venit în astă regiune a timpului pentru a visa; am venit cu treabă importanta şi urgentă, pe care musai s-o rezolv într-un ceas, doar atîta mi-a fost împrumutată maşinăria!

Îmi arunc ochii spre Iunion. Exact cum am bănuit. Şedeam la locul meu obişnuit, undeva în spatele cafenelei; căciula părea mai nouă şi faţa o ţîr' mai tînără, dar nu-ncape îndoială, sînt eu, in 2012, luna august! Tocmai scriam ceva.

Am intrat suflînd din greu şi m-am aşezat la aceeaşi masă, faţă în faţă cu mine însumi.

Eu, cel din 2012, octombrie: Servus! Te rog să nu te miri prea mult, sînt grăbit. trebuie să-ţi vorbesc de urgenţă!
Eu, cel din 2012, august( îşi ridică privirea, e puţin uimit, dar nu prea mult): Ptiu, drace...Unde te+am mai văzut pe mătăluţă?!
Eu, cel din 2012, octombrie: Nicăieri. Tu nu mă cunoşti, dar eu te ştiu foarte bine. Dar nu despre asta-i vorba!
Eu, cel din 2012, august( dînd din umeri): Mi-e indiferent. Dar puteai sa vii mai tîrziu, după cum vezi, acum am ceva de lucru...
Eu, cel din 2012, octombrie: Ce lucrezi, nenicule?
Eu, cel din 2012, august: La un crochiu umoristic. O chestie teribil de amuzantă. Stai să-ţi citesc :" Luna asta locurile în Congres sînt atît de rare , încît am văzut un nene care-şi căra alegătorii în cîrcă pentru a fi sigur că vor ajunge la urne. La urnele care trebuie!"
Eu, cel din 2012, octombrie: Asta-i glumă?!
Eu, cel din 2012, august: Atunci ascult-o pe asta: spre sfîrşitul schiţei apare un jmecher în calitate de ...hahaha...prim ministru...hihihi...prim ministru rus...(se îneacă de rîs)

Eu, cel din 2012, octombrie(compătimitor): Dragă băiete, musai să-ţi spui ceva: lasă-te de scris! Şi nu te băga în politică! Aprovizionează-te bine!
Eu, cel din 2012, august: Te-ai dilit, nene?!
Eu, cel din 2012, octombrie(tot mai aprins): Cumpără arme! Cumpără pîine! Nu-mi pasă, cumpără orice! Şi sună din goarnă, adună-ţi amicii, nu vă despărţiţi că vă poate fi fatal!
Eu, cel din 2012, august(indignat): Ajunge! Cred că e cazul să pleci, lasă-mă să lucrez!
Eu, cel din 2012, octombrie( disperat, îi smulg hîrtia de sub mînă): Nenorocitule, vrei să mă distrugi? Măcar nu mai scrie bazaconii pe hîrtia asta! Şi nu-ţi consuma votul aiurea, fiindca în octombrie vei...de fapt, Voi trage ponoasele după acţiunile tale de-acum!
Eu, cel din 2012, august( furios): Te-am salutat!

Eu, cel din 2012, octombrie( renunţînd): Bine, bine, nenorocitule! Niciodată nu te-a interesat soarta mea! Mă-ntorc în 2012, luna octombrie, la rolul meu de om sărac cu ţară furată!

'Ai să ne-auzim prevenitori!



   C.

joi, 4 octombrie 2012

Încerc să-mi predau lucrarea...


Mă sună mai deunăzi secretara domnului preşedinte şi-mi propune să particip la un concurs de creaţie. Literară, să fim bine înţeleşi! Cum nu puteam refuza o voce atît de suavă din care răzbăteau cele (minim) două pachete de Carpaţi fără filtru pe care dînsa se pare că le consumă zilnic, am stabilit să ne-ntîlnim mai pe seară la Iunion să-i predau scrierea pentru concurs.
Ei bine, dis de dimineaţă am pus lucrarea într-o mapă domnească din carton, am împachetat-o frumos în hîrtie albă, ba chiar am legat-o cu o sfoară fină căreia i-am produs o fontiţă ce-aduce tare mult c-un fluture(dreptu-i, cam mare fluturu'), după care m-am împachetat cu hainele ale bune, de mers către biserică( zic către pen'că, invariabil, se-ntîmplă ceva care să confirme zicerea din vestita melodie "Cine-o pus cîrciuma-n drum" şi schimb brusc destinaţia).

Aşadar, pus la patru ace şi alte cîteva ace lipite de ochi din cauză de nesomn, cobor în stradă cu gîndul să mă plimb cîteva ceasuri pînă la ora întîlnirii. Deodată un răcnet de sergent major îmi deranjează ciocanul şi nicovala din urechea dreaptă:
-Vă salut în dimineaţa asta frumoasă!!!
-Salu...ee...pardon?! răspund eu mirat.
-Pariem că nu mă recunoşti?
În faţa mea stă proţăpit un nene ce are aninat pe faţă un rînjet bovin.Se uită la mine triumfător...deh, unii oameni se bucură că au o mutră atît de tîmpă încît nimeni nu vrea să-şi aducă aminte de ea.

-Să pariem pe o miză mică, îi spun, pen'că matale ai şi cîştigat rămăşagul!
-Încotro ţi-e drumul? Şi ce duci acolo? mă interoghează majuru'.
- O culegere de articole.

Clipeşte din ochi de parcă i-aş fi spus un banc porcos. Îmi ia mapa din mînă, o despachetează şi o deschide.
-Aa...asta e?
Deschide mapa, răsfoieşte cîteva pagini. Se opreşte, apoi citeşte într-o doară un aliniat.Începe să rîdă în hohote:
-Hahaha, asta-i foarte bună! Ei da, ăştia ştiau să scrie!
Stau răbdător. La ce bun să-i explic că-s scrise de mine?
-Da, ăştia ştiau!
Trece la altă pagină. Bag de samă că şi asta-i place. Se cufundă în lectură. Sau se uită numa' la chipuri!
-Ştiţi, îndrăznesc, eu mă cam grăbesc...
-Aşteaptă, nu mă deranja!
Citeşte în continuare. Iaca, acum îndoaie o foaie. Hopaaa, scoate un pix şi face nişte note marginale! Hmm, interesant om!
Într-un tîrziu îmi pasează mapa şi, cu un aer degajat pleacă brusc, aşa cum a şi apărut!

Împachetez mapa la loc. Vreau să intru într-o micuţă cafenea de cartier. Numa' vreau...
-Heeei, salut! Unde te grăbeşti aşa?!
Pff, ăsta-i soţul doamnei aceleia...hm, nu se face să trec pe lîngă el ca pe lîngă un pom:
-Salut, mă grăbesc, musai să ajung să predau mapa asta...
Îmi smulge mapa din mînă, o despachetează şi o deschide:
-Auzi, tu citeşti asemenea lucruri?
-Da' de unde. O duc cuiva.
Nu-l interesează cui. Începe să buchisească. Ăsta-i om serios, citeşte şi prefaţa. Si bibliografia. Văd că se poticneşte la numărul de telefon al redacţiei. Nu-i bai, îl las să se chinuie!
-Îmi pare bine că am apucat să citesc lucrările astea. Dar nu te mai reţin, văd că te grăbeşti!

Mă tîrăsc pe bulevard. Încerc să mă trag undeva la umbră.Încerc!
-Hei, cum îţi merge, ce faci pe-aici?
-Servus, mă grăbesc!
-Ce ai în pachet?
-Nimic, o călimară!
-Arată-mi-o!
-Nu se poate, explodează. E fragilă!
-Nu mai spune...Eşti tare ciudat. Mănîncă-ţi-o friptă!
Cu tînărul ăsta nu pot să mă cert, îl ştiu de cînd era doar o sclipire jucăuşă în ochii părinţilor săi. De altfel, de tac'su depinde chestia aia...
-Pofteşte, dragă, stau la dispoziţia ta.

Pe la 11 noaptea , pe jumătate mort, mă prăbuşesc pe o canapea la Iunion. Pun mapa lîngă mine. Nodul ăla fontă s-a transformat într-un "dublu octar", dar nu-mi mai pasă!
Două mîini îmi acoperă ochii pe la spate şi o voce şoptită mă-ntreabă:
-Cine e?
De unde aş şti, cînd mă împiedică să-mi folosesc tocmai simţul cu ajutorul căruia aş putea să-i stabilesc identitatea?!
-Cucu! Hopa! Ce ai în pachet?

Răcnesc precum un leu rănit, iau mapa în mînă, o sfîşii în două şi, peste cap, i-o arunc persoanei care mă intreabă.
-Poftim! Uite ce-i în pachet!!!

Mîinile îmi eliberează ochii.Mă-ntorc.
Era secretara domnului preşedinte!

'Ai să ne-auzim răbdători!


C.

Fiul risipitor (parabolă biblică pentru vremuri electorale)...


Fost-a un părinte care a avut doi copii: unul plin de sîrguinţă şi de hărnicie care a prins cheag întru toate, iar altul care şi-a risipit averea şi părăsindu-şi părintele, a apucat calea pribegiei.

Ani mulţi trecut-au şi alţi mulţi ani trecut-au, pînă cînd fiul risipitor se întoarse şi căzînd în genunchi în faţa casei, începu să se tînguiască cu glas tare ca cerşetorii.

Ieşind în curte părintele său întrebatu-l-a: "Cum de-ai ajuns aici şi ce fel de om eşti? Fiindcă scris este să-ţi cinsteşti viaţa ca să ai tată şi mamă pe acest pămînt şi cînd te speli să-ţi ţii mîinile-n jos şi nu în sus că altfel apa îţi va curge în mîneca hainei şi nu va avea îndurare şi umezi-va capetele mînecilor cămăşii tale, carele numescu-se pre scurt:"manşete".Cu mîinile-n jos e bine să stai şi cînd umbli prin sacii cu făină(ai tăi sau ai altora), căci urît se va vedea scurgîndu-se făina(a ta sau a altora)din cele manşete si adevăr grăi-vor cei ce vor zice:Ete 'oţu!".

Iar acela astfel i-a răspuns:"Nenorocit sînt eu printre nenorociţi, făcut-am speculă cu fel de fel de lucruri şi iată-mă întors aici ca cerşetor rugîndu-te să te milostiveşti şi să porunceşti să mi se dea lăturile pe care le mănîncă porcii tăi."

Iară tatăl său luatu-l-a în braţe şi sărutîndu-l i-a spus:"Tu eşti copilul ce va să fie ales"

Celălalt fiu cu sufletul răvăşit grăit-a către parintele său:"Cum de cutezi să-l măsori cu măsuratoarea mîinilor tale, pe el, carele risipit-a cinstea şi încrederea ce a avut iar mie, care neguţătorit-am cu folos, nu-mi dai binecuvîntarea ta?"

Şi zis-a părintele:"Adevăr grăiesc ţie, neguţător mai iscusit este el decît tine fiindcă el ştie prea bine cît valorează lăturile azi, la preţ maximal !".

Cine are degete de pipăit, să pipăie!


'Ai să ne-auzim pipăitori!