Denunţătoru'...

Se zice că dacă vrei ca aventura vieţii să fie completă, îi musai să treci prin toate experienţele pe care ţi le oferă lumea asta de rahat! Aşadar, nu era cazu' să fiu supărat că eram pe cale de a petrece o bucata de vreme în puşcărie. Şi nici nu eram. Supărat, zic... eram mai degrabă uluit pentru că toate astea erau consecinţele acuzelor unui cretin! Crezute şi condamnate cu mînie de către alţi cretini! Greu aveam să-mi revin din starea-mi de uluială! Şi nici nu bănuiam ce o să-mi rezerve viitorul apropiat şi nici cît de jos poate coborî un om...
Şedeam pe bancheta din celulă iar privirea-mi zburda peste pereţii acesteia unde diferiţi zugravi îşi încercaseră talentul pentru a-şi exprima, fiecare după puteri, dragostea sau ura vizavi de diferite personagii din viaţa lor. La un moment dat, apare un gardian şi mă anunţă că sînt căutat la vorbitor. Mă ridic rapid şi bucuros în acelaşi timp, crezînd că este vorba de avocatul meu...puieţii de speranţă îmi sînt degrabă seceraţi de rînjetul ce se-ntinde pe lătăreaţa faţă a gardianului în timp ce mă anunţă deosebit de bucuros:" Neah, nu-i avocatu', e alt tîmpit. Gheorghe Falcă!"

Rămîn blocat şi răcnesc cu uimire:" Falcă?!! Imposibil!!!"
" Şi io am zis tot aşa. Imposibil să te cheme în halu' ăsta!", torăie gardianul în timp ce deschide uşa celulei. " Unde mai pui că are şi o faţă tristă. Dreptu'-i că şi eu aş fi trist dacă aş arăta ca el", continuă cerberul, demonstrînd că pînă şi dobitocii pot fi amuzanţi. Involuntar, bunînţeles...
" Nu, măi bade, baiu-i că tocma' din cauza acestui individ zac aici, în prevenţie! El e cel ce m-a denunţat că aş fi falsificat nişte poliţe, că aş fi bigam şi că aş fi furat un palton din cuier de la Iunion!", încerc să lămuresc cerberu'. Aş fi încercat mai mult, da' îmi răcesc gura pomană. Oricum, ajunsesem la vorbitor. Am intrat cu băgare de seamă, să nu care cumva să-mi sară fălcosu' în spinare. Nu era pericol, stătea la masă şi pufăia o mahoarcă.

M-aşez tacticos la masa din mijlocul camerei şi-i dau bineţe: "Bună ziua! Iartă-mă că te primesc într-un cadru atît de modest. Ştii, în ultimul timp n-am prea avut chef de amenajări interioare."
"N-are importanţă. Oricum, nu-i vina ta pentru aspectul camerei. Dar, dă-mi voie să mă prezint: Gheorghe Falcă mă numesc". Şi, cu o nuanţă de ameninţare-n glas, mă-ntreabă: "Ai auzit de numele acesta?!"

Îl privesc chiorîş. Mă uit în ochii lui şi din privirea-i bovină înţeleg că vorbeşte serios...e clar că nu-i cazul de a mai încerca miştouri subtile, omu' are imaginaţia unui sac cu cartofi: "Da, mă rog...Cu ce-ţi pot fi de folos?", îl întreb niţel încurcat.

Ridicînd tonul incepe a turui: "Să nu mi te bîlbîi! Tu ai comis o faptă oribilă împotriva mea!!! Nu-ncerca să negi. Ştiu totul. Dar, nefiind un tip ranchiunos, am venit aici pentru a-ţi da posibilitateade a repara răul pe car' mi l-ai făcut!"

Uluit la culme încerc să-ngaim: " Nu-nţeleg nimic..."
"Hai, hai, nu-mi fă pe niznaiu', înţelegi foarte bine! Tu eşti cel ce m-a denunţat!!!", orăcăie-n timp ce trînteşte autoritar cu pumnu-n masă.

Uluirea-mi creşte la cote nebănuite: "Eu te-am denunţat pe dumneata?! Mă nene, tu eşti cel ce m-a denunţat pe mine!"
Mi-o taie categoric: "Asta-i altă poveste! Acum e vorba despre faptul că TU m-ai acuzat de calomnie!" Agitîndu-şi mîinile într-un mod ce mi-aduce aminte de "artişti" precum cei de la Paraziţii, turuie necontenit: "Ştiu că ai fost de bună credinţă cînd, în cursul anchetei, ai declarat că te-am calomniat! Dar e imposibil ca tu să nu-ţi dai seama ce înseamnă această declaraţie! Ştii ce-ai făcut?! E în joc onoarea mea, domnule!...Onoarea mea..."

Încerc să profit de pauza pe care-o ia pentru a-şi trage răsuflarea şi, chiar dacă ajunsesem la stadiul de tablou din cauza uimirii, reuşesc să strecor şi eu cîteva vorbe: "Să am iertare, dar atunci cînd dumneata m-ai...". Hmm, din păcate momentul de respiro a fost scurt. Şi, probabil că vorbisem deja prea mult, că-l vaz ridicîndu-se-n picioare şi cu un ton ce nu suferea contrazicere, îşi continuă spiciul:

"...Eu te-am denunţat că eşti bigam, că ai comis pruncucidere şi că ai furat un palton de la Iunion. Poţi să mi-o spui verde-n faţă, nu trebuie să te ruşinezi. Da, eu te-am denunţat. Dar, în schimb, tu ce-ai făcut? Ai declarat în plină dezbatere a procesului că astea-s calomnii! Adicătelea, ai afirmat despre mine că aş fi calomniator!"

Dau să zic ceva da' numa' cel văd că ridică un deget şi decretează ameninţător:" Pardon, acuma EU vorbesc!" (bag sama d'aia am gîtul uscat, că numa' eu vorbisem pîn'acum). "M-ai acuzat pentru calomnie cu toate că ştiai foarte bine că nici una din faptele pentru care te-am denunţat nu corespundea adevărului. O ştiai foarte bine. Să nu negi! Si, cu toate acestea, m-ai denuntat!!"

Pff, omu' ăsta a reuşit performanţa de a mă lăsa cu gura căscată. Totuşi reuşesc să-ntreb: "Cum...cu toate acestea?!!...Cum întelegeţi, vă rog, această expresie: cu toate acestea?"

"Auzi?! Cum o-nţeleg? Ei bine, dacă ar fi adevărate faptele de care te-am acuzat, procedeul tău să zicem că ar fi într-o oarecare măsură scuzabil, fiindcă, în acest caz, nu aş fi ameninţat de pericolul care mă paşte acum. La dezbatere aş putea face dovada că tot ce ţi-am pus în cîrcă este adevărat, prin urmare nu aş putea fi acuzat de calomnie! În consecinţă..."

"În consecinţă?...", încerc să-i tai elanul. Fără succes, bunînţeles, el continuîndu-şi retorica. Chiar cu un aer de superioritate aş zice:"În consecinţă, aş fi achitat imediat. Asta-i o chestie clară! Dar aşa? Îţi dai seama ce se poate întîmpla cu mine în situaţia de faţă?! Aş putea fi trimis în judecată pentru calomnie, aş putea fi condamnat şi chiar închis, iar onoarea mea ar fi pătată pe vecii vecilor!"

"Amin", apuc să zic şi eu. Doar atît, că-ncepe iar demonstraţia de logică a fălcosului, cu acelaşi ton ridicat:

"Nici o vorbă, te rog; procedeul tău nu poate fi justificat. Pe scurt: tu, deşi ştii că nu-i adevărat nimic din cele afirmate de mine în contul dumitale, totuşi m-ai denunţat! ( continuă cu o voce tremolată) Ăsta-i procedeu? Asta-i omenie? Să mă denunţi pe mine... om cu cinci copii să mă expui oprobiului public şi rigorilor brutale ale legii?! Dar, făcînd abstracţie de îngrozitoarele consecinţe, făcînd abstracţie de faptul că ai mei copii vor ajunge muritori de foame...că soţia-mi se va sinucide... făcînd abstracţie de toate acestea... te-ntreb: ce se va alege de numele meu curat, cinstit şi imaculat?... (na, iacătă-l că plînge) Onoarea... Onoarea mea! (îşi scutură pumnii şi, ca să-mi intre bine-n cap, mai zice o dată ...) Onoarea mea!..."

Acu' deja plînge cu sughiţuri. Chimeşa sare pe el, lacrimile i se-nnoadă-n obraji. Cu un efort supraomenesc îşi stăpîneşte suspinele şi-şi continuă discursul:
"Îţi dai seama că nu am meritat aşa ceva din partea ta, nici eu, nici familia mea...Dar ştiu că tu nu se poate să fii un infam, tu nu poţi să fii ca ceilalţi oameni care fură paltoane, ucid copii, falsifică poliţe...Ştiu că tu eşti un om bun, nu o să prăvăleşti în prăpastie o familie demna de o soartă mai bună!". Trage aer în piept şi-mi trînteşte o rugăminte: "Dacă dumneata recunoşti toate faptele pentru care te-am acuzat, onoarea mea va fi salvată iar tu vei scăpa de remuşcarea chinuitoare că mi-ai distrus viaţa şi familia!"

Mă prăbuşesc uluit pe scaun exact în momentul în care gardianul ne anunţă că vizita s-a încheiat. Gheorghe Falcă mai apucă să-mi transmită din vîrful buzelor că apreciază ajutorul meu şi va conta pe mine...Cîteva secunde rămîn împietrit la masa de la vorbitor. Brusc, mă hotărăsc: îi spun gardianului că vreau să fiu audiat urgent deoarece doresc să fac o declaraţie de recunoaştere a vinovăţiei mele.

Nu foarte mirat, gardianul beleşte fasolea la mine: "Ahaa, deci, totuşi ai săvîrşit acele oribile fapte?"

" Da de unde, îi replic sec, n-am săvîrşit nimic, dar nu vreau să mă întorc într-o lume unde aş putea întîlni un asemenea individ!"



'Ai să ne-auzim denunţători!


C.