Prieten adevărat...

Amicul X, actor de meserie, un tip isteţ şi pus mereu pe şotii, mă invită-ntr-o zi la teatru, cică să văz şi eu ce-i prin culisele frumoasei instituţii. Coincidenţa (nu prea cred eu în coincidenţe, da', mă rog...) făcea ca -n ziua respectivă să performeze domnul Y, despre care ştia că n-am o părere deosebit de bună ca şi om, dar căruia-i apreciam efortul făcut în slujba Euterpei.
Stăteam în cabină şi aşteptam sfîrşitul actului. Deodată un ropot de aplauze s-a auzit din sală.

- Y a fost aplaudat la scenă deschisă- observă cu ironie X, intrigantul. Idiotului ăstuia lipsit de talent iar n-o să-i poţi ajunge la nas nici cu prăjina ai mare. Nu-l pot suferi.

-Frumos îţi şade, îl faci idiot acum că nu-i de faţă- îi zic. În fond, Ţi-e frică de el, ca şi celorlalţi, fiindcă ştii caă e înfumurat şi violent. Şi e mai tare decît tine.

X zîmbi cu modestie. Apoi îmi spuse simplu:
-Fii atent. Eu, într-adevăr, sînt mai slab şi mai fricos decît Y , recunosc. Dar îţi demonstrez că-l snopesc în bătaie, o să-l fac troacă de porci aici, în faţa ta, iar el nu se va atinge de mine, ba, dimpotrivă, va fi fericit şi va spune că-s ăl mai bun prieten al lui.

N-am avut vreme să-i răspund, căci vuietul aplauzelor ce marcau sfîrşitul actului ne copleşi. Peste cîteva clipe în uşa cabinei apăru figura de atlet a lui Y.

-E o nebunie! gîfîia el cu faţa aprinsă. E a treia oara cînd mă cheamă la rampă...

În aceiaşi clipa X sare la el şi-i altoieşte un pumn zdravăn în piept.

Am înghetat. Şi Y se uita uluit la X; rămase "bouche beee", precum o maimuţă ce realizează că banana primită cadou e de plastic.

X în schimb, îl privea calm, rînjind cu gura pînă la urechi. Apoi îşi ridică din nou pumnul:
-Mă porcule- strigă vesel şi însufleţit, izbindu-l încă o dată-n piept. Eşti dat dracului! Asta cum o mai făcuşi ?! Eşti extraordinar!

Y începu să surîdă:
-Este că a fost bine? întreabă fericit.
-Bine ?!...te-am urmărit din culise...Cum ai născocit improvizaţia aia de efect?... Mă...mă, ticălosule (şi opintindu-se, îi mai arde una în umăr). Am spus-o întotdeauna, mă porcule, că într-o zi o să ne arăţi tu ce ştii( zbang, încă una după ceafă).

Y se-mpleticea beat de fericire:
-Eşti tare drăguţ...
-Nu mă-ntrerupe, animalule! Ai talent, auzi, bă, ai talent şi pace! eşti un talent porcesc, pungaşule! Eşti un porc, un derbedeu, da' ai talent, măăă...ce-i drept e drept! Mă... mă derbedeule (croşeu la ficaţi)...vită încălţată (şpiţ în glezne). Un singur lucru aş vrea să ştiu...(directă în arcade), de unde dracu' ai moştenit, mă, talentu' ăsta nesimţit de mare pe care-l ai?!

Cu vînătăi sub ochi, Y îngaimă fericit:
-Oh, îţi mulţumesc că eşti atît de drăguţ cu mine...
-Ce,mă?! Eu drăguţ? Pe dracu! Şi adică, de ce să fiu drăguţ? Poţi fi drăguţ cu o secătură ca tine?...Da', n-am ce face , dacă ai talent... ai şi gata! Asta nu ţi-o poate lua nimeni...Eşti un dobitoc? Eşti !(tras de perciuni) Da' ai talent cu caru'! Nici nu-nţeleg cum e posibil ca un analfabet, un prost ca tine, măăă...(palmă răsunatoare peste ceafă) un cap sec, o căpăţînă de dovleac ca asta...(directă la ureche, cu contuzii imediate) o asemenea scursoare a speciei umane...

Aci Y se uită o clipă nedumerit:
-Poftim?!...
-...de unde poate avea atîta talent, atîta spontaneitate, adevărat har de la Dumnezeu!...îşi continuă X vorba cu un calm desăvîrşit.

Faţa lui Y radia din nou ca a unei maimuţe în faţa unui bananier la vremea recoltei. Ar fi vrut să spună ceva, dar în clipa aia regizorul năvăli pe uşă poftindu-l pe rampă, sp răspundă la aplauze.

Cînd s-a-ntors, îl luă pe X deoparte şi îi spuse:
-Dragul meu, tu ştii cîţi duşmani am eu în teatru...dar azi sînt fericit...văd că am şi eu un prieten adevărat, care nu mă invidiază, care-mi recunoaşte valoarea. Îţi mulţumesc, dragă X...Poţi conta pe prietenia mea oricînd. Ai fost, într-adevăr, TARE drăguţ...

 C.