joi, 3 noiembrie 2011

Dănţuiesc pentru tine

Stimatul domn Einstein, într-o pauză de ţigară luată în timp ce lucra la teoria relativităţii, cugeta cam aşa : "Politica e un pendul ale cărui balansuri între anarhie şi tiranie sunt întreţinute de iluzii revigorate în permanenţă."
Domnul Constantin Severin, într-o pauză de cafea luată în timp ce se chinuia cu lucrarea "Zid şi neutrino", spune că politica ar fi "o dansatoare cu rochia din bancnote false ".

Stimatul popor, în timp ce se chinuia să lungească pauza de ţigară şi cafea, a găsit de cuviinţă să asemuiască politicianul cu şarpele ăla ce iese din oala fachirilor cînd ăştia fluieră melodii patriotice şi zornăie pungile cu galbeni.
 Sînt sigur că de-a lungul vieţii dumneavoastră aţi întîlnit mai multe feluri de politicieni da', probabil că n-aţi ştiut să-i clasificaţi şi i-aţi băgat pe toţi un aceiaşi oală ; ei bine, în ajutorul nostru, a ălor mai puţin dibaci, un grup de cercetători a realizat, după o serie de atente analize coroborate cu adîncile ziceri de mai sus, corelarea dintre politică şi dans şi chiar clasificarea "dansatorilor" în mai multe categorii, cum ar fi:

Vîslaşul
Dacă dai cu ochii de el, ţi se pare că face cuiva semne de genul "Vino-ncoace, votează-mă!" E comod să stai pe lîngă el pentru că, vîslind cu o singură mînă, nu se mişcă din loc. Totuşi, rişti să-ţi bage degetele în ochi dacă simte că pierde "ritmul" şi trebuie să vîslească mai abitir.
 Instigatoarea
Îi place "dansul" în doi.Patru...cu cît mai mulţi, cu atît mai bine. Se învîrte în jurul Preşedintelui, îl mîngîie ca şi cum ar fi doar ei doi noaptea în parc şi dansează de obicei cu mîinile pe fundul lui. Şi nu numai cu mîinile...

Figurantul
El stie, măi! El a învăţat toate citatele despre iubirea de patrie pe dinafară. Are tot felul de scheme pentru care îi trebuie spaţiu. Aşadar, dacă vei auzi în mijlocul unei piese strigătul "O7!", dă-te la o parte că figurantul ştie şi roata! Cel mai bine e să fii cu ochii pe el ca să vezi cînd îşi ia avînt. Doar aşa să mai ai timp să te retragi din calea uraganului, că altfel s-ar putea să primeşti o directă-n falcă fără s-o meriţi .
 Încruntatul

Stă mereu încruntat. Nu pentru că îl strîng adidaşii sau că are maioneză pe tastatură, ci pentru că are mereu impresia că nu îi ies bine figurile. De fapt, nici nu-i place să "danseze". Însă n-are ce face, "discoteca" e cel mai prielnic loc de agăţat puicuţe. Şi medalii! Oricum, nimeni nu-l remarcă, dar asta nu-l face mai puţin exigent cu el însuşi. Îi place foarte mult să zică de alţii că nu ştiu să "danseze"; da' şi mai mult îi place să spună că NUMAI el ştie. Şi-a conceput un stil de "dans" pentru a parcurge toată "sala".Se străduieşte pînă reuşeşte.

Ţopăitorul
"Dansează" în contratimp. Nu "simte" muzica, dar îl inspiră zgomotul şi agitaţia din jur. Produce un "dans" asemănător cu step-ul. Nu , nu ăla al lui Fred Astaire, ci al lui Stepan Stepanovici (cică în famiglia respectivă erau foarte mulţi membri şi dimineaţa ţopăiau nerăbdători în faţa uşii de la baie). Dacă n-ar sări ca pe arcuri, ar sta ca pe ace. Aşa că ţopăie cu voioşie şi fredonează fals.
 Fetele de la Căpîlna
"Dansatorul" de grup-haită, după o metodă experimentată cu succes din moşi-strămoşi: un pas înainte-doi înapoi. Periodic, pasu' înainte este omis!
 No, dacă nici dupa aşa frumuseţe de îndreptar n-o să recunoaşteţi politicienii, io zic să staţi blînzi la masă şi să vă terminaţi consumaţia în linişte...aşa, ca mine :D
  'Ai să v-auziţi buni "dansatori"!


 C.

miercuri, 2 noiembrie 2011

Ospitalieri prin Ţara Bîrsei

1211!Cătră toamnă! An bun pentru producţia de struguri născători de licori bahice şi reproducţia de cumani născători de temeri chezaro-crăieşti; ăştia din urmă ,în lipsa unui plan demografic bine stabilit, se-mpuiau în neştire ,riscul de expansiune al acestora fiind destul de ridicat! Chestie cu care Regele Andrei al II-lea al Ungariei nu se putea-mpăca , aşa că, în urma unor dezbateri aprige-n oglinda din sala palatului, decide că-i timpul de a pune picioru'-n prag!Bineînţeles, ca nu cumva să-i fie deranjat timpanul de ţipuriturile ostăşeşti, pragul este ales cît mai departe,aşa, prin Ţara Bîrsei; şi cum condurul delicat din preacinstitele-i picioruşe nu putea fi expus pericolului, se foloseşte de sandalele unor călugări-cătane; uite-aşa ,ne-am procopsit cu "vizita" cruciaţilor Ospitalieri ai ordinului Sfintei Maria pe frumoasele meleaguri,voinici ce erau în repliere de prin Ţara Sfîntă via Acra, unde o cam luaseră în freză şi aveau nevoie d'un time-out!

Sejurul plătit era într-o zonă extraordinară, ca un loc de întîlnire a culturilor dintre Răsărit şi Apus,mănoasa cîmpie din depresiunea înconjurată de o cunună de munţi înviorîndu-le privirile! Oameni dintr-o bucată,şi-au suflecat mînecile de la armuri şi s-au apucat de treabă! Unii! Că ăilalţi au luat-o pe poteci de munte, dîndu-şi întîlnire la CERBUL DE AUR din Braşov(da' despre asta, al'dată)!Pe unde treceau, lăsau ceva-n urmă:mai o cetate,mai o biserică...
 Şi iacătă-i ajunşi în Apaţa la cîntatul cucoşului; cocoş care suferă o dureroasă creştere-n greutate prin împuşcare din motive de cîntat fals, la ore şi-n momente nepotrivite!Împuşcatul cocoşului se mai practică şi azi în ruinele cetăţii; alţi cocoşi "cîntă" nestingheriţi d'ale play-back-ului opere şi nu-i împuşcă nime', ba din contră!
 Trecînd mai departe, după o pauză de mătănii la Biserica Fortificată din Măieruş, ajung în vîrful unei coline desprinse din munţii Perşani!
 De-acol' de sus,privirile avide admiră Bucegii,Postavaru, Piatra Craiului şi parc-ar lăsa deoparte săbiile şi ar pune mîna pe rucsaci...da' nu, scutură puternic din căşti... momentul de reverie a trecut, e timpul să pună mîna pe lopeţi: se opintesc atît de tare de nici nu-şi dau seama cînd termină de construit o ditamai cetate cu ziduri groase de pînă la 2 m! Cărămizile folosite cică aveau capacităţi hipnotice, cine ajungea pe-acolo nu rezista ispitei, musai să-şi ia cîteva acasă! Astfel că acum vorbim de ruinele Cetăţii de la Feldioara!
 Luînd-o încet către Braşov, băieţii ăştia cruciaţi nu mai prea aveau chef de strunit caii,aşa că se lasă conduşi de nobilele animale, bazîndu-se ,bag sama, pe spiritul lor de orientare! Urechile ciulite din cauza susurului rîului Vulcăniţa îi ghidează în apropierea unei coline-acoperite cu-o pădure de fagi, pădure din care răsar semeţe Pietrele Amiezii!Pe-acol' pe undeva,sub Măgura Codlei, ridică o cetate simplă:Cetatea Neagră!Atît de simplă încît nu va rezista atacurilor tătarilor de-atunci; noroc cu meşterii diferitelor bresle din Codlea care-au ridicat alta,mai ţapănă,prin 1432! Nările fremătînde ale patrupezilor indicau şi prezenţa unui parfum deosebit de placut în atmosferă, chestie normală dacă ne gîndim că erau în zona viitorului "Oraş al florilor"! Acu' n-ar mai fremăta,ar trece apatici p'aci,de serele de flori ocupîndu-se cu vrednicie,tătarii zilelor noastre!
 Într-un sfîrşit ajung în Weidenbach,Rîul cu sălcii în traducere liberă;în traducere tip cinema, Ghimbav! Traversat de rîurile Bîrsa şi Ghimbăşel, localitatea trezeşte interesul neobosiţilor zidari teutoni, aşa că mai trîntesc o biserică, după care se hotărăsc să ia o bine meritată pauză; oricum erau invitaţi la o nuntă sătească de la care dispăruse mireasa, prilej cu care 46 de băieţi d'ăştia ospitalieri îşi etalează cunoştinţele de echitaţie precum şi talentele de detectivi, reuşind,în cele din urmă,să aducă fătuca în faţa mirelui!Tradiţia se păstrează şi astăzi în cochetul oraş de pe Ghimbăşel!

De altfel,pe lîngă arhitectura vechilor case ţărăneşti, locuitorii acestei comunităţi au ştiut să conserve în timp şi suflete, şi obiceiurile şi tradiţiile moştenite de la înaintaşii lor!Şi ce-i mai important, să le transmită mai departe, pentru a nu fi uitate!Şi, dacă se poate, respectate!

'Ai să ne-auzim transmiţători!

Cu semizeu' prin Domogled !

"Neîntrecut în forţă şi vitejie,deosebit de isteţ şi plin de bun simţ!"-cam aşa era caracterizat un vestit erou din mitologia greacă,Heracle,pre numele său de botez-numit de către romani Hercules!Un fel de Rambo antic,mai puţin ultima parte...se pare că înaintînd în timp, sportul ajută mintea să judece pe sens unic,brandu' ţapăn devenind etalon al ieroilor!În fine,treaba lu' Rambo!Despre Hercule ştim că,deşi avea origini divine,n-a scăpat de munca de jos,asta şi din pricina faptului că,la un moment dat,într-un delir furios,dă cu mucii în fasole ucigîndu-şi copiii!Pentru ispăşirea păcatului,se cere-n detaşamentul disciplinar,producînd o samă de acte vitejeşti,v'o douăsprezece la număr!Printre altele,legenda spune că a pus-o de un comando eroic împreună cu domnul Iason plus argonauţii săi în căutarea Lînii de aur!Ei bine,în drumul lor se pare că ar fi trecut prin zonă,ajungînd la cataracta de pe Dunăre - Cazanele Dunării!
  Aici,pînă la găsirea unei modalităţi de a trece corabia deasupra cataractei, Hercule ar fi plecat pe Cerna în sus,într-o plimbare numa' bună pentru siestă!Hrănit bine şi cu pasu'mare,ajunge degrabă într-un loc parcă decupat din basme(deh,şi pe vremea lui existau basme)!Atmosferă relaxantă,ape termale revigoratoare,peisaje mirifice...ce altceva-şi putea dori muşchiulosu'!De altfel,mai tîrziu,chiar şi romanii au fost fermecaţi de zonă,împăratul Traian punînd bazele unei staţiuni,prin anul 102 dHR,punct de atracţie pentru aristocratia Romei antice,sub numele de Ad aquas Herculis sacras ad Mediam- Băile Herculane,dupa cum sunt numite acum de către haristocraţii noilor vremi!
 Se zice că apele din acest colţ de rai ar fi fermecate,avînd puterea de a înzdraveni pe cel ce se scaldă-n ele!Chiar ar fi existat un balaur care,după o baie d'asta revigoratoare, cînd şi-a luat zborul şi-a scuturat atît de puternic aripile încît stropi de apa au cazut ca o perdea de ploaie formind o cascada in munte, numita Cascada Vinturatoarea!Bun balaur :D!
 Staţiunea este doar unul din minunatele locuri adăpostite de Valea Cernei!Minunata sălbăticie a văii ascunde nestemate ale naturii precum îngustele şi abruptele Chei ale Corcoaiei,pe care localnicii le numesc Cheile lui Hercule,unde, conform legendei, o hidră cu patru capete(al cincilea tocmai fusese retezat de către voinic) străpunge muntele şi fuge, lăsând în urma sa un traseu sinuos, aceste stranii chei săpate în calcarele văii, în speranţa că va ajunge să se scalde din nou într-unul din cele şapte izvoare termale pentru a-şi reface forţele!Bineînteles că domnul Hercule a fost mai rapid,drept urmare hidra-şi mai pierde o tărtăcuţă!
 Stîrnit de plîngerile localnicilor vizavi de nesimţirea balaurului şi,mai ales,de victoriile repurtate asupra lui,Hercule hotărăşte că-i momentul să-l pună cu boturile pe labe pe nemernic!Vrînd să-i dea lovitura de graţie acum cît era înţepenit între stînci,Hercule se opinteşte atît de tare încît piciorul i-a intrat în stîncă!
  Domnul balaur,posedînd tot mai puţine capete decît ar fi fost normal,reuşeşte să scape din strîmtoare,chestie care-l oftică tare pe viteaz,astfel că pune mîna pe măciucă şi-i altoieşte una bucată ucigătoare atît de puternică încît sîngele-i tîşneşte cu putere, formînd izvoarele - Izbucul Cernei, iar ultima suflare ieşindu-i într-un vîrf de munte, în locul ştiut astăzi drept Grota cu Aburi!
 Ca orice erou care se respectă,şi domnul Hercule,chiar ocupat cu lupta sa,a salvat o fată ce se ascunsese într-o grotă pentru urmărirea impresionantului meci,grotă a cărei intrare a fost blocată cu-n ditai bolovanul din motive de zguduit pămîntul!Se zice că impresionat de ţipetele fetei,Hercule şi-a folosit măciuca pentru a sparge stînca,localnicii numind locul în care a fost grota Gaura Fetei!Gurile rele spun că fata a devenit Frau Cule!Guri rele!
 O dată terminată treaba,eroul a luat-o la talpă spre Dunăre unde îl aşteptau argonauţii,neuitînd să mai facă o baie straşnică în unul din izvoarele termale, pentru refacere!
De-ar fi ştiut domnul semizeu că,peste sute şi sute de ani,zona asta o să devină rezervaţie naturală în Parcul Naţional Domogled ,poate n-ar mai fi plecat aşa grăbit!Sau măcar ne-ar fi lăsat instrucţiuni de utilizare şi a obrazului,nu numa' a muşchilor!
 'Ai să ne-auzim bine simţitori!


 C.

marți, 1 noiembrie 2011

Bocete...

 Mergeam pe uliţă scăldat de razele soarelui, dar sufletu'-mi era bîntuit de senzaţia că ceva nu-i în regulă şi nu ştiam ce. În cele din urmă îmi aduc aminte: da, da, trebuie să o vizitez totuşi pe tanti Stan, căreia îi murise bărbatul; de altfel şi nevastă-mea îmi spusese de dimineaţă la cafea( apropo, , al drac' subiect pentru deşteptare...):

 - E cazul să treci pe la tanti Stan să-i transmiţi condoleanţe, nu-i frumos să nu-i mai calci pragul; au trecut deja două săptămîni de cînd i-a murit soţul.

Aha, şi eu , musai să mă duc să mă prefac că-mi pasă, altfel nenea Stan nu-şi poate dormi liniştit somnul de veci, chiar dacă-n timpul vieţii eu i-am facut zile negre...da', cică, astea-s convenienţele sociale.

 Aşadar, cuprins de o disperare mută, mă plimb alene prin faţa casei şi nu-s în stare să mă decid. Mă tot frămînt în sinea mea, ce Dumnezeu ar trebui să-i spun ...Dragă tanti...-atîta ajunge, şi o privesc înduioşat şi trist , da, nu mai e nevoie să continui, doar să o privesc întristat, cu asta-i spun tot. Mai bine că a ajuns aşa, sus în rai. Îmi suprasolicitez imaginaţia şi încerc să mă conving că acolosus e mai bine pentru răposat.

Cu gîndul la asta, urc treptele, sun şi ciocănesc. În timp ce uşa se deschide oftez adînc şi colţurile gurii mi-i se lasă în jos. Brusc, mă năpădeşte emoţia şi-mi repet repede, căutînd să mă conving:" Săracu', săracu' nenea Stan!" Fac un efort să mi-l imaginez chiar lîngă mine pe nenea Stan, pentru a fi pătruns de căldura sincerei dureri, şi-n cele din urmă nenea Stan apare; cu nasul lui borcănat, lucios, vîrîndu-şi încruntat în gura pe jumătate deschisă un cîrnat unsuros şi muşcîndu-l în două. Din cîrnat se scurge o picătură de untură, pe care nenea Stan vrea s-o prindă cu limba, dar prea tîrziu, picătura îi cade pe vestă. Mutra fantomatică i se strîmbă caraghios- paştele mă-sii!- zice nenea Stan- şi-mi amintesc cum mă pufnise rîsul atunci, eu văzînd cu cîteva clipe înainte că untura va pica, dar nea Stan n-avea într-adevăr cum să-şi dea seama, din moment ce omul nu-şi poate vedea propriul cap :D

Uşa se deschide şi mă stăpînesc cu un ultim şi disperat efort să mi-l imaginez pe nenea Stan alb ca varul întins pe catafalc, deasupra creştetului cu şuşotitul chiparosului Săvîrşirii. Da' nu prea merge.

Tanti Stan , îmbrăcată în negru, cu părul pieptănat lins pe spate mirosind vag a pomadă, mă-ntreabă cu glas stins( de altfel, de trei săptămîni aşa vorbeste, afectat şi fără şir...): Ah, ai venit Alcide?

Încerc furios să-mi alung imaginea lui nenea Stan înfulecînd cîrnatu'. Dar e imposibil, e o tîmpenie! Nu merge! Şi toate se nimeresc atît de aiurea! De ce m-a întrebat " ai venit?!" de parcă n-ar vedea fără nici un dubiu că am sosit. Şi de ce mă-ntreabă pe tonul ăsta trist?!

În timp ce mă conduce în casă am senzaţia că cineva îmi vorbeşte în creier, obraznic, cu pălăria împinsă şmechereşte pe ceafă, înclinîndu-se adînc, pîna la pămînt şi susurînd din vîrful buzelor: " Doamnă draga, încă n-am venit, dar sosesc îndată, sînt încă pe stradă şi mă grăbesc să ajung cît mai repede aici!" Şi spiriduşul îmi face cu ochiul şi-şi îndreaptă degetul mic spre cap. Îl alung furios pe nepoftit şi-ncerc să fac apoteoza lu' nenea Stan, da' tipul revine cu insistenţă!

 În cameră geamurile-s închise,aerul e greu, îmbîcsit. Vizavi de uşă un ceas ticăie tare şi grav. Prin cap îmi fulgeră o grotescă bănuială că ceasul de fapt nici măcar nu merge, ci doarme, ca un mecanism vechi în camera asta întunecată , un ceas care nu porneşte decît atunci cînd vine cineva, ticăind de zor şi neobişnuit, parcă răstindu-se la om, pulsînd, făcînd zarvă, gîfîind şi mîrîind, apoi amuţind iar imediat...

Tanti Stan se aşează încet şi dureros, de parcă ar fi de sticlă şi acum-acum se sparge. Tremurînd îngrozit, încerc să potolesc spiriduşul , simt c-o să iasă lată, tîmplele-mi zvîcnesc. Nenea Stan...bietul nenea Stan...deci, a murit...dar mai bine de el acolo sus...îmi spun , în timp ce-ncerc să mă gîndesc la propria-mi moarte.

" N-ai mai trecut pe aici...de-atunci.", pufăie lamentîndu-se tanti Stan.

Eh, asta este, acum trebuie să şi vorbesc; vocea îmi tremură slab şi fals, din pricina spaimei ce tocmai am înăbuşit-o la gîndul ce va urma, sfinte Doamne, ce se va întîmpla aici, chiar acum. Deocamdată acest tremur îmi foloseşte, pentru că se confundă cu tonul aparent compătimitor şi emoţionat şi dă această impresie - dar, Doamne, ce va urma dacă va reieşi din ce cauză
- Da, n-am mai trecut, am fost prins cu treburi, tanti St...

Spiriduşul îmi ţopăie în faţa ochilor; a ajuns cît degetul cel mare şi se tot înclină obraznic: " Da, sigur, a fost ocupat! Ocupat pînă peste cap! Ocupat sadea! Avea şi un tatuaj pe care scria: Alcide e ocupat, nu mai poate fi văzut decît foarte greu. Poftiţi, intraţi, etajul trei, intrarea prin pivniţă!"

Simt cum mi se umflă venele pe frunte. Tanti Stan continuă cu lamentarile:" Au trecut trei săptămîni de cînd l-am redat pămîntului pe răhăposatul!"

Răhăposatul?!De ce răhăposatul?! Nu se mai poate rezista! Ce-i asta răhăposatul? Îmi las privirile-n jos, stomacul începe să-mi ghiorăie. Închid ochii de-a binelea, să nu-l mai văd pe obraznic şi mă rog, disperat , să nu se uite tanti cumva la mine, că-i mai rău ca moartea. Da' degeaba.
Spiriduşul îmi urlă-n ureche:" Al cui prea iubit răhăposat?! Al mahamii şi-al tahatii!"

Lamentîndu-se în continuare, tanti şopteşte stins:" Joi încă şedea aici scriind scrisoarea asta şi a semnat-o...am pus-o bine, în sertar..." Aduce o scrisoare şi mi-o întinde, lamentîndu-se necontenit:" Uite-o, asta a scris-o joi... şedea aşa cum şezi şi tu...Şi a doua zi..."

Îşi scoate batista în timp ce iau scrisoarea şi mă aplec aupra ei cu pioşenie. Capu'-mi vuieşte, ochii îmi scăpară. Văd puzderie de stele. Nu mai înţeleg nici un cuvînt. În clipa asta îmi apare iar nenea Stan cu cîrnatu'.

Tanti Stan plînge-ncet, bocind la nesfîrşit:" Aşa cum şezi şi tu acum..."

(O voce în curte , tare şi ascuţită:" Heeei, vaca dracului!")

Pfff!
Gura-mi strînsă şi vînătă explodează. Capul îmi e cuprins de o vijelie oarbă. Totul se întunecă. Scrisoarea cade jos ca o cîrpă udă. Sar în picioare, tanti Stan se prabuşeşte lată, pe spate.

Ţîşnesc afară, alerg jos, pe trepte, o tai peste străzi...iar din gîtlej îmi izbucneşte rîsul dureros, teribil, pe care abia mi-l reţinusem pînă atunci...totul s-a sfîrşit...n-are decît să vină moartea, prăbuşirea... să mă-nghită apa verde a Dunării...să vină coşciugul în care au să mă-nghesuie şi să mă turtească, şi să mă-ngroape...sicriul...în liniştea, în bezna şi singurătatea căruia voi putea, în sfîrşit, să rîd dezlănţuit...Hahaha! Hehehe...ha...ha...





'Ai să ne-auzim (ne)tînguitori !

[amin] Impresii de pe năsălie![ ptiu drace]

Poc-poc-buf...poc-poc-buf...oar' ce s-aude...să fie reuniunea maiştrilor cazangii, 'au vecina de deasupra care umblă pe toace cui ,chiar dacă are un picior scurt şi unu' şi mai scurt, ce exersează un cazacioc cu iubitul ei soţior,mîndru posesor de saboţi olandezi?!

Neah, se aud prea aproape şi în jurul meu!Curios,deschid cu precauţie un ochi: nu mică mi-a fost mirarea cînd am văzut în bătătură,pe lîngă tîmplarii ce mi-au deranjat hodina cu ciocăniturile lor,adunate-n jurul unei mese-ncărcate cu grisine, beri şi vişinată, persoane mai mult sau mai puţin cunoscute,amici şi neamuri,cerşetori şi bocitoare profesioniste...ce mai ,o adevărată menajerie!În capu' mesei ,tronau maiestuos căpitanul ceresc în sutană şi primarele obştii(ai dracu',şi-n asemenea momente vor să-şi împartă "tronul"...)!

Ahaa,mi-am adus aminte:ştiind că vine o zi în viaţa fiecăruia cînd tre' să dea colţu'(chestie inevitabilă,precum taxele la stat),şi,avînd în vedere că aşa ceva nu mi s-a mai întîmplat,m-am gîndit că o simulare de deces nu strică la casa omului,pen'că,n'aşa,repetiţia-i mama învăţăturii!

Zis şi făcut...am pus-o de-o grevă a foamei ,pînă sănătatea mi-a scăzut la 1 punct,ceea ce ar însemna că în maxim o zi ar trebui să decedez mortal!!Buuun,pus la 4 ace,înfofolit cu mantaua aia faină tip Mărgelatu şi cu bocancii ăia noi mangliţi din dulăpioru' lu' nea Pandele,m-am instalat confortabil în copîrşeu' de lux (achiziţionat de mult timp din pensia-mi amărîtă...pîn'acu' l-am folosit pe post de masă...),aşteptîndu-mi împăcat obştescul sfîrşit (de antrenament)!
Şi a venit...uşor,precum fulgul de zăpadă ce s'aşterne pe pămîntul jilav...delicat precum ai pune un pescuţ în acvariu... (băgaţi de samă cît de romantic devine omu' în prag de moarte...sau la beţie,ceea ce-i tot una : D)!

Vişinata şi berea le creşte priveghetorilor buna dispoziţie,iar eu,prin bumbacu' îndesat precar în clăpăuge ,aud tot chilăbăul!Se stîrnise un adevărat haloimăs în privinţa destinaţiei sufletului meu,adicătelea,oare aş fi meritat o viaţă de apoi fără griji,în grădina cu măru' fermecat,sau ar fi trebuit să trec la munca de jos,la prepararea bitumului pentru autostrăzile patriei?!

Căpitanul ceresc fonfăia evlavios despre nimicnicia subsemnatului,despre faptul că ia in rîs numele domnilor care l-au făcut om,şi ,ca atare,nu merită decît să fie înghitit de focurile aferente iadului!Howgh(ăsta-i cuvîntul spus de Vinetu cînd a unit apaşii cu siucşii,urmare a pioaselor pohte)!
Primarele,cu brasarda acăţată de gît precum fularu' purtat de Lucescu jr şi-ncălţat cu bocanci noi,lustruiţi,foooarte asemănători cu ai lu' nea Pandele(asta ar fi explicaţia faptului că simt aşa un curent plăcut pe la picioare,eu fiind desculţ acuma...),perorează patriotic şi sacadat(un Vadim la scară mică,muuult mai mică): nu a muncit în folosul comunităţii... o hotărît de capu' lui să nu mai cotiyeye pentru onoruri de răzbel...dacă tot avea de gînd să plece,băiatu’ trebuia să facă o cerere de preaviz de 15 zile...şi,mai presus de toate:o murit înainte de şedinţă,iar noi ne bazam pe votul lui...Aşadar,smoală-chin-iad!

Corul bocitoarelor îşi tînguie amarnic poezelele-nvăţate temeinic(se vede că-s de meserie):"Şi s-o duuu-huhuhu-sss,tînăr şi frumooo-hoho-sss!"! "Inside!"-rînjeşte maliţios,cel mai bun amic!
Cîteva voci timide parcă ar drege busuiocu':" O să te regretăm,da' pomana-i bine venită",“S-o porţi sănătos nene!”(ăsta-i fauritoru' de cruci,mînce-l tata de hazliu)!..."Ete-al dracu',are cămara goală sărăntocu"!"(ăsta-i ăl mai bun amic al amicului meu)!

Chiar mort fiind,mă simţeam într-o dispoziţie generoasă,aşa că,ferm hotărît să le zgudui un picut scaunele,deschid ochii şi mă uit în jos!Zic în jos,deoarece,contrar părerilor majoritare,sufletul meu pare s-o ia la deal şi nu la vale,ca să intre-n echipa Tălpii Iadului!

Arunc o privire şi-mi văd leşu'-ntins pe năsălie;că-s doar în laibăr şi-n cioareci...treacă de la mine;da' ce-i cu zîmbetu' ăla tîmp lăbărţat pe trăsăturile-mi sculpturale de strungar(mai am o tir' de happiness in fundu' stomacului)?!În semiîntunericul din cameră(zgîrciobii stăteau la lumina candelei),arama ce-mi plachează cu mîndrie dantura,licăreşte jucăuş,într-un ciudat cod morse,cum că ceva nu-i în regulă!Dau o geană şi înlemnesc(hihi,numa' eu aş putea reuşi performanţa asta în starea eterică în care mă aflu):"Mort fericit pentru patrie într-un closet pentru dame din Chişinău"!Cum dracu' să mai odihneşti întru Domnul cu aşa precizare-n necrolog?!Musai să schimb treaba asta!

Dom'le...geaba laudă unii viaţa de apoi,nu-i bine să fi rece...ţuşti la bumbu' cu Revive!


  'Ai să ne-auzim învietori!

 C.

Lebensraum

Teza principală a teoriei Lebensraum-ului e că popoarele, pentru a se dezvolta, au nevoie de un spaţiu vital şi că întreaga istorie a omenirii este o luptă a statelor şi naţiunilor pentru a cuceri sau menţine spaţiul de care au nevoie. Friedrich Ratzel,Rudolf Kjellen ,Karl Haushofer sustineau teoria asta!Teorie eronată dacă ţinem seama că n-au apucat să cunoască realităţile eRepublikane!Iaca traducerea tezei lebensraum în varianta moldovenească,adicătelea:
"
" Cum să ne-mpodobim şi să ne despodobim locuinţa în doi timpi şi trei mişcări!"

ÎMPODOBIREA:

Buuun,aşadar se ia una bucată popor şi i se caută un tarîm considerat de unii de vis(nu comentăm criteriile,tov. Zeus are întotdeauna dreptate)!Prin bunavoinţa agenţiilor imobiliare patronate de admin,se gaseşte spaţiul aferent visului...în prealabil se calculează suprafaţa necesară în funcţie de mărimea poporului,luîndu-se în calcul şi posibilităţile de dilatare ale tărtăcuţelor atinse de fierbinţeli!Şi cum orice lucru trebuie să poarte un nume,i se va spune Moldova!eMoldova!
Odată rezolvată problema tarîmului,se aşeaza cu duhul blîndeţii(cam cum pui pescutii în acvariu,nu le dai drumu' din pod,că le zdruncini creieraşii),avînd mare grijă ca distribuţia oamenilor să fie relativ uniformă în preafrumoasa ţară,nu prea aproape unii de alţii(pentru a nu-şi mirosi transpiraţiile),da' nici prea depărtaţi(pentru ca flegmele amicale să nu necesite eforturi mult prea mari)!Toată lumea-i fericită şi cu lacrimi pe obraz!O perioadă!
Ca orice spaţiu limitat care se respectă,şi multpreafrumoasa noastră ţară avea vecini!Vecini cărora ,înmulţindu-se iepureşte,nu le mai ajungea spaţiul vital cu care au fost dotaţi la marea facere...drept urmare,le-au încolţit gînduri rele de expansiune!

Tov. Zeus,apelînd la serviciile aceleiaşi companii imobiliare,încearcă redecorarea exageratdefrumoasei ţări cu vecini-prieteni!Printr-o campanie publicitară agresivă,cu bannere gen:"Primii care achiziţionează un imobil în ansamblul "Chişinăul fericit" primesc cadou un tanc q5",sau cu lozinci de înduioşare a vecinilor fraţi "Veniţi că ne manîncă lupu'" se evită nenorocirea de a deveni parte dintr-un spaţiu vital proprietate ros-verde!Tov. Zeus era mai fericit decît Fram cînd a văzut prima oară Aurora boreală!Chiar,din neatenţie,îl atinge cu fulgerul pe Jupiter,care-i arată elegant degetul!Dîndu-şi seama că e posibil să se umple de ocări,Tov. Zeus işi ia un cocediu de odihnă...unde altundeva decît în spaţiul vital zeiesc,adică Grecia!eGrecia!

DESPODOBIREA:

După o perioadă de relativă acalmie,dar guvernată cu ochelari nemţeşti produşi de firma "Ordnung und Disziplin",fantasticdefrumoasa ţară începe a se confrunta cu o problemă!Populaţia se-nmulţeşte într-o zi precum a altora-n zece!Cîte-un prunc şi restu' poze,da' nu ăsta-i baiu'!Spaţiul vital devine tot mai neîncăpător!
La fel ca şi protagonistul masculin din nenumăratele filme de acţiune, care dispare la mijlocul filmului,Tov. Zeus se-ntoarce să salveze situaţia!Dezamăgit că nu e primit cu urale,apelează la arma secretă:fulgerul globular!Optic!În combinaţie cu etalarea chiloţilor pe bulivar,efectul întrece aşteptările!
Vecini-prieteni îsi întorc spatele,vecini-fraţi se atacalasuspensoare!Oameni-prieteni,oamen i-fraţi dispar..rămîn doar vecini!Aerul devine irespirabil!Încet-încet spaţiul vital al Înultimulhaldefrumoasei ţări va redeveni mare!Oamnenii,ba!
Între timp,Tov. Zeus urcă dealu' cu Crucea Sacrificiului în spinare , va fi răstignit mediatic si va lua asupra lui păcatele familiei(sau Famigliei,cum doriţi)!Tov. Zeus este paratrăznetul clasei politice actuale. Aşa şi-a dorit el şi i-a ieşit. Altele nu i-au ieşit,şi asta ...cu brio!

Dar eu,simplu contribuabil al imposibildefrumoasei ţări,ce vină am?!De ce trebuie să-mi pută şi la mine-n ogradă?!Ia ,vă rog, cer respectarea spaţiului vital personal-la urma urmei e un drept fundamental al omului!Păstraţi chiloţii răhăţiţi pentru nările proprii!

 C.

SÎC-SÎC!

Anii '70!Iarna!Anotimp în care ,dacă omu' n-are de băut,dospeşte teorii!De la gura sobei,Fred Hirsch băsneşte o teorie,din calitatea lui de economist(la cîţi pricepuţi patroni sunt p'aciulea,sigur au auzit de el)!Nea Hirsch zice că există două tipuri de bunuri: bunuri normale si bunuri poziţionale. Bunurile normale pot fi produse în cantităţi nelimitate. Pe de altă parte, bunurile poziţionale sunt dependente de ceilalţi membrii ai societăţii. A te bucura de ele depinde de măsura în care ceilalţi nu le au!Aşa o fi,că prea o spune cu foc!Şi oricum,neprivind viaţa prin portofel,nu mă sinchisesc a-l contrazice!

Se pare că printre angajaţii ce-ascultau la gaura cheii,ar fi fost şi-un Ghiţă de'al nost',care a tradus respectiva teorie aşa cum i-a dictat vocea străbunilor şi spiritul mioritic:"ce-are baba n-are moşu",sau,mai aproape de înţelepciunea oboreană:"sîc-sîc,a mea-i mai mare!"
Repatriindu-se,Ghiţă-al nost' e pus pe fapte mari!Conform ideii "Chelnerul care dă afară muştele din cafeneaua poeţilor înseamnă că-i musai vreun expert în Baudelaire",idee rea,da' bine -nfiptă în mintea lui înfierbîntată,se gîndeşte să aplice în zona noastră 'a balcanică ceea ce crede, cu tărie, că a învăţat!

Cu stupoare candidă ,realizează că lucrurile alea noi învăţate peste ocean,nu-s chiar aşa de proaspete în peisajul autohton!Ba din contră!Stînd şi buchisind în bibliotecă,încercînd să se lămurească ce-i cu teoria cozii ridicate,îşi dă seama că lăudaroşenia gratuită-i tradiţională la rumâni!Ba,chiar începe a-l bănui şi pe Fredi c-ar avea niscai rădăcini balcanice!

Şi cum să nu intre bietul om la bănuieli,cînd,prin hrisoave şi fiţuici dă de tot felu' de ziceri care mai de care mai ţanţoşe:de la... " la noi sunt codrii verzi de brazi"(mde,la alţii brazii or fi albaştri),"românu' are 7 vieţi în peptu'-i de aramă"(a pe dracu',neam de mîţe)..pînî la "am bani de vă pot călca pe cap","mândra si falnica noastra natiune sa se ridica înca odata, sa se scuture de praf si sa îsi reia rolul de fauritor al vietii si istoriei e-mondiale", etc!
Acu',Ghiţişor ăsta nu tre' condamnat prea tare!El ştie că toate noroadele au poveştile lor, legendele lor menite a le aţîţa mîndria.Şi atîta timp cît nu se dă cu mucii-n fasole (oxervaţi ieleganţa iesprimării,nu degeaba a umblat omu' prin ţări străine…), e bună şi cîte-o-mbăţoşare cu iz naţionalist…Da',parcă un picuţ de moderaţie,n-ar strica!

Ieşind el din bibliotecă şi trecînd pe la boldă să-şi ia tainul de jinars,îl pune necuratul să cumpere şi-un braţ de jurnale,pasă-mi-te să afle ce-a mai fi nou,că de ălea vechi era sătul!Răsfoindu-le,parcă i-ar fi dat cineva cu leuca-n cap:aceleaşi aserţiuni sforăitoare subliniate de atîta amar de vreme şi la modul cel mai fastidios,ba chiar şi cu vagi manifestări vecine cu Tourrette!
Sătul de tot şi toate,amarît pînă-n rărunchi,stă şi priveşte la o herghelie de cai!Şi tare se mai minunează cînd vede cît de fericiţi zburdă caii ceia,bucurîndu-se de libertatea oferită de cîmpul de la marginea satului!

Păi,las'să se minuneze,dacă s-o băgat argat la un economist...poate ,dacă ar fi stat pe lîngă altcineva(să zicem Dale Carnegie :D),ar fi învăţat că“nu există cal nefericit sau pasăre deprimată! Unul din motivele pentru care păsările şi caii nu sunt nefericiţi este faptul că ei nu încearcă să impresioneze alte păsări sau alţi cai."!

Hai să ne-auzim lăudători!



"Eu de cîte ori aud Manowar,îmi pare că-s călare p'un cal alb şi chiar mă cred războinic!"

 C.