Automatu’...

Dom’le, mare invenţie automatul...prin automat înţeleg orice maşinărie în care omul introduce o monedă şi obţine ceva...Zic, da, mare invenţie, cinste cui i-o trecut prin minte să născocească maşinării care-ţi îndeplinesc toate cererile fără a comenta: bagi moneda şi eşti servit!

Ştiinţele moderne ale naturii susţin că omul nu s-ar deosebi prea mult de automat, că în esenţă ar acţiona în virtutea unor complicate mecanisme. Aşa o fi, numa’ că-n exerciţiul funcţiunii oamenii sînt neplăcuţi, grosolani, nervoşi şi neîndemînatici, pe cînd automatul este curat, sigur, ne simplifică viaţa nemaiavînd treabă cu vînzătorul, casieriţa, funcţionarul , într-un cuvînt, cu semenii noştri (neplăcuţi, grosolani, nervoşi şi neîndemînatici). De aia şi este iubit de toată lumea...

Cu automatul n-ai treabă. El îndeplineşte acea unică sarcină pe care şi-a asumat-o fără să cîrtească, fără să se supere, iar alte probleme nu-l interesează. Un automat pentru sandvişuri n-o să-ţi dea de înţeles că simte că-i născut pentru altceva, că adevărata lui chemare l-ar meni unor ţeluri mai nobile, că visează să devină rachetă, că dacă totuşi te serveşte( învingîndu-şi dispreţul bineînţeles), o face doar pentru că nu a găsit o slujbă mai bună!

E clar, viitorul este al automatului. Ba chiar mai mult, cred că maşinile vor trece la o existenţă independentă şi îşi vor extinde dominaţia asupra naturii şi omului foarte curînd. Încă de pe acum omul simte superioritatea automatului şi chiar are încredere foarte mare în el!

La bolda de la noi din sat o apărut un automat în care băgai o monedă şi căpătai o ciocolată...L-am privit cu băgare de samă şi am observat că înlăuntru era un nene cu palma întinsă la gaura pe unde venea bănuţul şi cu ailaltă elibera ciocolata!

Plin de respect, mi-am luat clopu-n mînă şi l-am întrebat timid dacă-i om adevărat şi pentru ce mama dracului se chinuie stînd acolo...Cu glas stins îmi răspunde:
„Da, sînt om în carne şi oase şi am văzut că dacă vreau să trăiesc n-am altceva de făcut decît să mint, să simulez, să mă dau drept maşină... sînt un om care se preface că-i mort ca să nu moară de foame... Sînt un om care şi-a dat seama că semenii mei au mai mare încredere într-o maşinărie...”

Pff, amărît şi plin de gînduri grele am plecat către casa mică...casă în care nu trebuie să mint ca să trăiesc ; loc în care pînă şi( sau măcar) eu am încredere în mine. Şi nici nu cred c-oi mai ieşi curînd.

’Ai să ne-auzim încrezători !

 C.