Trebuie să sfîrşesc o dată cu ea. Sincer, fără ocolişuri. Să declar deschis. Poate se va inventa, în sfîrşit, o nouă convenţie socială, o nouă formă în apărarea integrităţii individuale, o formă care să nu te silească să minţi.
Pentru că, pînă una-alta, trebuie să mint. Cînd nu vreau să primesc pe cineva, trebuie să spun că nu sînt acasă. Dacă i-aş transmite franc că sînt acasă, dar doresc să rămîn singur, am de lucru, nu-s în apele mele- 99 dintr-o sută se supără, se simt jigniţi. Zadarnic le explici că , tocmai că-i iubeşti şi-i respecţi, nu s-ar cuveni să mă arăt în faţa lor în pijama, de trup sau de suflet, indispus, distrat- şi nu că eu n-aş vrea să-i văd, ci pur şi simplu doresc să-i împiedic să mă vadă ei!
Din politeţe, în loc de un refuz sincer sînt silit să comit o impoliteţe şi mai mare: trebuie să-nşel, treabă cu care jignesc doi oameni deodată- pe el , cel minţit, şi pe mine, cel care minte. Ce senzaţie chinuitoare!
Dar grosul neplăcerilor îl poartă secretarele şi bietele neveste, care, ca avangardă şi posturi înaintate, tot la zece minute trebuie să-l întîmpine pe duşman, să dueleze, să parlamenteze, să dea explicaţii în uşa întredeschisă sau la telefon, în vreme ce jucînd un rol dublu, cu receptorul în mînă, ele preiau în şoaptă refuzul meu, care ţin celălalt receptor, dar nu pot vorbi , din moment ce nu sînt acasă! Şi, sărmanii...scuzaţi...sărmanele trebuie să inventeze întîmplări fantastice în care figurează te miri ce autobuze, colegi de clasă sinucigaşi, trei gemeni născuţi taman acu'!Ş'astea-s cazuri simple, tehnică obişnuită, cotidiană. Atunci cînd există cineva care minte, ce-i drept în numele nostru şi totuşi în locul nostru!
Darămite cînd ghinionul mă pune în faţa unei situaţii neaşteptate! Cînd, de pildă, eu însumi deschid uşa. Dacă vizitatorul nu mă cunoaşte, scap ieftin: îi spun că domnul a plecat, dar mie, ca servitor credincios ce-i sînt, mi-a lăsat vorbă că...
Oricum, orice om precaut ar trebui să se-grijească de-o barbă falsă cînd deschide el însuşi uşa. Poate că-i vreun cunoscut. Apoi, trebuie să fi pe fază să nu te întîlnească după cîteva minute la poartă, în timp ce-o ştergi în grabă de-acasă! Că mai sînt vizitatori daţi dracului şi bănuitori, care nu te cred şi te urmăresc. Problema asta se rezolva radical strigînd din toţi rărunchii, în timp ce ieşi pe uşă: " Chiar adineauri am plecat, dacă vă grăbiţi, mă puteţi ajunge din urmă!"
Dar şi mai bine-i, totuşi, să spun c-am murit şi-s îngropat în străinătate.
Nici măcar mormîntul să nu mi-l caute!
Acestea fiind spuse, stimaţi politicieni, in zilele pre-electorale, NU SÎNT ACASĂ!
'Ai să ne-auzim (ne)sîcîitori!
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu