Cum s-ajungi ministres

Un "om" în faţa unui scaun; trăsăturile-l trădează că ascultă cu mare atenţie:


-Vă salut cu respect, excelenţă...la dispoziţia dumneavoastră, excelenţă...a nu, nu, excelenţă...pot sta şi-n picioare, ce dacă-i birou' meu, excelenţă...

Pauză; ascultă mult aplecat înainte.

-Ooo, fireşte, excelenţă...sînt fericit că-s primul care pot să vă felicit...Cum de unde ştiu? Păi toată noaptea am muncit la treaba asta, n-aţi binevoit a observa?!

Pauză; zîmbeşte politicos.

- Hahaha! Foarte bună!...Ce părere avem despre asta?... Vai , excelenţă, eu nu pot vorbi decît în numele meu, dar cred că la fel ca mine gîndeşte întreg partidul...Nouă , fiecăruia, ne pare rău că nu ne veţi mai fi şef la noi în parohie... dar dacă ne gîndim că excelenţa voastră va ajunge în fruntea întregii societăţi, în locul înălţimii-sale , atunci, pot fi sincer, excelenţă?...E xcelenţa voastră ştie că eu am fost întotdeauna om dintr-o bucată, ce am în inima, am şi pe buze...Da?!...Îmi permiteţi?!...Atunci, excelenţă, o spun deschis: faptul că excelenţa voastră vine acum la conducere... ni se împlineşte o veche dorinţă...Aşteptăm lucruri mari de la schimbarea asta, o nouă eră, excelenţă, pe care demult o...
Pauză

-Dacă pot să fiu absolut sincer...urîtă lume a fost înainte, excelenţa voastră o ştie foarte bine...nu era o lume pentru funcţionari cinstiţi...dacă-mi permiteţi, era o lume de mameluci, carierişti, o lume pentru lingăi...dar iată că omul care şi-a păstrat spinarea dreapta...(uşurat, rîde cu însufleţire): Hehehe, că bine mai ziceţi, excelenţă, un dinozaur... pe vremea căruia nu puteai prospera dacă nu-l periai, excelenţă...un om drept, cu cinstea neştirbită, excelenţă, pentru care nu conta goana după ranguri şi titluri, excelenţă, nu putea avansa, excelenţă, pentru că nu exista decît : "înălţimea voastră" aşa şi pe dincolo, excelenţă; cine nu rostea tot la jumătate de minut "vai, înălţimea voastră, cutare o făcut..." şi "vai, înălţimea voastră, cutare o dres...", excelenţă, o ducea tare rău, excelenţă!

Inspiră adînc, ascultă cu încordare.
-Cum să nu, cum să nu!...
Mişcările lui , asemeni florii soarelui, arată că excelenţa sa se plimbă de colo-colo prin încăpere.
-Vai, Doamne!...Excelenţă!...Mai încape vorbă?...Sînt convins că acum va fi altfel, din moment ce excelenţa voastră va fi sprijinită de cei cîţiva oameni cu spinarea dreaptă de la noi din partid...caracterul şi inima excelenţei voastre vor îndepărta răul, excelenţă...Nici nu binevoiţi să credeţi cu cîtă admiraţie vă ascultăm, excelenţă...noi, cei cîţiva care ne-am păstrat cinstea...sînt convins ca i-aţi spus dinozaurului că aici se termină cu protecţiile şi cu linsul tălpilor...

Se opreşte în dreptul scaunului, semn că excelnţa sa s-a aşezat.
- Se termină cu ploconeala...
Brusc sare-n faţa scaunului, se pune-n patru labe, caută pe jos:
-Lăsaţi-mă pe mine, excelenţă...s-a rostogolit sub birou ( ridică de jos ceva, şterge cu mîneca sacoului obiectul, apoi îl întinde, cu veneraţie, către scaun)...Aşadar , odată cu venirea excelenţei voastre, a venit vremea omului ţeapan, cu spinare dreaptă...

Cu modestie:- Păi...dacă credeţi, excelenţă...a oamenilor ca mine!

Aplecat într-o parte, ca unul bătut pe umăr:- Păi...(jubilînd), adevărat?! Credeţi, excelenţă, cp eu?!...(strălucind de bucurie) Poftim? adică eu?!...(festiv, pocnindu-şi călcîiele) Dacă crede excelenţa voastră, atunci eu sînt mîndru să primesc numirea asta! Primesc postul ăsta nu pentru că este vorba de o avansare, ci pentru că mi se da ocazia să slujesc cu credinţă pe cel ce nu mi-e doar şef, ci şi un ideal politic- pe excelenţă voastră!

Şeful vrea să plece, aşa că se repede la un cuier imaginar, îl ajuta pe superior să-şi îmbrace paltonul, îl conduce pînă la uşă făcînd temenele:
- Vă salut cu tot respectul, excelenţă, vă rămîn veşnic recunoscător...excelenţă...vă salut cu respect...respectele mele...resp...

În timp ce cortina roşie cu seceră şi ciocan începe să cadă, " omul" fredonează o odă închinată iubitului conducător! Cu faţa desfigurată de fericire, îşi freacă palmele ca după o bună afacere! Dacă n-ar purta pantaloni, probabil că s-ar vedea cum dă din coadă, ca un cîine; ba nu, ca o javră!



'ai să ne-auzim linguşitori!


  C.

Visele Auguste!

Cu ceva vreme-n urmă(aşa,cam între anii 108 - 110),mult înainte de a deveni nume de bulevard,domnul împarat Cesar Nerva Traianus Augustus dispune întemeierea unui nou oraş în Dacia romană!Anumite voci susţin că neica Traian auzea voci şi visa chestii ciudate...linguşitorii ziceau că-i clarvăzător!Ceva sîmbure de adevăr tre' să existe;se pare că, luîndu-l deoparte pe bunul său prieten Terentius Scaurianus,a început să-i povestească despre locul unde va construi viitoarea metropolă:
"Te vei duce în Dacia,undeva în sud - vestul depresiunii Haţeg,unde spaţiul parcă se dilată în toate direcţiile, dezvăluind pădurile nesfîrşite contopite cu crestele munţilor!Ochiul ţi se va plimba-n voie în jos şi în sus,alegînd cu răbdare locul ctitoriei!Vei ajunge pe-nserat,cînd ultimele raze ale soarelui cad pieziş pe locul unde viitorul cneaz Cande-şi va construi castelul!

 O să cauţi loc de înnoptat...nu trebuie să te neliniştesti, ţăranii acestor vremi te întîmpină cu poarta şi cu inima larg deschisă, ca cei care ştiu că oricine ar fi străinul ce-i calcă pragul, rege sau cerşetor, trebuie să-l primească la fel ca pe Domnul deghizat în muritor;cu timpul,porţile or rămîne deschise,da'-n loc de "ziua bună" te vor întîmpina cu "haben sie kaugummi _!",aşa că,grăbeşte-te!

Curiozitatea o să te mîne să explorezi împrejurimile chiar şi în ceas tîrziu de noapte,şi asta din pricina misterioasei umbre ce se distinge-n zare,printre păduri!Acolo,pe la 1300 se va construi biserica Colţ. Clădită din piatră de rîu, biserica va fi aşezată pe o înălţime, chiar vis-a-vis de rocile de care se agaţă cetatea Colţ. Seara care se lasă pe nesimţite şi ploaia măruntă îţi amplifică senzaţia de mister care învăluie acest colţ de Rai.Pînă şi domnul Jules Verne va fi fermecat de peisaj,obligîndu-l să scrie “Le Chateaux des Carpates”!

Dimineaţă vei pleca să cunoşti satul ce va purta un nume de basm:Santamaria Orlea!Vei vedea o mică colină verde,scăldată-n soare;nu te grăbi să te plictiseşti,gîndeşte-te că aci,prin sec xiii,va răsări o biserică elegantă şi zveltă,cu minunate fresce roşii ca focul!Baţi rapid trei mătănii, ca să nu-ţi bată sătenii obrazul,după care-ţi plimbi tălpile obosite prin iarba încă strălucind de roua dimineţii!Te vei simţi atît de bine ,încît vei purcede din nou la drum,călăuzit tot timpul de magnificele creste ale Retezatului ce se zăresc în depărtări!

 La un moment dat,la liziera pădurii ce se furişează printre coline,vei găsi satul Densuş!Acolo,măi Terente,dac-ai fi avut şansa să te naşti cu v'o doişpe secole mai tîrziu,ai fi putut admira în tăcere bovină,un monument creat,parcă,de o civilizaţie misterioasă;ai fi suferit un şoc,deoarece ochii tăi ar fi văzut ceva ce mintea ta cazonă nu ar putea pricepe:îmbinări de stiluri şi materiale de construcţie...de la un turn de piatră romanic la nişte ancadramente gotice... cîteva coloane clasice, bucăţi de mausolee romane, totul pe un fond de inspiraţie folclorică!

Năucit de atîtea minunăţii pe care le-ai fi putut vedea,o să te-nvîrţi ca o găină beată colindînd printre dealuri!Brusc,o să ţi se arate o colină verde-praz,străjuită de barierele naturale ale munţilor din preajmă,loc numa' bun pentru construirea oraşului!Acolo,în sud - vestul depresiunii Haţeg, pe locul unei tabere a Legiunii a V-a Macedonica,vei fonda noua capitală a Daciei romane!Şi,pentru că născocitorilor de nume imaginaţia le cam joacă feste,o punem de-un mic plagiat,numind oraşul Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa,după numele purtat de capitala Regatului Dac al lui Decebal, care se chema simplu,Sarmizegetusa!Despre drepturile de autor încă nu s-a auzit,aşa că nimeni nu crîcneşte...ba mai mult,bunul obicei se va transmite din generaţie-n generaţie, fiind asimilat în adn-ul mioritic,pe lîngă interesul sporit arătat luptelor în noroi şi spălarea rufelor în public!

Probabil,măi Scauriene,că te-ntrebi de ce-i nevoie de altă capitală dacă exista deja una:păi,ca să ne ţină minte generaţiile viitoare nu doar ca şi cuceritori-ucigaşi-distrugători,ci şi capabili de a făuri lucruri bune şi durabile!Aşa că,hai,cap-compas către Dacia şi pune-te pe treabă!"

'Ai să ne-auzim făuritori!


  C.

Papa mult şi boosteru' nu măreşte creieru'!

Pe lîngă plopii fără soţ adesea eu treceam ,
Puteam să trec şi peste ei,da' ce gheşeft făceam?!

Ne naştem,creştem,ne maturizăm,crăpăm!Cam asta ar fi,pe scurt,evoluţia fiecăruia de pe minunata noastră planetă!Bineînţeles,totul se petrece în timp,fără grabă!De altfel,pînă şi Ăl de Sus ,în timp ce făurea lumea,mai lua cîte o pauză! Acu' ,deşi suntem în secolul vitezei,evoluţia omului ar trebui să fie tot aşa,langsam,fără a sări peste etapele vieţii precum un cangur cu jăratec sub coadă!

Cei care-au conceput joaca asta au pus la dispoziţie booster-ele,un fel de vitamine ce ne ajută să ne dezvoltăm mult mai rapid decît ar fi normal,făcîndu-ne să arătăm armonios la trup,fericiţi la chip...da' cu tărtăcuţa,cum rămîne cu tărtăcuţa?!Pare că nu dau doi bani pe vorba veche,din popor:"Steroidu' şi pastila nu o să ne crească bila"!
Ca să nu fiu acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză,iaca un exemplu de evoluţie rapidă:

Şedeam în balcon la cafenea şi răsfoiam o gazetă!Deodată am auzit nişte paşi uşori,şi văz un ţînc de vre-un anişor cum se aşează fără fasoane la masa mea:
Mă numesc Iosip,şi sunt foalte feliţit să vă cunosc,gînguri politicos!E pentlu plima oală cînd calc în cafeneaua asta şi am nevoie de nişte sfatuli!
-Cu toată plăcerea,cum te pot ajuta?!

Îşi lungi puţin gîtul şi mîinile,capul i se turti o idee la ceafă,nasul i se mări ,gura i se lărgi:arăta ca un copil de 6-7 ani,dar (încă)semăna cu ceea ce fusese în urmă cu două minute:
-Apelez la un om în etate ca la un cunoscător al sufletului omenesc!Vreau să vă cer sfatul în nişte probleme de viaţă!
-Îţi stau la dispoziţie,îi spun surprins,numai că...

Tînărul mă privea încordat!În clipa aceea, părul lui blond începu să-i crească vertiginos,iar dinţii de lapte îi căzură zgomotos pe masă:
-Mă scuzaţi un minut,pînă-mi cresc dinţii vorbesc cam greu!
Nici un minut n-a durat;mă privea zîmbind...arăta ca un puşti de vreo 12 ani...
-Ei bine,începu să vorbească limpede şi tare-cel mai important lucru:sunt îndrăgostit!
-Ahaa,am exclamat....
Sunt îndrăgostit şi nu mai vreau să ştiu de nimic altceva,strigă cu o voce un pic mai adîncă,în timp ce părul său blond căpăta o nuanţă mai închisă!În ochi îi juca un foc nobil,începu să-i mijească puful mustăţii,părea a avea 17 ani de-acuma!

Avîntul său tineresc mă cuceri şi-mi stimula imaginaţia:
-Bravo!Nu-ţi bate capul cu nenorocitele de prejudecăţi!Cîntă romantismul bucuriei,du o viaţă de artist,fii regele acestei vieţi,fericit liber şi nepăsător!
Mă privea cu aerul că-mi dă dreptate!Dar ochii lui păreau obosiţi!Pe neaşteptate pletele i se împuţinară!
-Ei da,rosti pe o voce adîncă,spartă,ceva mai rigid!Dragostea e o treabă importantă,dar nici mizeria,lipsa de bani,truda nu pot fi neglijate,că nu-i bine!Romanticii au cam denaturat adevărata faţă a lucrurilor!Or,nu-i permis să le cînţi în strună!Fiecare treabă îşi are rost la vremea ei!Dar romantismul este perimat!
-Bine,dar adineauri...
-Adineauri eram un ţînc fluşturatic ce nu cunoştea viaţa!îmi replică îngîndurat!
-Şi acum?
Mă privi rece:-Acum,mi-a crescut tărtăcuţa!Fără bani nu ţine nici dragostea nici literatura,bătrîne!
-Poate că ai dreptate,dar dacă-ţi urmezi visele...

Îşi încruntă sprîncenele negre şi stufoase:
-Vise!Iluzii!-zice cu dispreţ!Nu folosesc decît pentru a ne ascunde realitatea!Realitatea limpede,adevărată,deşi neplăcută!Nu merită să-ţi faci iluzii,iar,cînd ai ajuns la o vîrstă oarecare,îţi dai seama că nu ai nevoie de ele,că sunt doar aiureli şi slăbiciuni...te rog crede-mă,tinere!
-Scuză-mă,dar tu te-ai aşezat la masa mea cerîndu-mi sfaturi despre cum să-ţi faci viaţa!
Auzindu-mă,se ridică în picioare ca împins de un resort!Barba lungă .alba,îi fremăta toată pe faţa plină de zbîrcituri,în timp ce-şi repezea spre tavan braţele-i tremurătoare:
-Cuuum?!!zbiară pe un ton ascuţit,strident,de om bătrîn.Tu vrei să-mi dai sfaturi?!mie?!Unui om venerabil?!Tu vrei să mă-nveţi pe mine?!Mai bine şterge-ţi nasul,mucosule!!!

Scuipă scîrbit!Vînturîndu-şi mîinile bezmetic mă părăsi brusc,fără un cuvînt,lăsîndu-mă cu gura căscată!
Ce ţi-e şi cu booster-ele astea!


'Ai să ne-auzim nepastilaţi!


 C.

Şerloc Holmz s-a opărit!

motto: “we cannot know everything” eventual cu completarea “we know shit”…

Seară,linişte...doar eu şezînd în fotoliu' din dotarea camerei ce încă mai e a mea,muzică-n surdină de la vecinii amabili(surdina-i datorată bumbacului îndesat vîrtos în urechi),cafea,ziare şi ditai bongu'(dupa ultimele informaţii,m-am lăsat de tutunul inofensiv şi m-am apucat de ierburi parfumate )!Cu-o mînă răsfoiesc gazetele,cu una ţin cana de cafea,una sub ceafă şi cu una ţin pipa(hmm,are efecte deosebite:D)!La un moment dat ,cineva sună insistent la uşă-interesant cum cineva reuşeşte treaba asta fără sonerie,da',mă rog,nu-mi bat capu'!

Iaca,nea Şerloc!Purta un pantalon în carouri,ca de provincial,şi o cravată ţipătoare.Era îmbrăcat foarte derutant!Dacă n-aş sta zilnic,de la 3 la 7,la cafeneaua unde-şi face veacul şi el,şi n-aş şti că-i detectiv,l-aş fi crezut desigur altceva,atît de mult se străduia să facă impresia ,asupra unui privitor superficial,că ar fi un biet provincial naiv!

Intră cu o mutră întunecată în odaia mea şi-mi spune,protocolar:"Bună ziua"!
-Zău maestre Şerloc,ce eşti aşa scortos, cînd la cafenea mă iei cu "'ai noroc bătrîne"!Altfel,ce mai fac copiii,colegii detectivi...ai şanse să-ţi mărească leafa?!
Mă privi descumpănit:"Da' eu nu sunt detectiv,ci un biet provincial naiv,un bătrînel ce a nimerit cu totul întîmplător la uşa dumitale!"
-Bine bine,ok,Şerloace-i-am zis,rîzînd cu poftă!Care-i baiu'?!?!
Şovăind,întreabă:"-Eşti chiar aşa sigur că eu sunt Şerloc detectivul?!Îmi poţi dovedi identitatea?!"
-Absolut:ai în buzunar un pachet de ţigări confiscat acu' o juma de oră de la cafenea?!
Pipăindu-şi buzunarele:"-Ai dreptate,spune jovial!Ei bine,recunosc,sunt miliţianul Şerloc!"
-Yeap,mie-mi spui?!Cu treburi pe la mine?

Mă fixă lugubru:"-Fac cercetări cu privire la crima din strada Goldului!"
-Aşa,şi ce vrei de la mine?
-Nimic,doar să stăm de vorbă,să trăncănim un pic!
-Despre ce?
-Păi,să zicem,despre croitoraşul cel viteaz din Chişinău,rosti viclean detectivul!Încă de pe stradă eram hotărît să aduc asta în discuţie!Deci,ieri dupăamiaza,între 4şi5,nu te-ai gîndit la croitorul respectiv?mă-treabă fixîndu-mă tăios drept în ochi!
-Iertare,da' nu m-am gîndit la el!
- Ahaa,exclama ironic,da' la ce te gîndeai?!
-Zău de mi-aduc aminte!
-Sigur nu te-ai gîndit la o femeie bătrînă,singură,şi la care,să zicem, poţi urca din cine ştie ce motiv?!mă-ntreabă din ce în ce mai ocoş şi mai apăsat!
-Măi Şerloace,de ce nu spui deschis că mă bănuieşti a fi ucigaşul bătrînei din str Goldului?!
-Nu merge aşa!Dacă ţi-aş spune,ai deveni precaut;aşa,că nu ştii,poate te dai de gol!
-OK,atunci îţi spun clar:nu recunosc că eu am omorît-o pe babă!
Şerlocu' se gîndi adînc,apoi zice:"-Nu-i bine!Faptul că negi te face suspect!Ce te determină să negi?tocmai pentru că ai omorît-o şi acum te temi de consecinţe!Dacă n-ai fi omorît-o,ce rost ar avea să negi?!
-Băi Şerloace,în fond,ce urmă te-a condus la mine?
-Ceva foarte interesant!Bătrîna a fost sugrumată cu o batistă roşie!Pe tine te-am observat la cafenea scoţînd din buzunar o batistă albă!De ce?!!!Pentru că pe cea roşie ai folosit-o drept armă a crimei!Ei,ce zici,îmi poţi dovedi că ai o batistă roşie?!!mă+ntreabă pe un ton triumfător!
-Nu,am recunoscut!
-Deci e clar ,tu eşti criminalu'!exclamă victorios.
-Ştii ceva,măi Şerloace-îi spun ferm hotărît să mă duc la culcare-da' mătăluţă ai batistă roşie?
-Nu-îmi răspunse uluit!
-No,uite că mai este o urmă!Ţi-o ofer să o iei la cercetat!Poate că matale eşti criminalu'!

Şerlocu'-mi mulţumi pentru îndrumare!Opărit că nu i-a ieşit din prima cercetarea,îmi promise că va investiga şi a doua variantă şi plecă satisfăcut!Făr' să fie nici o ţîră jenat că m-o acuzat amboulea!Doar el îi Şerloc!


'Ai să ne-auzim (ne)bănuitori!


 C.

Nu sînt acasă!

Iată o problemă chinuitoare.
Trebuie să sfîrşesc o dată cu ea. Sincer, fără ocolişuri. Să declar deschis. Poate se va inventa, în sfîrşit, o nouă convenţie socială, o nouă formă în apărarea integrităţii individuale, o formă care să nu te silească să minţi.

Pentru că, pînă una-alta, trebuie să mint. Cînd nu vreau să primesc pe cineva, trebuie să spun că nu sînt acasă. Dacă i-aş transmite franc că sînt acasă, dar doresc să rămîn singur, am de lucru, nu-s în apele mele- 99 dintr-o sută se supără, se simt jigniţi. Zadarnic le explici că , tocmai că-i iubeşti şi-i respecţi, nu s-ar cuveni să mă arăt în faţa lor în pijama, de trup sau de suflet, indispus, distrat- şi nu că eu n-aş vrea să-i văd, ci pur şi simplu doresc să-i împiedic să mă vadă ei!

Din politeţe, în loc de un refuz sincer sînt silit să comit o impoliteţe şi mai mare: trebuie să-nşel, treabă cu care jignesc doi oameni deodată- pe el , cel minţit, şi pe mine, cel care minte. Ce senzaţie chinuitoare!

Dar grosul neplăcerilor îl poartă secretarele şi bietele neveste, care, ca avangardă şi posturi înaintate, tot la zece minute trebuie să-l întîmpine pe duşman, să dueleze, să parlamenteze, să dea explicaţii în uşa întredeschisă sau la telefon, în vreme ce jucînd un rol dublu, cu receptorul în mînă, ele preiau în şoaptă refuzul meu, care ţin celălalt receptor, dar nu pot vorbi , din moment ce nu sînt acasă! Şi, sărmanii...scuzaţi...sărmanele trebuie să inventeze întîmplări fantastice în care figurează te miri ce autobuze, colegi de clasă sinucigaşi, trei gemeni născuţi taman acu'!Ş'astea-s cazuri simple, tehnică obişnuită, cotidiană. Atunci cînd există cineva care minte, ce-i drept în numele nostru şi totuşi în locul nostru!

Darămite cînd ghinionul mă pune în faţa unei situaţii neaşteptate! Cînd, de pildă, eu însumi deschid uşa. Dacă vizitatorul nu mă cunoaşte, scap ieftin: îi spun că domnul a plecat, dar mie, ca servitor credincios ce-i sînt, mi-a lăsat vorbă că...

Oricum, orice om precaut ar trebui să se-grijească de-o barbă falsă cînd deschide el însuşi uşa. Poate că-i vreun cunoscut. Apoi, trebuie să fi pe fază să nu te întîlnească după cîteva minute la poartă, în timp ce-o ştergi în grabă de-acasă! Că mai sînt vizitatori daţi dracului şi bănuitori, care nu te cred şi te urmăresc. Problema asta se rezolva radical strigînd din toţi rărunchii, în timp ce ieşi pe uşă: " Chiar adineauri am plecat, dacă vă grăbiţi, mă puteţi ajunge din urmă!"
Dar şi mai bine-i, totuşi, să spun c-am murit şi-s îngropat în străinătate.
Nici măcar mormîntul să nu mi-l caute!

 Acestea fiind spuse, stimaţi politicieni, in zilele pre-electorale, NU SÎNT ACASĂ!

'Ai să ne-auzim (ne)sîcîitori!


 C.

Militarie cultivata!

În forma ei actuală,cu vechile deprinderi şi instituţii,armata nu mai corespunde pretenţiilor epocii noastre diferenţiate!De curînd am asistat la un exerciţiu şi trebuie să spun că asprimea cuvintelor dure cu care se transmiteau ordinele ma întristat!Omul oricum execută tot ceea ce i se spune în ordinele majurilor,da ce nevoie-i să fie urlate aşa şi să i se vorbească pe un ton arogant unui tip finuţ,care de mic copil e educat să fie politicos cu oricine şi să nu suporte bădărăniile!

Ţelul fiecărui război ,nu-i aşa,e pacea pe care o obţinem prin el!Şi cine-s apărătorii profesionişti ai păcii?!Diplomaţii!Aşadar ei sunt chemaţi să apere pacea!Diplomaţii,după cum ştim,sunt numai rafinament şi politeţe!Concluzia,deci,e foarte limpede:războiul trebuie rezolvat cu rafinament şi politeţe... ca atare,soldaţii trebuie modelaţi şi instruiţi în acest sens!Nu e cazul să-i înveţi la bădărănii pe mocofanii pe care-i foloseşte armata...ei oricum se pricep la aşa ceva!

Înainte de toate,trebuie reformate cuvintele de ordine!Atenţie,La dreapta,Îngenunchiat,Culcat...Ce-i cu tonul ăsta monşerilor?!Cum poţi vorbi aşa cu nişte oameni cărora le fîlfîie genele de jenă?!Şi cum stăm cu educaţia militară,ca să te tutuiască?!
Să se adreseze politicos!Pe un ton domnesc!Ce-i aia culcat?!Căprarul civilizat o să o spună aşa:"Îi rog foarte mult pe domnii ,dacă nu le vine greu,să binevoiască a se întinde ,eventual cît mai rapid,pe pamînt,cu capul înainte,vă rog suuu-pus!"
Sau:"Ce privelişte plăcută ochiului ni s-ar oferi dacă tot al doilea soldat ar face un pas înainte,iar rîndul rămas în urmă s-ar decide să îngenuncheze,cu capul în jos,în noroiul din faţa noas-tră!"

Imaginaţi-vă ce efect ar avea dialogul ăsta pe cîmpul de luptă:"Rugăm respectuos pe preastimatul duşman să se gîndească la faptul că ,după Schopenhauer,inexistenţa valorează mai mult decît existenţa,şi,ca urmare,e bine să renunţe la consecvenţă!"...La care duşmanul ar răspunde:"Ooo,numai după dumneavoastră!"Este că-i un mod mult mai elegant de a-ţi masacra inamicul?!

Iar la biroul de recrutare,cînd tot corpul ofiţeresc stă şi aşteaptă recrutul care nu mai apare...o fi rătăcit drumul sărăcuţul!Odată ajuns, au să-l întrebe(cu duhul blîndeţii) dacă nu i-ar prii sufleţelului său rafinat o singurătate de 21 de zile!!!Eeee,parcă altfel mergi către carceră,nu-i aşa?!

'Ai să ne-auzim civilizatori!


 C.

Răvaş despre felul în care trebuie să intri

Cutia poştală (cinste cui a inventat-o),are un rol deosebit în viaţa noastră: primeşte fără a refuza nimic, tot felul de facturi,reclame,cereri...chestii pentru care nu eşti acasă!Dar, mai ales, scrisori de la amicii care nu te găsesc acasă! Contrar răuvoitorilor , iaca mai primeşte şi moşu' cîte una da'asta; m-am gîndit s-o public,poate se potriveşte... poate nu:

"Bădie,ştii foarte bine că niciodată nu am dat sfaturi cum să treci prin viaţă;niciodată nu ţi-am agitat bunul mers al trebilor importante cu care erai ocupat,doar am încercat,cu bicisnicile mele puteri, să mai înseninez un picuţ cotidianul şi să mai aduc aminte cît de frumos este în casa mare;nu că n-ai ştii,da' să nu uiţi;că unii uită!

Acum,însă,măi bade,văzîndu-te din nou agitat şi căutînd soluţii,am să-ţi vorbesc un pic despre felul cum,aci la Bucureşti,poţi pătrunde într-un loc unde oamenii n-au ce căuta!Ştim prea bine cît de instructivă este treaba asta...ştim, ca unii ce-am început prin a intra,toţi,în altă parte decît ar fi trebuit, sau ni s-ar fi potrivit,şi care am fost nevoiţi să ne ocupăm cu altceva decît de ceea ce ne plăcea şi pricepeam,pentru că acel altceva nu-i trebuia nimanui! Personal,cunosc nebuneştile tale alergături pe străzi şi pe scările clădirilor şi prin anticamere şi sălile de aşteptare ale edificiilor publice,ca şi nedumeririle,îndoielile şi temerile tale:la fel eram şi eu în anii tinereţii!
Rîndul trecut te-am întîlnit într-un foaier,la o comunicare ştiinţifică sau cam aşa ceva,iar tu stăteai de vorba cu portaru',ca să te lase să intri;îi explicai foarte limpede şi pe-ndelete ceva cefosului!Numa' că gealatu' n-a mai stat să aştepte quod erat demonstrandum-ul tău final,ci a început să te ia cu grosolănii,spunîndu-ţi că lui i s-a dat dispoziţie ,iar dacă domnul ştie mai bine decît el,n-are decît să se ducă unde pofteşte,dar aci nu intră fără bilet,aşa că...la revedere!Am aflat mai tîrziu că nu aveai bilet din pricină că tu însuţi erai conferenţiarul-şi cu toate astea uite că nu ai putut intra; mai bine zis,te-au ţinut la uşă pînă cînd a sosit momentul prielnic să ţi-o trîntească-n nas!

Treaba asta te-o fi punînd pe gînduri,dar tu habar n-ai că oamenii nu-s croiţi după logica ta simplă şi cinstită!Aşa că nu te mai frămînta,ci mai bine ascultă sfaturile unuia mai bătrîn!
N-ai putut rămîne la acea comunicare,tocmai pentru că aveai treaba acolo!Deci,renunţă o dată pentru totdeauna la conferinţe.În schimb,decide-te ca, de pildă, să iei parte la una din repetiţiile de casă,intime,ale Operei Române,unde să joci rolul lui Lohengrin.

Iată cum trebuie să faci asta: intri pe laterală,pe uşa cea mică; dar vezi,fii foarte atent,nu cumva să nimeresti o uşă pe care să nu scrie:"Intrarea strict interzisă"!Acolo unde nu zăreşti asta,neapărat te-ar întîmpina un om de ordine şi te-ar întreba cum te cheamă,ţi-ar cere certificatul de revaccinare,livretul militar,apoi te-ar da afară; ştii foarte bine,n-ar fi prima oară!Ocoleşti,deci,astfel de uşi!Acolo însă unde citeşti "Accesul străinilor interzis",intri frumuşel!Străbaţi cîteva culoare,iar dacă întîlneşti niscai angajaţi sau servitori,să nu te adresezi nici unuia. Îndată ce te-ai trăda că ai treabă pe acolo sau că ai venit să cauţi pe cineva,în acelaşi minut eşti pierdut :te anunţă că respectivul nu e acolo,sau că acum zece minute mai era pe scenă dar treburi urgente l-au mînat la minister,dacă te grăbeşti îl poţi ajunge din urmă! Tu să nu te laşi ambalat în aşa ceva! Treci furtunos pe lîngă oameni,pătrunzi pe toate uşile,îţi roteşti încruntat privirile,ca şi cum ai spune:"Ei,drăcia dracului!N-au venit încă?!Am să-i pedepsesc!";dacă vreun angajat se leagă de tine ,urlă la el:"Ce-i porcaria asta?!Unde-mi sunt partiturile?" Şi nu mai aştepţi răspunsul,porneşti mai departe cu paşi apăsaţi! Deschizi cu zgomot mare lojile,străbaţi cîteva culoare,pînă cînd urechile îţi sunt izbite de sunetul unui pian. O iei într-acolo. Ţi se iveşte în faţă o uşă pe care scrie,să zicem,"Intrare artişti"! Îi tragi un picior,mături din calea ta un purtător de tavă:"Ce mi te pui în cale,vită!",la care respectivul te conduce bîlbîindu-se!Pătrunzi în semiobscuritatea scenei,unde stau cîţiva artişti ce tocmai repetă cu scenaristul piesa "Lohengrin"! Înaintezi,îţi dai jos vestonul,rămîi doar în camaşă şi smulgi partiturile din mîna unuia!Dacă se arată miraţi, încruntă-te şi rosteşte pe un ton iritat:"Ce-i asta,n-a sosit încă noul regizor? Păi normal să nu te recunoască oamenii?!"Drept care toţi se retrag speriaţi şi respectuoşi!Arunci cît colo partiturile ,zicînd:"Aşa ceva n-am mai pomenit!",după care te apuci să reciţi partitura proprie!La final,îţi îmbraci vestonul,îl chemi pe un servitor să te conducă afară, şi pe deasupra,îi ceri 20 de roni,că n-ai marunt,să-şi amintească de tine!

Moşule,asta-i singura cale de a pătrunde undeva,aici la Bucureşti!Dacă întîmplător sfaturile mele ţi-ar sosi prea tîrziu,pentru că, între timp, te-a altoit în moalele capului un poliţai pe care l-ai întrebat unde-i strada Sticleţilor,atunci îţi recomand să-ncerci metoda faţă de Sfîntu Petru,care te va opri la poarta raiului să-i spui pe temeiul căror merite doreşti să intri!Da' ăsta,sigur te ascultă!"

Hmm,partitura mea o s-o recit pînă la epuizare!

'Ai să ne-auzim recitatori!


 C.