Razele-mbietoare ale soarelui se strecoară printre jaluzele, semn că ar cam fi timpu' să mă-ntorc pe partea ailaltă.Încerc s-o fac cît mai lin, pentru a nu-mi tulbura somnul şi lenea ce mă stăpînesc. Cît pe ce să-mi reuşească manevra, cînd, dintr-o dată, liniştea mormîntala este risipită de-o rafală de pumni în uşă, acompaniată de guturala voce a vecinului de palier care mă anunţa delicat:"Hai , bă Alcide, că-ntîrzii!!!"
Hait, mi-am adus aminte că la opt începe show-ul şi-mi propusesem s-apuc să beau ultimele trei cafele pînă atunci! Brrr..în odaie încă e răcoare... ce bine era sub pătură. M-apucă şi ciuda acum... pentru o treabă ca asta bietul om nu este lăsat să-şi facă somnul! Oare ce să-mbrac? Cred că merge un costum simplu, negru...
Tîrrr, sună telefonul: "Aloo, domnu' redactor, veniţi odată, toată lumea e prezentă; nu-i putem face pe domni s-aştepte!".
Pff, las' s-aştepte! Nemaipomenit, cîte pretenţii! De ce-au organizat asemenea spectacol cu noaptea-n cap?! Doamne, dar mă doboară somnul! Mi-au stricat toată ziua, că de viaţă ce să mai vorbim!
Uff, în sfîrşit, am ajuns în staţia de tramvai.Să vedem cît oi aştepta...iaca drace, astăzi n-o-ntîrziat, ba chiar a venit mai repede! Vatmanul, care pînă azi nici măcar pentru un "bună ziua" nu-şi descleşta fălcile, mă fixează cu o privire curioasă şi mă-ntreabă...nu, nu mă-ntreabă, zice:"un bilet numai dus!". Mde, umblă vorba...
În spatele meu urcă vijelios un amic: " Ce noroc că te-am ajuns din urmă. Spune-mi, ce să scriem la gazetă despre chestia asta a ta de azi?"
" Scrieţi ce vreţi", îi spun indiferent.
"Extraordinar, ce uşuratic eşti!...Da', auzi, n-ai puţin trac? Şi, apropo, n-ai cumva un bilet? Am o verişoară care ţine mult să asiste şi ea...Ştii, e o admiratoare de-a ta..."
"Du-te mă...", îmi scapă o sudalmă-n gînd, în timp ce-i arunc o privire chiorîşă! Nici azi nu-ncetează cu periuţa!
Dar iată-mă sosit.Sigur ăsta e locul, ţinînd seama de lumea adunată. Se vede treaba că oamenii nu m-au uitat încă...Deşi, dacă stau să mă gîndesc bine, lumea cască ochii la orice.
Încerc să urc pe "scenă" strecurîndu-mă prin mulţime. Nu-i chiar uşor...unii mă salută, alţii-mi dau pălmi peste ceafă...Ajung cu greu la locul faptei, unde m-aşteaptă directorul de la gazeta. Mă ceartă că nu i-am trimis articolul pentru săptămîna asta...eh, mare pagubă! Dar ăsta cine mai e? Aaaa, da, preotul!
"Spovedeşte-te, fiul meu.", îmi zice cu vocea aia de ţîrcovnic beat.
I-auzi-ia, fiu-său...În fine, ca să fie spectacolul complet, îngenunchez şi-mi ridic mîna ca pentru un jurămînt:
"Recunosc, n-am putut face altfel. Ceea ce am făcut nu mai pot îndrepta. Nici chiar aici, în faţa eşafodului nu sînt dispus să regret şi nici să retractez: nu-mi plac oportuniştii, nesimţiţii, milogii; mi-e greaţă de modelul" gigibecali". Iată-mă, sînt aici şi îmi menţin părerea. Părerea unui " agramat, prost, analfabet", nu-i aşa? A, şi "rusofil" pe deasupra! Şi-acuma, haidem!"
Buff, cu sunet înfundat securea cade peste grumazu-mi; călăul şi-a făcut meseria.
Ei, n-am ce zice, bun sfîrşit pentru luna asta.
'Ai sa ne mai auzim din cind in cind
C.
