Iarna Lupului Alb (7)

  Capitolul VII: Experimentul (de Gabi alias Lady Indra)

 Într-un tîrziu simţurile îi reveniră... Întredeschise ochii cu multă grijă... Chiar şi aşa, întunericul profund îl înconjură şi-l pătrunse...
Nici un sunet nu se auzea... Nici o mişcare... Nici măcar vîntul... Nici un miros...
Nici un miros???
Întreaga lui viaţă era formată preponderent din mirosuri...
Mirosul sîngelui proaspăt şiroind din rănile lui sau ale victimelor lui... Mirosul mamei, Draug-Rog... Mirosul tatălui, GeRul... Mirosul Adorei... Mirosul Gherganei... Toate...
Acum nu mai simţea nimic din toate astea. Parcă îi era greu măcar să-şi amintească de ele. Parcă totul dispăruse în neant...
Apoi îşi pierdu din nou cunoştinţa...
_________________________________

Simţurile îi reveniră după un timp...
Încercă din nou să deschidă ochii, dar lumina albă, intensă, îl făcu să clipească iute, pînă se obişnui cu ea. Încet, începu să distingă detaliile, culorile, formele...
Patul alb, imaculat, pereţii albi, televizorul atîrnat, parcă nefiresc, pe un suport pe peretele din faţa... Patului? Realiză că era întins, acoperit, şi o mulţime de fire şi tuburi îl conectau la cîteva aparate ale căror luminiţe pîlpîiau regulat...
Apoi, o văzu pe EA... Adora... aşezată pe un scăunel, lîngă patul lui, aplecată, respirînd regulat, într-un somn uşor, plin de griji. Mîna ei era aşezată delicat peste a lui. Mişcă uşor degetul arătător şi avu nevoie de un efort considerabil pentru asta. Dar rezultatul a venit imediat.
Adora tresări, ridică capul, faţa i se lumină şi o bucurie fără margini i se putea citi în privire.
- „Dragul meu... ţi-ai revenit... “
Încercă din nou să mişte mîna, dar o durere sfâşietoare îl străbătu prin tot corpul. Parcă înţelegînd, Adora îi strînse uşor mîna.
- „Nu fă nici o mişcare. Nu fă nici un efort. Mă auzi? Poţi vorbi? “
- „Da... “
- „Dumnezeule! Am crezut că te pierd. “
- „Unde sîntem? “
- „La spital. Oamenii te-au găsit în Poiană, rănit, plin de sînge... Ai avut mare noroc că era şi un medic printre ei. Te-au căutat mai bine de trei zile şi trei nopţi. Dar, lasă... Întîi să-ţi revii, apoi vom vorbi despre toate care s-au întîmplat. Odihneşte-te. Eu voi fi aici, lîngă tine. Eşti în siguranţă. “
Privirile ei calde, strîngerea uşoară de mînă îi induceau o stare de linişte care îl făcu să cadă într-un somn profund, odihnitor...
Chiar înainte de a adormi, cu ultimele străfulgerări de cunoştinţă i se păru că vede apropiindu-se o umbră cenuşie, enormă, avînd forma unul lup...

LUP? OM?

Adora....!!!

Culorile Amurgului nesfîrşit puseră din nou stăpînire pe toate cele ce formau Muntele Fără de Vîrf, Marea de Copaci, Hăul Negru, rochia neagră cu bentiţa mov, acum sfîşiată, rujul roşu-aprins sfărîmat între pietre, oamenii, lupii...
................

- „Doctore, am senzaţia că încerci să mă prosteşti. De fapt, experimentul dumitale se dovedeşte a fi un eşec. ADN-ul lupului şi al omului nu sunt compatibile. Atît. “
- „Dar... “
- „Cîte milioane de dolari mai trebuie să cheltuiesc cu „aventura“ asta pînă cînd ai să înţelegi şi dumneata? În afară de faptul că subiecţii dumitale „dispar“ nu se ştie unde, dar întotdeauna apar aproape morţi, de avem nevoie de toată ştiinţa şi tehnica disponibilă pentru ai ţine în viaţă... “
- „Dar, aţi observat şi dumneavoastră. Au o viteză de regenerare a rănilor, absolut fabuloasă. Nimeni nu a mai văzut aşa ceva. Dacă... “
- „Nici un dacă. Eşti încăpăţînat ca un catîr, dar ai cumva dreptate. Bine! Mai facem o încercare. Ai trei zile la dispoziţie să afli unde şi cum dispar şi apar atît de misterios „pacienţii“ dumitale. Dacă nu ai un răspuns clar şi concis în trei zile, închid proiectul. Gata! Nici un ban în plus. Clar? Trei zile... “