joi, 25 octombrie 2012

Domnul Acelasi...



Psihofizica fricţiunilor dintre păturile suprapuse şi sufletul colectiv; studiu principial exhaustiv asupra cauzelor luptelor sociale, în două părţi:


Partea întîi:

UN NENE stă pe peron în faţa ghezăşului şi se holbează la plăcuţa pe care inscripţia "Complet" arată că nu se mai pot urca decît cel mult zece inşi; brusc se agaţă de mînerul de la intrarea-n vagon şi, cu fruntea lipită de miile de cadavre care zac presate pe platformă, începe a străfiga: " Ce vorbă-i aia, că nu mai e loc?! E loc destul, poftiţi de vă mai strîngeţi bendeurile oleacă! E o porcărie să nu-l lăsaţi pe om să se urce cu voi; am exact aceleaşi drepturi ca şi voi, cei care-aţi urcat deja!...Domnu', scuzaţi că v-am călcat pe cap, da' aşa-i în vreme de război! Dacă nu se poate altfel, o să ne cucerim drepturile cu forţa! Dacă cei de la conducere tolerează ca unii să se poată urca şi alţii ba, atunci o să facem noi înşine ordine! Îţi inchipui că eu n-am baiuri la fel de importante şi urgente ca tine? Că tu te-ai urcat cu o staţie înaintea mea puţin îmi pasă; asta înseamnă că oricum ai călătorit destul! Hai, dă-te jos! Poţi să turui cît vrei- aici nu-i vorba să stabilim cine şi-a ocupat locul mai devreme sau mai tîrziu, profitînd de protecţia cine ştie cui! Aici e vorba să vedem cine are puterea să-şi menţină locul pe care l-a ocupat! La o parte din calea mea! Jos conductorul! Jos burtoşii! Trăiască revoluţia! Jos guvernul!"

Printr-un salt extraordinar se înghesuie-n vagon! Ghezăşu' porneşte în timp ce piese defecte desprinse din cadavrele inutile de pe platformă se-mprăştie care-ncotro!


Partea a doua:

În statia urmatoare, ACELAŞI NENE, care cu eforturi disperate a ajuns cocoţat pe platformă, se adresează ocos mulţimii ce se-nghesuie să urce: " Dar...domnIlor! Domnilor!!!... Pentru Dumnezeu! Nu vedeţi că nu-i loc nici să arunci un ac?! Se prăbuşeşte sub noi platforma! Nu vă-nghesuiţi ca animalele! Unde este demnitatea umană?! Chiar vreţi să călcaţi pe cineva pe cap pentru a putea urca?! Domnilor, e musai să respectam ordinea, altfel se prăbuşeşte tot ceea ce prea înţelepţii au reuşit să creeze în interesul dezvoltării noastre, bineînţeles în limitele dispoziţiilor legale! Răbdare, domnilor, răbdare! Aşteptaţi ghezăşu' următor! Aşteptarea paşnică şi sistematic executată îşi va arăta cu siguranţă roadele: vom avea un viitor mai frumos, dar, fireşte, numai în limitele bunului simţ. Să ne gîndim, domnilor, la occidentul civilizat! Să ne plutească-n faţa ochilor marele exemplu al Germaniei! În numele naţiunii vă somez, domnilor, să vă disparaţi în bună pace unul de lîngă burta altuia şi să aşteptaţi următorul tren! Trăiască preaiubitul nostru conductor, care în aceste zile grele conduce trenul nostru cu o înţelegere atît de plină de înţelepciune! Trăiască guvernul!"


'Ai să ne-auzim (ne)oscilatori!

C.

duminică, 7 octombrie 2012

Noi şi pădurea...


Cică pe vremea cînd eram mai mult daci şi mai puţin…ce om mai fi acuma, frumosul picior de plai era înzestrat cu păduri mîndre şi dese, alcătuite din copaci care înţelegeau să se lase sacrificaţi pentru a deveni baraje în calea năvălitorilor, sau adăposturi pentru cei care îngrijeau pădurile. Cîteodată copacii acceptau să devină şi lemne de foc, dar atunci se revolta ceva în ei astfel că, dacă le picai în flăcări, te cam prăjeau.

Odată cu trecerea timpului au trecut p’aci ba romanii, ba hunii, ba leşii, ba ruşii, ba grecii, ba turcii, iar ruşii, apoi nemţii şi iar ruşii, ba, într-un sfîrşit au apărut şi americanii; nici timpul şi nici feluritele naţii de “vizitatori” n-au fo’ gingaşi cu pădurile locului...şi de ce-ar fi fost, dacă pînă şi noi, care cică am fi fraţi cu codru , ne-am cam bătut joc de el ?

Amu, io nu ştiu cum arătau cele păduri în vremurile demult apuse( nu vă luaţi după avatar...nu-s chiar aşa bătrîn, era doar o zi rea a părului :D ), da’ vă poci spune cum arată pădurea în ziua de azi. Şi zău că nu-i a mai faină privelişte...
Că dacă te uiţi mai atent, vezi că mai sînt cîţiva copaci scorburoşi din care nu prea mai poţi scoate nimic, iar restul copacilor sînt din ăia din care nu se pot face decît…cozi de topor. Iar ăştia nu fixează nici solul, nu ţin nici torenţii de ape, nu fac nici umbră şi nici măcar nu dau frunze care să îngraşe pămîntul. Ăştia doar cad peste tine cînd ţi-e lumea mai dragă. Încerci să te adăposteşti lîngă unu şi te trezeşti descoperit. Dacă vrei să-ţi faci ‘coperiş din el, te trezeşti că-ţi plouă-n casã. Plută? Fii prudent, că te duci la fund cu pluta făcută din ei cînd nici nu te aştepţi! Lemne de foc? Păi îţi scot ăştia un fum de nici nu mai poţi respira. Cozi de topor, atît se poate face din ei. Şi limbi de lemn. Şi, uneori, beţe d-alea pentru steaguri. Beţe care, după defilare, sînt folosite la cotonogirea “ălorlalţi”. Bunînţeles, sub lepedeu’ patriotismului.

Cam asta s-a ales din pădurile dacilor, acuma cînd noi am devenit…ce-om fi devenit.


‘Ai să ne mai auzim din cînd în cînd!

  C.

Maşina timpului..


Maşina timpului, excelenta invenţie a lui H.G.Wells, s-a oprit în faţa casei. Am sărit repede în ea şi i-am dat drumul în direcţia trecutului. Roţile au început să uruie, iar elicea să se învîrtă cu o viteză nebună.Stăteam pe loc, dar eu ştiam că sînt în plină călătorie. Într-un minut călindaru arată anul 2012, luna august.Un scîrţîit scurt şi maşina se opreşte..am ajuns la destinaţie!

Sar afară din teleguţă şi privesc în jurul meu. Mă aflu în acelaşi loc ca adineauri, dar ce schimbare! Pe Marele Floaşter felinarele aruncă o lumină rece, tramvaiele brăzdează oraşul aproape goale! Din fereastra unei prăvălii un nene mă evaluează cu zîmbet sardonic în priviri; observ că prăvălia se numeşte "Amurgul" şi-i înţeleg pohta!

Un minut mă simt copleşit sub povara unui şuvoi de amintiri, dar îmi revin rapid. Nu am venit în astă regiune a timpului pentru a visa; am venit cu treabă importanta şi urgentă, pe care musai s-o rezolv într-un ceas, doar atîta mi-a fost împrumutată maşinăria!

Îmi arunc ochii spre Iunion. Exact cum am bănuit. Şedeam la locul meu obişnuit, undeva în spatele cafenelei; căciula părea mai nouă şi faţa o ţîr' mai tînără, dar nu-ncape îndoială, sînt eu, in 2012, luna august! Tocmai scriam ceva.

Am intrat suflînd din greu şi m-am aşezat la aceeaşi masă, faţă în faţă cu mine însumi.

Eu, cel din 2012, octombrie: Servus! Te rog să nu te miri prea mult, sînt grăbit. trebuie să-ţi vorbesc de urgenţă!
Eu, cel din 2012, august( îşi ridică privirea, e puţin uimit, dar nu prea mult): Ptiu, drace...Unde te+am mai văzut pe mătăluţă?!
Eu, cel din 2012, octombrie: Nicăieri. Tu nu mă cunoşti, dar eu te ştiu foarte bine. Dar nu despre asta-i vorba!
Eu, cel din 2012, august( dînd din umeri): Mi-e indiferent. Dar puteai sa vii mai tîrziu, după cum vezi, acum am ceva de lucru...
Eu, cel din 2012, octombrie: Ce lucrezi, nenicule?
Eu, cel din 2012, august: La un crochiu umoristic. O chestie teribil de amuzantă. Stai să-ţi citesc :" Luna asta locurile în Congres sînt atît de rare , încît am văzut un nene care-şi căra alegătorii în cîrcă pentru a fi sigur că vor ajunge la urne. La urnele care trebuie!"
Eu, cel din 2012, octombrie: Asta-i glumă?!
Eu, cel din 2012, august: Atunci ascult-o pe asta: spre sfîrşitul schiţei apare un jmecher în calitate de ...hahaha...prim ministru...hihihi...prim ministru rus...(se îneacă de rîs)

Eu, cel din 2012, octombrie(compătimitor): Dragă băiete, musai să-ţi spui ceva: lasă-te de scris! Şi nu te băga în politică! Aprovizionează-te bine!
Eu, cel din 2012, august: Te-ai dilit, nene?!
Eu, cel din 2012, octombrie(tot mai aprins): Cumpără arme! Cumpără pîine! Nu-mi pasă, cumpără orice! Şi sună din goarnă, adună-ţi amicii, nu vă despărţiţi că vă poate fi fatal!
Eu, cel din 2012, august(indignat): Ajunge! Cred că e cazul să pleci, lasă-mă să lucrez!
Eu, cel din 2012, octombrie( disperat, îi smulg hîrtia de sub mînă): Nenorocitule, vrei să mă distrugi? Măcar nu mai scrie bazaconii pe hîrtia asta! Şi nu-ţi consuma votul aiurea, fiindca în octombrie vei...de fapt, Voi trage ponoasele după acţiunile tale de-acum!
Eu, cel din 2012, august( furios): Te-am salutat!

Eu, cel din 2012, octombrie( renunţînd): Bine, bine, nenorocitule! Niciodată nu te-a interesat soarta mea! Mă-ntorc în 2012, luna octombrie, la rolul meu de om sărac cu ţară furată!

'Ai să ne-auzim prevenitori!



   C.

joi, 4 octombrie 2012

Încerc să-mi predau lucrarea...


Mă sună mai deunăzi secretara domnului preşedinte şi-mi propune să particip la un concurs de creaţie. Literară, să fim bine înţeleşi! Cum nu puteam refuza o voce atît de suavă din care răzbăteau cele (minim) două pachete de Carpaţi fără filtru pe care dînsa se pare că le consumă zilnic, am stabilit să ne-ntîlnim mai pe seară la Iunion să-i predau scrierea pentru concurs.
Ei bine, dis de dimineaţă am pus lucrarea într-o mapă domnească din carton, am împachetat-o frumos în hîrtie albă, ba chiar am legat-o cu o sfoară fină căreia i-am produs o fontiţă ce-aduce tare mult c-un fluture(dreptu-i, cam mare fluturu'), după care m-am împachetat cu hainele ale bune, de mers către biserică( zic către pen'că, invariabil, se-ntîmplă ceva care să confirme zicerea din vestita melodie "Cine-o pus cîrciuma-n drum" şi schimb brusc destinaţia).

Aşadar, pus la patru ace şi alte cîteva ace lipite de ochi din cauză de nesomn, cobor în stradă cu gîndul să mă plimb cîteva ceasuri pînă la ora întîlnirii. Deodată un răcnet de sergent major îmi deranjează ciocanul şi nicovala din urechea dreaptă:
-Vă salut în dimineaţa asta frumoasă!!!
-Salu...ee...pardon?! răspund eu mirat.
-Pariem că nu mă recunoşti?
În faţa mea stă proţăpit un nene ce are aninat pe faţă un rînjet bovin.Se uită la mine triumfător...deh, unii oameni se bucură că au o mutră atît de tîmpă încît nimeni nu vrea să-şi aducă aminte de ea.

-Să pariem pe o miză mică, îi spun, pen'că matale ai şi cîştigat rămăşagul!
-Încotro ţi-e drumul? Şi ce duci acolo? mă interoghează majuru'.
- O culegere de articole.

Clipeşte din ochi de parcă i-aş fi spus un banc porcos. Îmi ia mapa din mînă, o despachetează şi o deschide.
-Aa...asta e?
Deschide mapa, răsfoieşte cîteva pagini. Se opreşte, apoi citeşte într-o doară un aliniat.Începe să rîdă în hohote:
-Hahaha, asta-i foarte bună! Ei da, ăştia ştiau să scrie!
Stau răbdător. La ce bun să-i explic că-s scrise de mine?
-Da, ăştia ştiau!
Trece la altă pagină. Bag de samă că şi asta-i place. Se cufundă în lectură. Sau se uită numa' la chipuri!
-Ştiţi, îndrăznesc, eu mă cam grăbesc...
-Aşteaptă, nu mă deranja!
Citeşte în continuare. Iaca, acum îndoaie o foaie. Hopaaa, scoate un pix şi face nişte note marginale! Hmm, interesant om!
Într-un tîrziu îmi pasează mapa şi, cu un aer degajat pleacă brusc, aşa cum a şi apărut!

Împachetez mapa la loc. Vreau să intru într-o micuţă cafenea de cartier. Numa' vreau...
-Heeei, salut! Unde te grăbeşti aşa?!
Pff, ăsta-i soţul doamnei aceleia...hm, nu se face să trec pe lîngă el ca pe lîngă un pom:
-Salut, mă grăbesc, musai să ajung să predau mapa asta...
Îmi smulge mapa din mînă, o despachetează şi o deschide:
-Auzi, tu citeşti asemenea lucruri?
-Da' de unde. O duc cuiva.
Nu-l interesează cui. Începe să buchisească. Ăsta-i om serios, citeşte şi prefaţa. Si bibliografia. Văd că se poticneşte la numărul de telefon al redacţiei. Nu-i bai, îl las să se chinuie!
-Îmi pare bine că am apucat să citesc lucrările astea. Dar nu te mai reţin, văd că te grăbeşti!

Mă tîrăsc pe bulevard. Încerc să mă trag undeva la umbră.Încerc!
-Hei, cum îţi merge, ce faci pe-aici?
-Servus, mă grăbesc!
-Ce ai în pachet?
-Nimic, o călimară!
-Arată-mi-o!
-Nu se poate, explodează. E fragilă!
-Nu mai spune...Eşti tare ciudat. Mănîncă-ţi-o friptă!
Cu tînărul ăsta nu pot să mă cert, îl ştiu de cînd era doar o sclipire jucăuşă în ochii părinţilor săi. De altfel, de tac'su depinde chestia aia...
-Pofteşte, dragă, stau la dispoziţia ta.

Pe la 11 noaptea , pe jumătate mort, mă prăbuşesc pe o canapea la Iunion. Pun mapa lîngă mine. Nodul ăla fontă s-a transformat într-un "dublu octar", dar nu-mi mai pasă!
Două mîini îmi acoperă ochii pe la spate şi o voce şoptită mă-ntreabă:
-Cine e?
De unde aş şti, cînd mă împiedică să-mi folosesc tocmai simţul cu ajutorul căruia aş putea să-i stabilesc identitatea?!
-Cucu! Hopa! Ce ai în pachet?

Răcnesc precum un leu rănit, iau mapa în mînă, o sfîşii în două şi, peste cap, i-o arunc persoanei care mă intreabă.
-Poftim! Uite ce-i în pachet!!!

Mîinile îmi eliberează ochii.Mă-ntorc.
Era secretara domnului preşedinte!

'Ai să ne-auzim răbdători!


C.

Fiul risipitor (parabolă biblică pentru vremuri electorale)...


Fost-a un părinte care a avut doi copii: unul plin de sîrguinţă şi de hărnicie care a prins cheag întru toate, iar altul care şi-a risipit averea şi părăsindu-şi părintele, a apucat calea pribegiei.

Ani mulţi trecut-au şi alţi mulţi ani trecut-au, pînă cînd fiul risipitor se întoarse şi căzînd în genunchi în faţa casei, începu să se tînguiască cu glas tare ca cerşetorii.

Ieşind în curte părintele său întrebatu-l-a: "Cum de-ai ajuns aici şi ce fel de om eşti? Fiindcă scris este să-ţi cinsteşti viaţa ca să ai tată şi mamă pe acest pămînt şi cînd te speli să-ţi ţii mîinile-n jos şi nu în sus că altfel apa îţi va curge în mîneca hainei şi nu va avea îndurare şi umezi-va capetele mînecilor cămăşii tale, carele numescu-se pre scurt:"manşete".Cu mîinile-n jos e bine să stai şi cînd umbli prin sacii cu făină(ai tăi sau ai altora), căci urît se va vedea scurgîndu-se făina(a ta sau a altora)din cele manşete si adevăr grăi-vor cei ce vor zice:Ete 'oţu!".

Iar acela astfel i-a răspuns:"Nenorocit sînt eu printre nenorociţi, făcut-am speculă cu fel de fel de lucruri şi iată-mă întors aici ca cerşetor rugîndu-te să te milostiveşti şi să porunceşti să mi se dea lăturile pe care le mănîncă porcii tăi."

Iară tatăl său luatu-l-a în braţe şi sărutîndu-l i-a spus:"Tu eşti copilul ce va să fie ales"

Celălalt fiu cu sufletul răvăşit grăit-a către parintele său:"Cum de cutezi să-l măsori cu măsuratoarea mîinilor tale, pe el, carele risipit-a cinstea şi încrederea ce a avut iar mie, care neguţătorit-am cu folos, nu-mi dai binecuvîntarea ta?"

Şi zis-a părintele:"Adevăr grăiesc ţie, neguţător mai iscusit este el decît tine fiindcă el ştie prea bine cît valorează lăturile azi, la preţ maximal !".

Cine are degete de pipăit, să pipăie!


'Ai să ne-auzim pipăitori!