marți, 3 aprilie 2012

[nedumeriri] Despre femeie [colegu' lu' Gigel]

Imediat ce-am citit compunerea lu' Gigel, am început a analiza puţin situaţiunea.
Hmm, mă uitam la colegele de clasă... Deseori năvălesc în clasă în valuri pestriţe, chicotind şi şuşotind. Codiţele lor sînt prinse în panglici roşii şi albastre. Se strîng cîte trei-patru, se iau de braţ, una dintre ele şopteşte ceva celorlalte şi deodată încep toate să rîdă-n hohote.

Mă uit la ele cu duşmănie, nedumerit şi ofticat. Oare ce prostie or fi auzit de se hlizesc cu atîta poftă?! Ce tot şopăiesc între ele? Cînd se-ntîlnesc două fete , îndată încep să şuşuie şi rîd de ceva necunoscut. Mă-ntunec, îmi încrunt sprîncenele bănuitor. Există, se pare, în lumea aceasta, anumite lucruri profane, cinice, impure, de care numai ele ştiu şi despre care sînt în stare să pălăvragească la infinit. Mă privesc ironic, perfid, apoi o rup la fugă.
Hmm, e clar, ele ştiu ceva ce eu nu ştiu. Asta-i sigur! Că altfel, îs proaste şi lipsite de talent, nu colecţionează nici soldăţei de plumb, nici cartonaşe cu fotbalişti, nici măcar nu ştiu să-njure cum trebuie. Nu-şi construiesc cărucioare cu rulmenţi, de-o emisferă Magdenburg nici nu poate fi vorba.
Dar ce-o fi cu ele? Că este ceva, nu încape îndoială. Da, este ceva, un lucru pe care îl ştie toată lumea, afară de mine. Un lucru pentru care fetele sînt tratate ca nişte fiinţe privilegiate. Şi ele ştiu asta!

Înca din fragedă pruncie părinţii îmi spuneau vorebe de genu' :" Tu şezi şi o laşi pe fetiţă să stea-n picioare?! Nu ţi-e ruşine? Ce fel de cavaler o să fii ?!" Şi trebuia să mă ridic de pe scaunul confortabil pentru ca mica maimuţă, îmbrăcată-n dantele, să se poată lăfăi în linişte! Obrajii îmi ardeau de ciudă! "De ce? mă-ntrebam. Ce fel de privilegii tîmpite, ilegale şi nedrepte sînt astea? De i-aş arde o palmă s-ar răsturna de pe scaun. Ea însă poate să mă pălmuiască şi să mă umilească , iar eu, din cavalerism, n-am voie să ripostez. Bine, dar nu vedeţi că ea ştie acest lucru şi îşi rîde de noi, lăfăindu-se ca la ea acasă!"

De ce? De ce ? Ce o fi oare taina asta?

Pe fete nu le supără nimeni. Sînt încă nişte mucoase, abia au ajuns în clasa a şasea şi profesorii le zic "dumneata", nu le trag de perciuni şi vorbesc politicos cu ele. Celor din cursul superior- ca să vezi- li se spune chiar în şcoala "domnişoară". Pe stradă, profesorii mai tineri le salută ei întîi! Extraordinar!

La orele de sport, prin exerciţii libere , cică, pentru militărie ne pregătim. O să fie o grea încercare, ştiu, am auzit atîtea despre ea. Raniţă, marşuri istovitoare, sectoare, puşcă şi baionetă. Ştiu, e un lucru înălţător să fii ostaş. Patria trebuie apărată.Bun. Cine nu-şi riscă viaţa-i laş şi ticălos. Da' lor nici prin minte nu le trece să-şi rişte viaţa- chicotesc şi se fîţîie, şi totuşi nimeni nu le face laşe şi ticăloase; dimpotrivă, sînt ridicate la rangul de fiinţe ideale pentru noi! Femeile, plapîndele femei, trebuie apărate! Pentru rege, pentru patrie, pentru femei! Da' ce, fetele-s regi?!

De ce? De ce? De ce?

De ce peste tot şi totdeauna această situaţie excepţională, privilegiată, această îngăduinţă? În tramvai trebuie să le cedezi locul, la masă cele mai bune bucăţele trebuie să li se ofere lor; dacă le scapă ceva din mînă, aşteaptă calme şi nepăsătoare, parcă ar exista o lege naturală care să mă oblige pe mine să mă aplec. Bine, da' de ce? De la 18 ani li se sărută mîna ca unor venerabil episcopi ce şi-au trăit viaţa prin muncă şi har. De ce, ce fac ele, ce ne oferă ele, de ce trebuie să le respectăm? Cresc în petreceri, apoi se mărita. Din momentul acela bărbatul munceşte în locul lor şi le-ntreţine. Prin simplul fapt că s-au născut, ele au obţinut acces la toate bucuriile vieţii, în timp ce noi sîntem nevoiţi să cucerim cu sudoare şi cu sînge fiecare clipă dovedind mereu şi mereu dreptul nostru la viaţă.

Dar de ce? de ce? La şcoală băieţii îndrugă verzi şi uscate despre o chestie ruşinoasă şi stupidă. Nu, nu! Asta e o absurditate, o tîmpenie. Nu se poate! O taină se ascunde aici, asta e sigur. Dar ar fi o nebunie, un non sens ca asta să fie taina. O glumă proastă, un joc de copii! Pff, vidul lui Torricelli este un lucru mai interesant!

De ce? De ce?

Simt că într-o zi voi înţelege şi eu acest DE CE...Mi-e frică de ziua aceea, fiindcă atunci mă voi contopi şi eu cu mulţimea cenuşie; în ziua aceea voi descoperi că şi eu sînt la fel cu ceilalţi, cu cei ce-mi ies în faţă pe stradă. În ziua aceea voi uita de clasă, de cartonaşele cu fotbalişti, de vidul lui Torricelli , de cărucioarele cu rulmenţi... În ziua aceea voi uita şi de mine însumi...


(o voce din fundul clasei:"lasă, băi, politica şi politicienii în pace, vorbeşte despre fete...)


' Ai să ne-auzim descoperitori!

C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu