joi, 22 martie 2012

Printre statui...

Auzit-aţi de Dabija ? Nu, nu ăla, domnitorul...Cică nenea asta ar fi fost mare pescar şi, în cinstea acestei frumoase activităţi, ar fi bătut o monedă moldovenească pre numele ei" şalău"(dupa mult mai cunoscutul "schilling"). Ei, şi dacă tot avea omu' produs excedentar de monedă, s-a gîndit(şi bine-a făcut), să încheie o lucrare începută de-un predecesor de-al lui. Da' care?...că-n bunu' obicei strămoşesc, muuulte lucruri stăteau neterminate, că-z doară "primu' pas e mai greu, la al doilea ne hodinim o ţîră"!

No, şi cum stătea bietul vodă cumpănind la viitoarea acţiune,iaca , o voce-i şopteşte şăgalnic:" Bârnova, mă blegule"! În urma unui asemenea mobilizator îndemn,se urcă în spinarea unuia(cal) şi tropăie voios către locaţie, aşa la vreo 20 de kilometri de Oraşul celor şapte coline unde , zic cronicarii , se loveşte de desişul Codrilor Bârnovei. Codri ce-au rămas doar în cronici, că între timp s-a inventat drujba!
Ei bine, acolo la Bârnova, în mijlocul unui peisaj idilic, o mîndră mînăstire a-nceput a se construi sub domnia lui Miron Barnovschi( drag nepot de-al lu' Ieremia Movilă), prin 1620,iar vodă Dabija-i va tăia panglica prin 1665. La un prim impuls ar fi vrut să numeasca mînăstirea dupa el; dar la gîndul că oficializarea unui sfînt lăcaş cu numele Dabija ar deveni un veşnic prilej de miştouri şantiereşti, s-a stabilit să se rămînă la numele ctitorului.


Suflet de hoinar, domnul vodă nu rezistă a sta locului pînă-i gata lucrarea, aşa că o pune de-o plimbare în lung şi-n latul zonei, chestie care-l face să dea de minunăţii la car' nici nu se-aştepta:ba Pietrăria de pe dealul Repedea, ba' de urmele unei cetăţui neolitice,cică, de pe vremea lui Negru Vodă, ba de ruinele unei biserici de piatră, ridicată în secolul XVII de un boier pe nume Cujbă.
Furat de frumuseţea peisajelor ce-mbinau plăcut unduirile line ale dealurilor, vîrfurile semeţe ale copacilor, mireasma placută a florilor şi, nu în ultimul rînd, liniştea din desele păduri, ajunge-ntr-o poiană ce-i pătrunde-n inimă de cum o vede. Şi nu-şi dă seama de ce: să fie oare de la urmele unui schit din care-au rămas doar nişte ruine acoperite cu frunze şi-un clopot agăţat într-un stejar, printre care parcă se-ntrezăresc tăcutele chipuri ale vechilor sihaştri şi care impun adînc şi pios respect?

Sau să fie de la bucuria provocată de gîndul că aci, în Poiana cu Schit, peste mulţi ani , va fi un loc unic în Moldova şi chiar în ţară? Pentru ca aici, prin anii 1980, vor fi aduse cu mari eforturi blocuri imense de piatră taman de pe Dealul Repedea.
 Bunînţeles, dacă bietul vodă ar fi ştiut ce urma să se-ntîmple cu viziunile sale, cre' că nu s-ar mai fi chinuit să viseze. Pen'că, se pare că trăirile spirituale pălesc în faţa indolenţei, a nesimţirii; nemernici fără de suflet au tăiat şi distrus, ba mai mult, s-au apucat chiar să fure din pietrele vechiului schit!
Timp mult a trecut de-atunci...şi fiecare om care (mai) ajunge pe acolo stă şi se-ntreabă, oare mai poate fi renăscută poiana care ziua răsuna de entuziasmul meşterilor pietrari; poiana-n care se adunau seara în jurul focului şi depănau poveşti pînă după miezul nopţii. O mai putea fi ea renăscută? Io, unu', zic că merită încercat!



'Ai să ne-auzim renăscători!

 C

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu