Aşadar, ia să vedem. E vorba de istoria naturală de anul trecut, ediţia a patra , “substanţial întregită şi prelucrată”. Mda, am prelucrat-o eu , chiar că substanţial: pe coperta din faţă mi-am încercat talentul la desen abstract; pagina 15 din păcate lipseşte; jobenul din capul “scheletului uman” precum şi luleaua le-am desenat, din nenorocire, cu un creion prea tare, aşa că nu s-au mai putut şterge cu guma , iar anul trecut , cînd încă eram prea tînăr să mă gîndesc la viitor, i-am făcut omului primitiv cu tuş o legătoare de muşteţi. Am încercat să o şterg, primitivu’ s-a găurit da’ acum îi cam spîn.... Şi oare ce-mi umbla prin tărtăcuţă de am frecat cu cretă pagina 172 de a devenit subţire precum foiţa de tigară?! Că din “Legendele Naturii” lipseşte o bucată ...m-am împăcat de mult cu ideeea..Dar foaia cu sumarul chiar nu trebuia s-o împodobesc cu crestături pe margini şi nici s-o răsucesc ca pe-un cornet... iaca, nu mai stă oblu, mereu se răsuceşte-napoi...
Totuşi, privită-n ansamblu, e o carte drăguţă. Dacă te uiţi la ea de departe şi cu ochii pe jumătate închişi, e chiar foarte nostimă şi curăţică. Bineînţeles că se vede că-i... purtată, dar cu toate astea încă –i folosibilă. Nouă costa 5 gold. Am să-i explic anticarului că dacă sterge cu guma scoarţa , poate s-o vîndă drept nouă. Evident , asta-i o mică înşelătorie, dar ce importanţă are? Dacă mă-ntreabă, am să-i cer 4 gold ; dacă nu mă-ntreabă ci spune doar o sumă, am să-i cer cu 20 lei mai mult decît oferă el.
Mă opresc un minut, două, în faţa vitrinei şi studiez terenul prin geam. Anticaru’-i un bătrîn mărunţel; se uită prin ochelarii mari cu rama de baga la un tablou...Am să i-o dau şi cu trei gold... E un om bătrîn şi serios.
Intru brusc. Bătrînul stă de vorbă cu cineva; mă priveşte pieziş şi nu mă salută. Îşi cunoaşte clienţii. Nu-l deranjez, stau şi aştept răbdător...
Deodată inima mi se umple de-o nesfîrşită tristeţe şi descurajare; în gînd mîngîi, cu înlăcrimată resemnare, sufletul bătrînului. O, moşneagule cu inima împietrită şi rece ca un sloi de gheaţă, de ce nu vrei să-nţelegi sarmanu’ copchil care de săptămîni întregi rîvneşte şi el - şi cît de arzător şi cu cîtă disperare- la nişte firimituri de ciocolată, la un bilet de cinema... Vezi, eu te-nţeleg, moşneagule, eu ştiu că pentru tine-i o afacere dificilă şi că-ntr-adevăr cartea-i cam murdară...Iaca , ţi-o dau cu doi gold!
Bătrînul încă discută cu alt client. Mie nu-mi spune nicio vorbă, noi ne-nţelegem şi fără cuvinte; deodată îmi ia cartea din mînă şi, în timp ce vorbeşte cu celălalt client, o răsuceşte...tulai doamne... ce nedisimulată scîrbă...o deschide. A deschis-o taman la omu’ primitiv; i-o las şi cu un gold, să se spele pe cap cu ea!
O arunca pe masă: “Ediţie veche, are foi lipsă.”
O pîclă deasă mi se lasă pe ochi: “ Totuşi se mai poate învăţa cîte ceva din ea”, îi spun cu vocea gîtuită de emoţie.
Nici nu mă bagă-n seamă, tratează mai departe cu clientul; eu sînt aer pentru el. Stau minute-n şir zăpăcit. O amărăciune inumană mi se aşează în coşul pieptului.” O dau şi cu 100 de bănuţi”, răzbesc să-i spun abia şoptit.
După o lungă aşteptare, cînd toate visele mi se năruiau, îmi zice fără a se-ntoarce către mine:” Patruzeci de bănuţi” .
La dracu’, nu-mi ajung nici pentru un ceai la Iunion. Clipa e decisivă. Hai, cu ochii închişi, cu capul înainte. După mine potopul! Pun mîna pe “Stilistica” mea nou-nouţă:” Pe asta cît îmi daţi?”
La casă primesc în total un gold. Şi cincizeci de bănuţi. Aaa! Ticălosul, diavolul, “Stilistica” o urmărea el! Cum a lăcomit el, cum s-a grăbit s-o ia! Literalmente mi-a smuls-o din mînă, nici n-am avut timp să mă gîndesc bine ce fac...
Şi-acum, ce-o să se-ntîmple? O să se–ntîmple?...Ce se poate întîmpla? Deocamdată banii-s la mine!
Mai încolo o să o răscumpăr! Am să m-angajez undeva; voi scrie adrese, voi căra moloz, voi sfărîma cucuruz..
Mai încolo , îmi voi răscumpara Stilistica; pîn’ atunci, m-oi descurca cu ce mi-o rămas.
’Ai să ne-auzim răscumpători!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu