Întîlnire cu un farsor...

Hmm, aglomeraţie mare-n cafenea, văz că nu-i rost să-mi găsesc un loc retras în care să-mi savurez liniştit anasonu’. Da’ nici nu mă dau bătut, aşa că mă aşez la masa unui tînăr ce părea absorbit de subiectul cărţii ce o citea. Zic părea, pentru că-ndată ce şi-a dat acordul să mă aşez, a început a torăi, uitînd cu desăvîrşire de carte. Şi vorbea despre multe, cîte toate, iar eu , din politete, încercam să-i ţin isonul.

Deodată, proaspăta mea cunoştinţă îmi zice :
-Vă rog să mă iertaţi, spune cu dulceaţă în glas, şi dumneavoastră aveţi dringolade cu chelnerul ?
-Pardon, îi răspund aplecîndu-mă către el, n-am înţeles!
Prevenitor, tînărul repetă:
-Am întrebat dacă şi dumneavoastră aveţi întodeauna dringolade cu şalamampoane cu chelnerul?

Am roşit. De ce naiba nu aud ce zice omul ăsta, deşi vorbeşte clar şi răspicat?Îi răspund după o pauză de o clipă:
-Iertaţi-mă, vă rog, e o gălăgie infernală aici. Mi-e jenă, dar nici de data asta n-am înţeles ce-aţi spus!

Omul pare încurcat. Se uită bănuitor la mine, nu cumva vreau să-mi bat joc de el?! Pe urmă, puţin ruşinat, repetă:
-Am vrut numai să ştiu dacă şi în această cafenea se poate să dringolezi cu şalamampoanele!

Pfff, îmi ţiuie urechile! O clipă îmi trece prin minte o ipoteză înfiorătoare: te pomeneşti că am înnebunit! De multă vreme am observat anumite semne ciudate...Ieri, spre exemplu, cînd eram în cafenea, am vrut să arunc chiştocul de ţigară în acvariul cu peştişorii aurii, da’ m-am răzgîndit repede: mi-era milă de bieţii pescuţi la gindul că o să se ardă la jarul ţigării...

De data asta cuvintele-i îmi sună dogite în urechi, ca nişte aglomerări de sunete ininteligibile. E-ngrozitor ! Nu le mai pricep sensul ! Nu sînt în stare să asociez ideile! Tîmplele îmi zvîcnesc. Mă uit la proaspătul amic . El mă priveşte decepţionat şi uimit, sigur din cauză că nu i-am răspuns încă la o întrebare atît de elementară. Pauză goală, penibilă. De afară se aude clopotul tramvaiului. Mă-nfior şi mă gîndesc la cimitir. Tramvaiul va ţăcăni şi clănţăni la fel, iar eu mă voi odihni în copîrşeu: sub mine şi peste mine va fi ţărînă, iar bietul meu creier boţit şi paralizat se va usca fără probleme în interiorul căpăţînii mele.

-Ce e cu chelnerul? întreb cu o ultimă nădejde.
-Aş vrea să ştiu dacă aici , în cafeneaua asta , se poate să dringolezi cu şalamampoanele de sus în jos!

Asta nu mai poate continua aşa...
-Da, îi răspund cu hotărîre, sigur că se poate!
-Perfect, atunci te rog să mi-i dai, îi duc eu! îmi zice brusc .
- Ce să-i duci?

Se uită la mine nedumerit:
-Păi, cei 50 de lei!
-Aaa, da, desigur- bolborosesc îngrozit, în timp ce-i întind, tremurînd ,banii.Apoi îmi iau rămas bun de la el şi cobor la parter clătinîndu-mă pe picioare. E clar, sînt un om sfîrşit! Doamne, şi-s încă atît de tînăr!

Jos un vechi amic mă prinde de mînă:

-Ce-ai vorbit cu neica Talmeş-balmeş?Te-a păcălit şi pe tine?

Încă tremur. Holbez ochii în timp ce prietenul meu rîde în hohote:
-Bănuiam. Tipul ăsta se poartă frumos, e politicos... dar amesteca în fraze fel de fel de cuvinte fără noimă, iar cînd un fraier stă să înnebunească pen’că nu-nţelege nimic, îi cere bani...

Aaa, deci asta era! Mă îndrept din şale, înalţ din sprîncene măsurîndu-l ironic pe prietenul meu şi îi zic cu vocea îngroşată :
-Ei asta-i! Crezi că pot fi dus in halul ăsta?! Mi-am dat seama imediat despre ce e vorba! Crezi că mă las păcălit aşa de uşor? Îmi pare rău...

Am ieşit din cafenea, jurîndu-mi să nu mai am încredere în oricine. Aaa, şi nici să nu mă mai bag în seamă dacă nu-nţeleg ce se vorbeşte !




‘Ai să ne-auzim pricepători!