Cuvintele mari sînt aride, lipsite de poezie şi totuşi, pentru moment, nu găsesc altele mai potrivite ca să pot defini lumea aceea de basm în care nimerisem zilele trecute in timp ce-mi faceam somnu’ de-nfrumusetare...
-Portţigaretul dumneavoastră se declara la vamă, îmi zice politicos.
-Care portţigaret, întreb mirat.
-Ăla din buzunarul stîng al vestei!
Ptiu, oare care m-o fi divulgat?
M-am supus înmărmurit şi ruşinat totodată. Văzînd încurcătura în care mă aflam, unuia dintre călători i se făcu milă de mine şi se oferi să mă călăuzească în oraş, unde - îşi dădea bine seama - nu cunoşteam pe nimeni, pe cînd el părea un obişnuit al locului. Ăsta o fo’ norocu’ meu, altfel nu ştiu cum m-aş fi descurcat...
Pe străzi lumea umbla în pielea goală, cum i-o lăsat Dumnezo drăguţu’...La început, de ruşine nici nu ştiam încotro să-mi îndrept privirea. Văzînd că nimeni nu se sinchiseşte de mine, m-am liniştit oarecum, spunîndu-mi că oi fi nimerit printre sălbatici şi e de prisos să roşesc, atîta timp cît zona asta pare a fi cea mai de jos treaptă a civilizaţiei, goliciunea fiind la fel de firească precum cioarecii la noi.
Curînd am bagat de samă că lucrurile nu stau chiar aşa. Călăuza mea s-a întîlnit cu un tip pe care-l cunoştea...un nene bărbos cu privire blajină, care, după ce i-a strîns mîna prieteneşte, s-a întors către mine şi a început a torăi cu zîmbetul pe buze:
-Doctor Vedetot, se recomandă el...Sper să vă simţiţi bine la noi. Avem o climă excelentă care, avînd în vedere uşoara turtire a plamînului dumneavoastră drept, probabil va avea efect curativ...Constat cu satisfacţie că nu sînteţi nevoit să apelaţi la noi - cine posedă rinichi ca ai dumneavoastră suportă chiar şi condiţiile aspre din Groenlanda...Apă să nu beţi prea multă- apa noastră e puternic radio-activă şi ar fi păcat să se inflameze un ficat splendid ca al dumneavoastră...Oh, cine v-a scos apendicele_...e o lucrare de toată frumuseţea!
Simţeam că se învîrte lumea cu mine...Brusc am înţeles în ce loc straniu şi curios am nimerit. Acum îmi era limpede că goliciunea oamenilor nu indica nici pe departe un nivel scăzut de civilizaţie şi cu atît mai puţin o lipsă crasă de pudoare, ci pur şi simplu faptul că aici hainele erau de prisos , întrucît oamenii puteau privi unii prin alţii ca printr-o glajă de jinars..
Mintenaş mă cuprinse o bucurie nemărginită! Ah, aiasta-i ţara dreptăţii, a adevăratei cunoaşteri. Aici sînt prăbuşite culisele murdare ale aparenţelor mincinoase. Omul se-nfăţişează omului cu chipul său adevărat! Aici e locul raţiunii pure, locul unde lumea-i lipsită de spoiala cu care se drapează viaţa noastră mizeră! Aici omul nu-şi poate înşela semenii cu zîmbet prefăcut, cu spoială de suprafaţă şi aparenţe înşelătoare. Aici nu-i nevoie de minciuni poleite care să înfrumuseţeze adevărul! La lumina orbitoare a dreptăţii- scopul oricărui om citav - totul păleşte, devine lipsit de-nsemnătate!
„Biblioteca! îmi trecu prin minte. Biblioteca acestei lumi musai să fie izvor de-nţelepciune... trebuie să ajung pe-acolo!”
În cîteva minute eram în sala de lectură a impunătoarei clădiri răsfoind înfrigurat catalogul... Îmi era indiferent ce lucrare o să primesc şi ce tratează- oricum aveam ceva de învăţat.
M-am pomenit în mînă cu un dichsit volum de versuri şi eram bucuros că, în sfîrşit, voi găsi acea revelaţie poetică pe care inima noastră însetată o aşteaptă totdeauna din partea poetului: bucuria de a vedea esenţa şi nu aparenţele!
„Pentru că ai ficatul mai frumos decît un boboc de trandafir şi pentru conturul gălbui al intestinului tău gros, aş da o lume-ntreagă...
O, de-aş putea atinge roşiile-ţi amigdale, o, de mi-aş putea lăsa capul pe diafragma-ţi dulce, să admir strălucirea pancreasului tău ce licăreşte în bezna dorului ce mă stăpîneşte...”
Tulai Doamne...azvîrlind cartea cît colo, m-am trezit plin de scîrbă!
Şi mi-am adus aminte de-o vorbă a cuiva tare drag mie:” Fiecare afişăm doar ce vrem să fie vizibil”...drept zice stimata Doamnă...da’, oare, fi-vom noi v’odată în stare să privim în faţă adevărul gol-goluţ despre oamenii pe care-i cunoaştem? Da’, oare, chiar vrem să cunoaştem absolut totul despre cineva?...
Zău că nu ştiu cum o fi mai bine, da’ pînă m-oi descebălui, m-am hotărît să-mi vigăzuiesc poarta sufletului, că prea mulţi or stat să scociorască p’in el şi să-l calce cu opincile pline de tină. Deşi, bag sama că-i cam tîrziu...
’Ai să ne-auzim rezervatori!
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu