luni, 19 decembrie 2011

Poveste...

"Cînd eram copil acasă
Şi Crăciunu`l aşteptaaam..."

Liniştea serii de decembre-i întreruptă de un grup de colindători ce trec pe vechea uliţă pavată cu piatră cubică. Sare la fereastră cocoţat pe-un scăunel şi cu nasul lipit de geam încearcă să vadă...oare la ei la poartă?...Nu vede prea bine, pe strada asta nu locuieşte nimeni important aşa că felinarele-s cam chioare. Da' nu se dă bătut, şterge geamul aburit cu mînuţele-i îngheţate, tocmai la timp ca să vadă o poartă din vecini deschizîndu-se şi oameni îmbrăţişîndu-se cuprinşi de o bucurie de neînţeles pentru el...

"Mi-a pus mama la fereastră
În odaia de la drum
O gutuie-ngălbenită
S-o păstrez pentru Ajun"

Privirea-i fuge pe măsuţa din odaie şi ochii albaştri ca cerul se luminară...Doamna i-a spus să nu muşte din gutuie că-i de plastic da' asta nu-nseamnă că nu o poate aşeza la geam. Şi în loc de lampă, pune şi portocala ce era în coşuleţ.

"Luxul mamei cel mai mare
Cînd copii ne adunam
Era pîinea de pe masă
Şi gutuia de la geam..."

Deodată şiroaie de lacrimi încep a-i curge pe obraji. Cu mîinile-mpreunate sub bărbie murmură suspinînd:" Uite, pîine am, am păstrat coltucu' ăsta de la masa de prînz. Şi uite, am pus şi gutuia-n geam...copii sîntem destui...aş vrea..."

Nu apucă să-şi ducă ruga pînă la sfîrşit. Pesemne intrigată de scîncetele micuţului, supraveghetoarea orfelinatului intră-n odaie şi-l bagă cu puterea în pătuţ : " Hai, linişteşte-te, dormi."


"Galbenă gutuie dulce,amăruie
Lampă la fereastră toată viaţa noastră"


Colindul se mai aude doar vag. Printre suspine micuţul adoarme. Şi visează. Poate o masă înconjurată de copii şi părinţi. O familie.



Sărbători fericite vă doresc, alături de cei dragi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu