Linişte pierdută

Prin 1852 au sosit în Bucureşti primele surori din Nymphenburg (Germania), care au deschis prima şcoală din Principate pentru fete “Institutum Beatae Mariae Virginis” (astăzi Congregatio Jesu), ce-şi propunea să educe tinerele fete sărace din suburbiile marilor oraşe! Bineînţeles că fetele celea ,pe lîngă educaţie, aveau nevoie şi de-un loc pentru recreere şi reculegere; un loc unde să se plimbe prin pădure admirînd culorile frunzişului în zilele însorite de toamnă, dar care să aibă şi ieşiri în gol pentru a admira privelişti; un loc la care să ajungă relativ uşor,dar cu poteci mai puţin umblate, pentru relaxare-n linişte...Alegerea locaţiei devine o treabă delicată (iubiţii noştrii Carpaţi erau plini de asemenea locuri),dar mocanii din Săcele(loc unde au adăstat o noapte), le prezintă argumente convingătoare pentru a rămîne în zona Pietrei Mari:" Nu mereţi în Postăvaru că acolo-i loc de bancuri şantiereşti"! Uite-aşa au apucat pe poteca de la Dîmbul Morii- ar fi putut rămîne ş'acolo,da' parcă se vedeau,deja, locurile pentru grătare!

 Urcînd prin pădurea primitoare ce lăsa să treacă printre copaci razele soarelui pentru a lumina cărările umbrite, vedeau roua dimineţii strălucind ca nişte diamante în montura aurie a frunzelor ce încă nu căzuseră; mirosul de răşină şi aerul tare le inunda plămînii, iar liniştea-ntreruptă doar de susurul micului pîrîiaş le făcea să simtă o rezonanţă stranie, venită parcă din măruntaiele muntelui!

 Nici n-au băgat de seamă cînd au ajuns într-un loc uimitor prin splendoarea lui: cascade, stînci, scări...Canionul Şapte Scări!Peisaj mirific,cascadele parcă le asurzesc, stîncile golaşe parcă le aşteaptă orice mişcare greşită!

Tot minunîndu-se cum un pîrîu aşa de mic a sculptat piatra într-un mod atît de salbatic şi frumos totodată, trec de hopul ăsta, iar efortul le este curînd răsplătit printr-o panoramă extraordinară, întregul oraş Braşov acoperidu-l cu ochii…depresiunea Braşovului se întinde cît văd cu ochii … da,aci,la cabana Piatra Mare se simt deasupra tuturor!

 Trec mai departe spre vîrf, nu înainte de a se răsfăţa cu un ceai de bujor de munte...Drumul e relativ scurt,dar peisajele spectaculoase le ţin din drum pentru a le admira.Iar sus în virf,peisajul e splendid; totul e nemişcat în jur, liniştea pustietăţii le-nfioară... zgomotele par îngăduite doar cu binecuvîntarea divinităţii!

Doar şuierul vîntului le face conştiente că,deşi ziua pare mult mai lungă, nici aici timpul nu stă pe loc! Aşa că, îşi continuă drumul către sora mai mică a canionului Şapte Scări, Cascada Tamina! Ar fi vrut să treacă şi pe la Peştera de Gheaţă, dar cineva le minţise că-i doar o crăpătură sinistră în calcar, fără nimic spectaculos, aşa că o lasă baltă; nu ştiau ce pierd- o peşteră dezvoltată pe fisură verticală în masa calcarelor, şi,dacă le-ar fi ţinut genunchii, abruptul sălbatic al Prăpastiei Ursului.

Într-un tîrziu,ajung într-o zonă de stînci de unde răzbătea un vuiet disperat de apă...Cascada Tamina... spectaculoasă pur şi simplu!Coborînd scări,ţinîndu-se de lanţuri, ajung în pădurea de la bază,plină de copaci cu forme ciudate, căzuţi de la sine sau muşcati de securi,iar liniştea ,poate prea bruscă, e atît de profundă încît,aproape le sperie!

Ajunse la capăt de drum, în Timişul de sus au pus bazele unei case de vacanţă pentru fetele din şcolile catolice!Frumos loc...liniştit loc! Pînă-n 1948,cînd toate casele şi şcolile catolice au fost închise de către regimul comunist; dupa 1989, şi-au reintrat în drepturi, dar nimic nu mai e ce-a fost...

Şi ce păcat, într-o lume plină de confuzie şi zgomot crescînd, ce duc numai la schilodirea sufletului şi la iluzie, un loc liniştit pentru hodină e greu de găsit! Tot mai greu!


'Ai să ne-auzim liniştitori!

 C.