Cică de mult tare, în vremile cînd tăt rumânu' încă NU se-ntreba care-i rostu' coşului de gunoi, prin codrii de brad şi molid ce-nconjurau o pitorească vale de la poalele Rarăului bîntuia bezmetic un balaur monocăpos! Anonim da' deosebit de firoscos, le cam dădea peste cap culturile localnicilor, chestie care-i face pe aceştia din urmă să punp la cale o mică ambuscadă ; cîteva zeci de voinici(anonimi ş'ăştia), se apucară de hărţuit biata lighioană,pînă cînd, ameţită, primeşte lovitura de graţie de la numitul haiduc Hălăuceanu(ăsta,ca orişice erou, musai să aivă nume)! "Uaaii-hă, ce m-o pălit", icneşte cu ultima suflare balauru', moment în care voinicul din poveste-şi priveşte cu mîndrie ghioaga aducătoare de moarte;nu la fel de bucuros îşi priveşte opincile ce căpătaseră aspect de găleţi sparte din motive de umblat prea mult pe jos; ridicîndu-şi ochii şi văzînd cît are de mers înapoi, exclamă cu obidă: „O, ce cîmp lung!" Şi pen'că locul părea a fi menit să asigure apărarea Moldovei la trecători, s-a numit Cîmpulung Moldovenesc!
Povestea spune că Hălăuceanu ar fi bătut coclaurile în căutarea aurului ascuns de Petru Rareş prin cei munţi, ş'asta doar pentru că voia să intre-n iatacul unei fătuci din zonă,legal,cu acte-n regulă, da' n-avea bani pentru costum; drept mărturie stă o foaie din jurnalu' de bord al haiducului, pe care ne grăbim să v-o reproducem:
"Dragă Măriucă, stau aci ,pe Pietrele Doamnei(care,fie vorba-ntre noi,au fo' cucerite doar prin 1921)şi-ncerc a-ţi scrie un răvaş prin care să te conving că tare te mai iubesc; da' şi mai tare te-aş drăgosti de m-ai primi în casă numa'-n izmene, că nu-i rost de ghiloşire p'aci!Locul unde mă aflu acu' nu-i ăl mai indicat pentru scriere,da' m-am căţărat aci mînat de-o dorinţă teribilă de a fi martorul unui răsărit de soare văzut de la o înălţime de 1648 m fix,măsurat cu nojiţele! Poveştile de la voi din ocol spun că pe la anul 1541, Petru Rareş şi-ar fi lăsat aci soţia, fiul şi o parte din avere. Tătarii care pohteau la violuri extatice şi bani nemunciţi, au atacat peştera comorilor; nu au reuşit să patrundă+n ea, deoarece o grămadă de bolovani s-a prăbuşit asupra lor, îngropîndu-i. Aşa a scăpat familia domnească de năvala tătarilor , dar cu preţul bogăţiilor ce au rămas închise în măruntaiele muntelui.Cică aşa s-au născut Pietrele Doamnei, stîncile care au ajutat-o pe doamna să scape nereperată!
Îţi spui drept,din dorinţa de a găsi galbenii şi de a mă-ntoarce degrabă la tine, am trecut ca zăludu' fără să opresc preţ de cîteva momente şi să observ că în jurul meu sunt adevărate minuni ale naturii!Da' o fac acu'... Privesc în jur şi încep să înteleg cîte ceva din fascinaţia pe care o provoacă aceste locuri şi simt cum sfînta Dorinţă de înavuţire rămîne mută în faţa măiestriei cu care Mama Natură a modelat cetatea de piatră a Rarăului, cetate ce-i greu de cucerit; bag de samă că d'aia şi mulţimea de poteci ce o brăzdează se reunesc într-una singură: în apropierea Poienii Sihăstriei se întîlnesc potecile de pe Izvorul Alb, Bodea şi Valea Seacă, pentru ca mai sus să fie întîmpinată cea de pe pîrîul Mesteacăn; dacă vei vrea v'odat' să te-aduc p'aci, musai să le străbatem pe toate,altfel nu vei putea simţi chemarea tainică a acestor munţi unde,în zorii zilei, ai prilejul să asculţi, la ea acasă,un crîmpei din muzichia naturii, în care cîntecul păsărilor este acompaniat de foşnetul masivelor păduri de brad.
Mă uit în jur şi-mi vine a plînge că n-am ştiut a mă opri măcar o clipă să-mbrăţişez un brad din
tainicele păduri, deşi bănuiam că reprezintă un element important în universul vostru,al celor crescuţi în preajma lor...am trecut mai departe făr' să-i salut măcar...
N-am băgat de samă nici ceţurile din văi, nici norii zdrenţuiţi de vînt,printre care apăreau, din cînd în cînd, imaginile apocaliptice cu Piatra Şoimului, Piatra Buhii sau Cheile Moara Dracului!
Sara, călăuzit de stelele care, poate, nicăieri nu se văd mai galbene ca aci, aş fi putut să văz ce-i cu Peştera Liliecilor, da' io-am stat să caut auru'!...
Aur care,dragă Măriucă-ţi spui drept, io cred că nici n-o existat!D'aia-ţi scriu acu', să ştii că ,de mă mai vrei drept soţ, io-s gata să te iau cu legămînt în faţa Domnului, în orişicare sfîntă mănăstire din împrejurimi... de vei vrea la Voroneţ, că-i albastră ca ceriul iubitei Bucovine sau la Sihăstria Rarăului,ctitorită de Patru Rareş drept mulţumire pentru întoarcerea acasă...numa' să ştii că io galbeni tăt n-am!
Da' ţi-oi aduce-n dar poveştile plimbărilor mele;iar de vei reuşi să vezi lumea prin ochii şi visele mele, poate vei simţi şi tu darurile care ni le trimite Ăl de Sus: cerul, munţii , sălbăticiunile, crestele, razele soarelui, stelele cerului! Şi vei vedea că totul devine aur prin privirea şi prin gîndurile aiestea!Iar tu,la rîndul tău, le vei dărui pruncilor tăi, pentru că muntele ăsta merită să fie respectat, iubit, dăruit!Şi pentru că dăruind vei dobîndi!
'Ai să ne-auzim dăruitori!
c.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu