Umblă vorba prin tîrg că-n vremuri demult apuse lumea era mai simplă, şi ,poate, mai frumoasă. La fel ca şi vorba umbla pe potecile munţilor Făgăraş un tînăr ciobănaş chipeş, drept ca un trunchi de brad, voinic şi isteţ; al cincilea băiet al unei femei sărace, rămasă văduvă de tînără, era singurul ce nu-şi rostuise viaţa rămînînd necăpătuit, slugă la un boier ce era stăpînul unei tîrle frumoase, undeva pe lîngă Valea Sărăţii.
Tare mult îi mai plăcea lu' Bîlea (că aşa-l chema pe berbant) să hoinărească pe coclauri cu mioarele, din primăvară pînă-n toamnă, nebăgînd în seama nici mustrările bătrînei sale mame, nici trecerea timpului. De altfel, deşi ajuns la vreme, se împlinise de toată minunea şi-şi întărise puterile, numa' cu capu' tăt prin nori umbla; că numa' aşa se explică de ce s-a-ncumetat a se lupta cu o namilă de urs ce dăduse iama în cioporul de oi, într-o iarnă, undeva pe lîngă Piatra Prînzului.
Vestea că un chipeş viteaz ( aşa le zicea şi pe vremuri nesăbuiţilor) hălăduieşte prin munţii Făgăraşilor s-a răspîndit rapid din gură-n gură( un fel de Şipşirip străvechi), ajungînd şi la urechile unui bogătan de prin Cîrţişoara, mîndru posesor al unei averi măricele şi al unei prea mofturoase fete. Fătuca asta cică era tare frumoasă, cu părul bălai ( cum altfel?:D), refuzase mulţime de peţitori din motive doar de ea cunoscute. Ei bine, la slujba de duminică ţinută în fumoasa mănăstire „Santa Maria de Candelis” (sau mănăstirea Cîrţa), a citit în Chipceaslov despre minunatul viteaz şi brusc i s-au aprins călcîiele dupa aista, spre disperarea moşului care nici nu visase să-şi dea fata ( da' mai ales creiţarii) pe mîna unui cioban.
Dupa o serie rugăminţi exprimate isteric cu condurii-n podea, se lasă convins , încarca lada de zestre în cîrca unor servitori şi-o trimite să se-ntîlnească cu alesu' inimii,undeva prin căldările Bîlei , loc unde trebuia să sosească şi viitorul ginerică.
Între timp, ciobănaşu' nostru , dupa ce lăsase-n urmă Custura Sărăţii, mai aruncă o privire către Acul Cleopatrei şi ţopăie sprinten pînă pe vîrful Negoiu. Îşi aruncă privirile-n jur, parcă presimţind că nu va mai ajunge p-aci. Îmbrăţişează zarea cu ochii , încercînd să-şi imprime-n suflet imaginile urieşilor lumii, după care purcede la drum prin Strunga Dracului.
Se opreşte cîteva clipe să-şi ude buzele sărutînd apa lacului Călţun, ştiind ca nu mulţi or mai avea privilegiul de a-l vedea aşa curat şi pur...
Continuă pe un drum sinuos printre pereţi înalţi de stîncă, urcă şi coboară( parcă la nesfîrşit) pantele abrupte ale Laiţei şi Laiţelului, stă un moment pe Turnul Paltinului să se holbeze uimit la nişte capre negre care ţopăiau zălude printre bolovani provocînd alunecări masive şi reuşind să supravieţuiască de fiecare dată. Mai aruncă o privire lacomă către priveliştea ce i se deschide în faţă, crestele colţuroase ale Munţilor Făgăraş se văd ireal de frumoase, ca în poveştile alea de le zice basme , după care coboară spre locul întîlnirii cu cea care se zice că i-ar fi fost sortită.
Legenda spune că s-au plăcut la prima vedere, gurile rele spun că doar averea moşului combinată cu dorinţa fătucii de-a fugi de-acasă au făcut posibilă împreunarea...nimeni nu ştie sigur. Cert este că ceva n-o fo' tocma' cuşer, pentru că Dumnezeu drăguţu' o fo' tare mîniat şi porni o viforniţă cu zăpadă de nu se mai vedea lumea. Turmele erau luate de furia vîntului şi purtate în neştire prin văgăuni ori înecate în lac. Bîlea şi fătuca fugeau ţinîndu-se de mîini căutînd disperaţi un adăpost, dar un val uriaş de zăpadă pornită de pe culmi îi izbi şi-i purtă în străfundurile apelor lacului ce de-atunci va purta numele (nesăbuitului)viteazului ciobănaş: lacul Bîlea.
După mulţi, mulţi ani de la povestea de mai sus, tot din nechibzuinţă, furia naturii combinată cu Incompetenţa, Inconştienta şi Iresponsabilitatea au dus, în 17 aprilie 1977, la producerea celei mai ucigaşe avalanşe din munţii noştri: 23 de persoane au pierit zdrobite: 19 elevi de la Liceul Bruckenthal Sibiu, 3 profesori şi un turist braşovean. Trecînd peste acuzele mai mult sau mai puţin întemeiate dar sigur inutile, ceea ce a rămas în urmă sînt, iaca, 34 de ani de lacrimi şi o placă comemorativă.
'Ai să ne-auzim chibzuitori!
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu