Cutia poştală (cinste cui a inventat-o),are un rol deosebit în viaţa noastră: primeşte fără a refuza nimic, tot felul de facturi,reclame,cereri...chestii pentru care nu eşti acasă!Dar, mai ales, scrisori de la amicii care nu te găsesc acasă! Contrar răuvoitorilor , iaca mai primeşte şi moşu' cîte una da'asta; m-am gîndit s-o public,poate se potriveşte... poate nu:
"Bădie,ştii foarte bine că niciodată nu am dat sfaturi cum să treci prin viaţă;niciodată nu ţi-am agitat bunul mers al trebilor importante cu care erai ocupat,doar am încercat,cu bicisnicile mele puteri, să mai înseninez un picuţ cotidianul şi să mai aduc aminte cît de frumos este în casa mare;nu că n-ai ştii,da' să nu uiţi;că unii uită!
Acum,însă,măi bade,văzîndu-te din nou agitat şi căutînd soluţii,am să-ţi vorbesc un pic despre felul cum,aci la Bucureşti,poţi pătrunde într-un loc unde oamenii n-au ce căuta!Ştim prea bine cît de instructivă este treaba asta...ştim, ca unii ce-am început prin a intra,toţi,în altă parte decît ar fi trebuit, sau ni s-ar fi potrivit,şi care am fost nevoiţi să ne ocupăm cu altceva decît de ceea ce ne plăcea şi pricepeam,pentru că acel altceva nu-i trebuia nimanui! Personal,cunosc nebuneştile tale alergături pe străzi şi pe scările clădirilor şi prin anticamere şi sălile de aşteptare ale edificiilor publice,ca şi nedumeririle,îndoielile şi temerile tale:la fel eram şi eu în anii tinereţii!
Rîndul trecut te-am întîlnit într-un foaier,la o comunicare ştiinţifică sau cam aşa ceva,iar tu stăteai de vorba cu portaru',ca să te lase să intri;îi explicai foarte limpede şi pe-ndelete ceva cefosului!Numa' că gealatu' n-a mai stat să aştepte quod erat demonstrandum-ul tău final,ci a început să te ia cu grosolănii,spunîndu-ţi că lui i s-a dat dispoziţie ,iar dacă domnul ştie mai bine decît el,n-are decît să se ducă unde pofteşte,dar aci nu intră fără bilet,aşa că...la revedere!Am aflat mai tîrziu că nu aveai bilet din pricină că tu însuţi erai conferenţiarul-şi cu toate astea uite că nu ai putut intra; mai bine zis,te-au ţinut la uşă pînă cînd a sosit momentul prielnic să ţi-o trîntească-n nas!
Treaba asta te-o fi punînd pe gînduri,dar tu habar n-ai că oamenii nu-s croiţi după logica ta simplă şi cinstită!Aşa că nu te mai frămînta,ci mai bine ascultă sfaturile unuia mai bătrîn!
N-ai putut rămîne la acea comunicare,tocmai pentru că aveai treaba acolo!Deci,renunţă o dată pentru totdeauna la conferinţe.În schimb,decide-te ca, de pildă, să iei parte la una din repetiţiile de casă,intime,ale Operei Române,unde să joci rolul lui Lohengrin.
Iată cum trebuie să faci asta: intri pe laterală,pe uşa cea mică; dar vezi,fii foarte atent,nu cumva să nimeresti o uşă pe care să nu scrie:"Intrarea strict interzisă"!Acolo unde nu zăreşti asta,neapărat te-ar întîmpina un om de ordine şi te-ar întreba cum te cheamă,ţi-ar cere certificatul de revaccinare,livretul militar,apoi te-ar da afară; ştii foarte bine,n-ar fi prima oară!Ocoleşti,deci,astfel de uşi!Acolo însă unde citeşti "Accesul străinilor interzis",intri frumuşel!Străbaţi cîteva culoare,iar dacă întîlneşti niscai angajaţi sau servitori,să nu te adresezi nici unuia. Îndată ce te-ai trăda că ai treabă pe acolo sau că ai venit să cauţi pe cineva,în acelaşi minut eşti pierdut :te anunţă că respectivul nu e acolo,sau că acum zece minute mai era pe scenă dar treburi urgente l-au mînat la minister,dacă te grăbeşti îl poţi ajunge din urmă! Tu să nu te laşi ambalat în aşa ceva! Treci furtunos pe lîngă oameni,pătrunzi pe toate uşile,îţi roteşti încruntat privirile,ca şi cum ai spune:"Ei,drăcia dracului!N-au venit încă?!Am să-i pedepsesc!";dacă vreun angajat se leagă de tine ,urlă la el:"Ce-i porcaria asta?!Unde-mi sunt partiturile?" Şi nu mai aştepţi răspunsul,porneşti mai departe cu paşi apăsaţi! Deschizi cu zgomot mare lojile,străbaţi cîteva culoare,pînă cînd urechile îţi sunt izbite de sunetul unui pian. O iei într-acolo. Ţi se iveşte în faţă o uşă pe care scrie,să zicem,"Intrare artişti"! Îi tragi un picior,mături din calea ta un purtător de tavă:"Ce mi te pui în cale,vită!",la care respectivul te conduce bîlbîindu-se!Pătrunzi în semiobscuritatea scenei,unde stau cîţiva artişti ce tocmai repetă cu scenaristul piesa "Lohengrin"! Înaintezi,îţi dai jos vestonul,rămîi doar în camaşă şi smulgi partiturile din mîna unuia!Dacă se arată miraţi, încruntă-te şi rosteşte pe un ton iritat:"Ce-i asta,n-a sosit încă noul regizor? Păi normal să nu te recunoască oamenii?!"Drept care toţi se retrag speriaţi şi respectuoşi!Arunci cît colo partiturile ,zicînd:"Aşa ceva n-am mai pomenit!",după care te apuci să reciţi partitura proprie!La final,îţi îmbraci vestonul,îl chemi pe un servitor să te conducă afară, şi pe deasupra,îi ceri 20 de roni,că n-ai marunt,să-şi amintească de tine!
Moşule,asta-i singura cale de a pătrunde undeva,aici la Bucureşti!Dacă întîmplător sfaturile mele ţi-ar sosi prea tîrziu,pentru că, între timp, te-a altoit în moalele capului un poliţai pe care l-ai întrebat unde-i strada Sticleţilor,atunci îţi recomand să-ncerci metoda faţă de Sfîntu Petru,care te va opri la poarta raiului să-i spui pe temeiul căror merite doreşti să intri!Da' ăsta,sigur te ascultă!"
Hmm,partitura mea o s-o recit pînă la epuizare!
'Ai să ne-auzim recitatori!
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu