Neavînd în posesie v'un bmw ori v'un q7, nici măcar o amărîtă de dacie, am căutat cea mai simplă soluţie de a da impresia că fac parte din crema societăţii: mi-am aninat un dobru- d'Alcide-! Iaca aşa , cu presupusul sînge-albastru curgîndu-mi prin vene, mosiu d'Alcide porneşte-n pas săltat către anticariatul cu pricina, pe al cărui frontispiciu scria cu litere mari şi viu colorate "Butic hartistic"!
La intare-am fo' întîmpinat de-o drăguţă subreta căreia-i clincăneau vesel cocoşeii din salba-nfăşurată în jurul unui gît ce nu prea părea a se-ntîlni prea des cu apa şi sapunu', da'-n schimb duhnea a colonie de la o poştă ! Cu un zîmbet strengăresc imprimat pe buzele-i boite mai ceva ca ale unui clovn îmi zice şugubăţ:" Dă-mi pălăria conaşule, nu-ţi fie teamă, că n-o manglesc! Tii, da' frumos giuben, nu cumva-i de vînzare, mînca-ţe-aş..!"
O depăşesc în grabă să nu fiu nevoit să-i altoiesc v'o două peste plisc şi intru în " muzeul" propriu-zis, unde m-aştepta proprietăreasa; cu un gest de mare doamnă îmi indică un cuier unde să-mi pot agăţa pălăria şi paltonu', moment în care consider că-i cazu' să-i plasez un mic compliment pentru a-mi uşura căutările:" Ia te uită ce cuier drăguţ!"
Bag de samă că atît aştepta , că-mi replică rapid, da' cu un zîmbet de satisfacţie lăbărţat pe faţă:" O, e un fleac! L-am cumpărat la Paris, la un auction! Nu-i cine ştie ce, mahon...Dar fă-te lejer! Nu te prea uita prin jur, trăiesc şi eu aşa cum pot, mai sărăcăcios... Ia un loc, uite, pe taburetul ăsta... ce zici de el, îţi place?"
Aha, ăsta-i momentul pentru complimentu' responsabil cu mîngîierea orgoliilor de obor: " Sublim! Minunată piesă! De unde-i ?"
"Eh, e un fleac din secolul al optsprezecelea, nu valorează prea mult. Dacă n-ar fi decît un exemplar ar mai valora ceva, dar mai sînt două: unu' la Britiş miuzeum, iar al doilea aparţine unui colecţionar de artă din Berlin!"
" Dar e o adevărată raritate! De altfel se şi vede!"
" Aşa, la prima vedere, mai puţin! Dar dacă te uiţi atent la linia picioarelor..."
"Sigur, sigur, am şi văzut. E sublim", trăncănesc eu !
" Ei, să nu exageram! Dacă e ceva care să valoreze ceva în toată sărăcia asta, atunci, uite, scrumiera asta.."
" Vai.. ce să spun... atît de simplă, cenuşie ...totuşi", bîigui ceva pentru irigarea puieţilor de speranţă din sufletul hartistei.
" Nu-i cenuşie. E culoarea oţelului. Ca asta poţi vedea cîte vrei prin galantare. Dar alea-s imitaţii! Uite aici, vezi zgîrietura asta?... Ei bine, asta ne arată că provine din faimoasa colecţie Benvenutto!"
" Minunat! Colosal! O splendoare de zgîrietură..." , reuşesc să articulez făr' să mă pufnească rîsul!
" Dar de lucruşorul ăsta de pe scrin ce părere ai?", mă-ntreabă pornită pe dezvăluiri măreţe neguţătoreasa.
" O folie...extraordinar de frumoasă folia...Aşa ceva n-am mai văzut! Iar capacul, pfff.."
" Ce capac? Nu, nu burlanul ţi l-am arătat...Vaza asta..."
"Absolut, şi eu mă refeream tot la vază...Ziceam doar că ce capac fantastic ar avea, dacă ar avea!"
" Dar ce zici de miniatura asta?!", îmi arată cu un gest princiar o miniatură cu " Răpirea din serai".
" Ooo! Fantastică! Genială! Mi s-a tăiat şi răsuflarea... eu ce să spun...multe miniaturi d-astea, pardon, monitoare-am văzut... ştii...ultima oară la balamuc...da' un minotaur...ptiu...o miniatură de asta chiar că n-am mai înghiţit!"
" Eh, o nimica toată făcută în grabă, numai cinci ani a lucrat la ea pictorul din evul mediu care-a făcut-o! O bagatelă! M-a costat saij'dă mii dă lei!"
" Ceee?! Numai atît?!! Şi n-a lucrat la ea decît cinci ani?!..."
" Zău, nu merită să te-aprinzi pentru un fleac ca ăsta!...Mai bine spune-mi ce părere ai despre ea?"
"Ce să zic?...parcă mai pot găsi vreun cuvînt?...pentru un...pentru un... da, un fleac ca ăsta, cum ai binevoit să-i spui... Ei bine, am văzut multe...aaa...multe chestii, da' zău că una ca asta n-am pomenit în viaţa mea! Cum Dumnezeu a avut obraz să se cîcîie cinci ani cu o zdreanţă ca asta, fir-ar să fie de găinar! Şi după aia să-l mai şi fraierească pe om cu j'de mii de lei, cînd n-aş scuipa nici cinci parale pe-un astfel de ciuruc de cea mai proastă calitate...o ploşniţă pusă în ramă , pe care-aş storci-o cît ai zice peşte dacă mi-ar cădea de-acolo de pe perete pe pantalon şi mi-ar murdari haina...dracu' să-l ia de anticariat...Colosal...Sublim...Fantastic! Pa, la revedere!"
Am ieşit val-vîrtej din cotineaţă; mi-am lăsat giubenu' şi paltonu' acolo, oricum ar fi trebuit incinerate dacă le luam cu mine! Nici de carte n-am mai întrebat; da' nu-i bai, oi găsi-o pe internet.
'Ai să ne-auzim (ne)kitsch-uitori !
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu