Puterea muzichiei

Imediat ce părăseşti Spinarea Cîinelui din Sibiu(un fel de uliţă pietruită ca la ţară, urcînd şi coborînd peste casele încastrate în zidul cetatii, de unde se deschide vederii panorama Oraşului-de-Jos;din povestile bătrînilor,se spune că aici era,în vremuri mai puţin tolerante,locul de întîlnire al servitorilor cu servitoarele domnilor din cetate...), zăreşti Parcul Astra,înfiinţat în 1879,parc ce şi-a luat denumirea după numele clădirii Muzeului Asociaţiunii Transilvane, care adăposteşte acum, împreună cu clădirea modernă construită alături, una dintre marile biblioteci ale ţării!Străjuit de o serie de clădiri vechi ce datează din secolul al XIX-lea,printre busturile personalitaţilor grupate în jurul asociaţiei cu acelaşi nume(Gheorghe Baritiu, Badea Cartan, Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazar, Andrei Muresianu, Andrei Saguna si Ioan Slavici), la umbra copacilor înalţi, poţi juca şah la una dintre mesele de piatră construite spre a-şi petrece timpul pensionarii.

Ei bine,chiar acum,doi moşneguţi simpatici şed în cel mai retras colţ al arenei!În faţa lor,cîmpul alb negru al mesei de şah;acolo îşi tocesc de ceasuri întregi coatele!Cei doi nu văd nimic în jurul lor...se poate prăbuşi lumea în jur-pînă şi de cutremur n-ar lua cunoştinţă decît după faptul că vreo piesă a lunecat aiurea!Viaţa se scurge pe lîngă ei,ştiri senzaţionale despre alegerile prezidenţiale...femei frumoase se aşează pe băncile alăturate...pică un grup de cheflii,fac tărăboi!Şi nimic,pentru ei nu există lumea dinafară!

Totuşi...de la un mic cd player se aud în surdină acordurile muzicii ce pare să le acompanieze "lupta"!

Pentru că se nimereşte să mă aşez în apropierea lor(nu fiţi măgari,am trecut p'acolo cu interes de serviciu,nu să-mi întîlnesc leatul ),trag cu urechea şi-l aud pe unul dintre ei fredonînd în tandem cu aparatul!Are ureche muzicală,dar nu poate savura orchestra,cîntă odată cu ea,însoţind melodiile ,distrat,una dupa alta,la rînd,tot repertoriul!

Dar ia te uita,moşul cîntă şi cuvinte!Partea ciudată este ca omul are texte şi pentru muzica fără text!Mă trag mai aproape!

Orchestra tocmai execută Cîntecul lui Solveig din Peer Gynt...."trece vara-vara cea frumoasa"! Şahistul îşi leagănă molatic spinarea.Şi-l aud cum cîntă:"...Dareu-bat-tuhu-ra...elîmi-iaca-halul-haalul..." Apoi,la tristul acord final:
"... Nuba-bahat-totuşi-nu....nubaba-hatnu...las'-să-putrehe-hezească-ela-coho-hoho-lo..."

Şi întinde mîna dupa altă piesă!Dar brusc,orchestra atacă marşul Prinz Eugen!Moşul tresare,îşi retrage iute mîna,stă mirat...Apoi ridică ţîfnos din umăr şi continuă cu glas sacadat,războinic,pe melodia marşului:"...Dece-nu-laş-batebate...las-să-crape...îidaudoaruncal!..."
Şi brusc,cu o mişcare napoleniană,bate turnul adversarului!
Apoi cîştigă şi partida,care din acel moment se desfăşoară într-un ritm rapid!

Şi mai au curajul să afirme istoricii plictisitori că soarta războaielor e determinată de forţele economice şi materiale!Uite că nu-i neapărată nevoie de cataroaie,deşte-n ochi,genunchi la suspensor...
Este că un marş nu-i chiar egal cu zero?!Păi cele mai stralucitoare victorii împotriva soacr...scuzaţi...soartei, se cîştigă pe ritmurile unui  mars

 C.