miercuri, 19 octombrie 2011

Niţă


Cam pe la jumătatea drumului dintre Mănăstirea Turnu şi Cabana Cozia,în mijlocul unei poieni presarate ici-colo cu brazi,odihneşte Mănăstirea Stânişoara!Dacă n-ar şti ca este în Meridionali,un neavenit s-ar putea crede mai degrabă pe lînga Suceviţa,într-atît schitul şi peisajul evocă ţinutul dulce al Moldovei de Nord!Minune de bisericuţă acoperită cu şindrilă fumurie,cu marginile ondulate ocrotind pereţii scunzi;jur împrejur,ca un fort în miniatură,pe cele patru laturi se înalţă corpurile de clădiri ce adăpostesc chiliile şi camerele de oaspeţi,înşirate pe un pridvor mai degrabă ţărănesc!De altfel,se zice c-a fost construită ca danie a domnului moldovean Cornea,la vrerea unui fiu născut nu la curţi,ci în bordeiul unei prea frumoase muntence...fiu ce părăsise calea lumească pentru rasa călugarească;asta ar explica stilul moldovenesc al arhitecturii,dar pereţii exteriori sunt fără fresce!

Chiliile orbitor de albe adăpostesc călugării,nişte fiinţe pur şi simplu excepţionale,cu un stareţ spirit deosebit,da' cam vorbă lungă(în mod sigur ar fi ajuns primar dacă şi-ar fi propus)!
Undeva,în spatele mănăstirii,se află cuhnea de vară "patronată" de călugărul Ghervase,bucătar desăvîrşit...tocăniţa de ciuperci cu mămăliguţă preparată de cucernicul Ghervase poate fi un motiv de a te călugări:)

La vreo cîteva sute de metri depărtare se află o stîna de-a mănăstirii,unde şef era călugărul Tudosie,ajutat de-un ucenic tinerel...dar cel mai de folos era Niţă!Cum,cine-i Niţă?!
Niţă era măgarul stînei!Mai aveau şi doi căluţi,da' nu se potriveau cu isteţimea asinului!Venea singur de la stînă pînă-n uşa lui Ghervase,dădea drumul la un răget,se lăsa descărcat de poveri...bucătaru'-l încărca cu merinde pentru cioban,iar animalul se-ntorcea de unde venise!Zilnic,străbătea drumul fără abateri şi cu precizie de ceasornic!Se zice că cineva care se ţine atît de drept pe drumul lui zilnic,nu poate fi decît un înţelept!Aşa o fi!

Acu' ceva vreme,printre oaspeţii de la mănăstire,erau şi nişte studenţi la arte plastice,veniţi într-un fel de tabără de creaţie!Tineri nesăbuiţi au reuşit(momindu-l cu cuburi de zahăr),să-l îmbete pe sărmanul dobitoc,turnîndu-i pe gît rom!Şi,odată puşi pe năzdrăvănii,s-au apucat să-l şi spoiască!Năzdrăvani...da' talentaţi...l-au mascat foooarte fain pe sărmanul Niţă!
Acu',dacă tot era mascat ca un cal pentru turnir,Niţă începu a străfiga şi a-şi arăta copitele,specific rasei sale,da'-n contradicţie cu felul lui de-a fi (bag sama că romul îşi făcea efectul tot mai bine!)
Într-un tîrziu,după ce s-au săturat de rîs şi bătut din pălmuţe,i-au administrat asinului o oală de cafea rece pe gură,după care l-au priponit solid!Niţă şi-a revenit relativ repede...mult mai tîrziu revenindu-şi Ghervase,care de altfel,s-a declarat în grevă ,astfel că tot poporul a mîncat ce-avea-n traistă!

A doua zi,călugării s-au pus pe curăţat bietul dobitoc(care,în treacăt fie spus,revenise la sentimente mai bune şi nu mai dădea din picioare)!S+au chinuit vreo cîteva zile,au consumat rezervele de Perlan alb,da' ,pîn' la urmă le-a reuşit operaţiunea!
Important este că Niţă putea să treacă iarăşi,cu mîndrie specifică,la căratul desagilor!Chiar dacă,în locuri mai puţin vizibile,mai avea pete de vopsea!Oricum,Niţă nu le vedea!Şi nici nu le simţea!Mde,pîn' la urmă,măgaru' tot măgar!...

C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu