Am intrat prin curte si-am intrat pe furis în curtea scolii. O fi trecut de noua si jumatate. Coridoarele sînt pustii, doar cînd trec prin dreptul unei usi închise ma izbeste zumzetul care îmi strînge inima adînc si dureros. La etajul al doilea, pe dreapta, lînga cancelarie, usa clasei a X-a B este deschisa pentru aerisire. Îmi scot caciula , mi-o vîr în buzunar, apoi, cu multa bagare de seama, intru pe usa; cu capul întors într-o parte ma-nclin spre catedra si-o apuc, tiptil-tiptil, catre fundul clasei. Profesorul nu se uita la mine- totul merge struna- a dat doar din mîna crezînd ca sînt unul din elevii clasei, poate cel care iesise afara cu 5 minute înainte. Ocolesc fara zgomot cosul de hîrtii, calc pe o jumatate de chifla, ma-ntorc cu bagare de seama si ma asez în banca din fund, de lînga soba. Un baiat roscat cu fata pistruiata sta lînga mine. A, da, da! Pai asta-i Misu în carne si-n oase! O, Doamne, de cînd nu l-am mai vazut! Pe unde oi fi ratacit, Dumnezeule, ce visuri îngrozitoare m-or fi framîntat?! Dar iata-ma din nou acasa, aici, pe fagasul cel bun si adevarat, în viata mea adevarata pe care nu trebuia sa o parasesc niciodata! O, da, sînt acasa! Eu sînt, eu, alcide din clasa a X-a B! Vai , ce vis urît am avut! Si iata ca deodata toate lucrurile din jurul meu îmi sînt familiare; întind cu emotie mîna si scot din pupitru un caiet. O clipa ochii mi se-ntuneca, apoi încep sa vad limpede si sa citesc: da, e numele meu, clasa X- B; lucrari la limba româna...
"Misule, ce mai faci tu, dragul meu roscovan?", întreb cu un zîmbet de fericire pe chip.
Misu se uita nedumerit la mine si nu pricepe de ce-s asa de bucuros. Si la drept vorbind, nici nu are cum sa-nteleaga...
Ei, bine, draga Mihaita, asculta ce prostie am visat, si-ti închipui cît de fericit sînt ca n-a fost decît un vis: am visat ca nu mai am 16 ani, ca au trecut anii si fel de fel de lucruri ciudate si fara noima au venit claie peste gramada , cu totul altfel decît mi le închipui acum.
Se facea ca-mi dadusem bacalaureatul si intrasem în scoala vietii. Nu mai stiu în ce clasa eram în acea faimoasa scoala a vietii- ca avea o puzderie de clase- si se facea ca aveam peste treij' de ani, eram la masa la Iunion, si, închipuieste-ti, nu eram în apele mele, desi tu stii cît tineam în ultimul timp sa ma vad si eu cu treij' de ani batuti pe muchie. Care va sa zica, eram cogeamitea omul, cu multe realizari profesionale, asa cum am visat de cînd ma stiu. Cunosteam o multime de oameni mari si stateam de vorba fara nici o emotie cu ei, vazusem o gramada de locuri si, închipuieste-ti tu...totusi, nu eram în apele mele! Nu-i ciudat?!Asadar, am înteles ca dupa bacalaureat viata nu-i chiar asa de frumoasa cum ne-o închipuim noi...
Si în timp ce stateam la cafenea, afara ploua si totul era nespus de trist...
Deodata, prin vis, gîndul mi se opri: e totusi cu neputinta sa am treizeci de ani si viata sa-si urmeze cursul în felul acesta! Deodata îmi adusei aminte de clasa...îmi amintii ca de fapt eu sînt elev într-a X-a si mai am atîtea de facut: sa pun la punct desenul tehnic, sa revad lectia la istorie si, printre picaturi, sa ma gîndesc si la viitorul meu care, fireste, va fi maret si minunat, de vreme ce nu am decît saisprezece ani.
Si iac-asa, judecînd la rece, mi-am dat limpede seama ca visam, si nici macar nu visam cine stie ce vis frumos si glorios, ci unul destul de antipatic si de searbad si ca cel mai bun lucru ce pot sa fac e sa ma opintesc, sa ma smulg din somn, sa mai arunc o privire peste geometrie si sa ma duc la scoala.
Mi-am lipit fruntea de geamul racorit de ploaie si am luat hotarîrea ferma: ma voi trezi si din clipa aceea voi privi cu alti ochi viata mea adevarata!
Nu voi mai vedea-o atit de apasatoare, atît de amara si de obositoare, ci voi cauta sa deslusesc intr-insa tot ce e voiosie si umor, amintire si tristete incintatoare, tot ceea ce de aici, din aceasta perspectiva, imi apare cu atita claritate. Da voi privi-o mai atent decit pina acum, iar voua, dragi prieteni, rugindu-vas sa fiti cu luare aminte, va voi arata-o,în toata bogatia ei de culori, cu toate ciudateniile ei si cu tot avîntul care gîlgîie într-insa, cu întregul ei alai de amintiri si de sperante.
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu